Acasă Actualitate Regele inimilor noastre a murit, „statul paralel” – dușman închipuit

Regele inimilor noastre a murit, „statul paralel” – dușman închipuit

179

          Pe 05.12.2017, „Regele moare” și nu este din păcate anunțul privind punerea în scenă a piesei de teatru cu acest nume scrisă de Eugen Ionescu. Nu, este anunțul privind moartea unui Rege care nu a avut ocazia să-și conducă țara, un monarh adulat de către oameni și hulit de politrucii erijați în apărători ai formei de guvernământ de tip republică și ale valorilor statului de drept.
Regele Mihai a fost un Rege Altfel, un rege care deși a trăit o moarte din punct de vedere socio-politic, urmată de una fizică, amintirea și imaginea Majestății sale și-au câștigat locul în eternitatea memoriei colective. A fost și va rămâne „Regele sufletului neamului nostru”, un rege a cărui moarte anunță începutul sfârșitului… Dumnezeu să-l odihnească!

Totuși, în plin doliu și în plină atmosferă care anunță venirea sărbătorilor de iarnă, Partidul Social Democrat din România este scindat în două tabere, pe o parte găsim tabăra formată din cei care găsesc și acum în al doisprezecelea ceas ca singura soluție pentru păstrarea „hamurilor” care țin în frâu puterea și care le-o garantează în același timp sub adăpostul „legitimității”, născocirea unui „dușman de clasă”, pe numele lui „Statul paralel” – un fel de stat în stat care împiedică punerea în aplicare a strategiilor considerate eficiente și care urmăresc bunăstarea celui din urmă. Pe de altă parte, avem cealaltă tabără din interiorul partidului formată din membrii PSD care consideră că în vremuri de criză ipostaza „Elveției”, aceea de neutralitate, reprezintă cea mai înțeleptă alegere, alături de cei care refuză cu vehemență să ia parte la mascarada „pro bono”. Aceștia din urmă au înțeles că a înlocui tradiția mersului la colindat cu cea a unui miting, nu este tocmai cea mai inspirată variantă pentru contextul în care ne aflăm.

Revin asupra dumneavoastră, dragi cititori, provocându-vă la reflecție prin câteva întrebări: „Credeți că toți cei care reclamă prezența „statului paralel” în umila noastră patrie, acum în prag de sărbători, în plin doliu național, cred cu tărie în ceea ce afirmă?” Sau se cuvine a ne gândi că o parte dintre cei care au ridicat deja 2 degețele și au răspuns „Prezent” la desfășurarea mitingului de pe 9 decembrie au intrat sub influența unei „spirale a tăcerii” despre care Alexis de Tocqueville vorbea când ne relata despre cum stă treaba cu democrația în America? Nu cumva existența acceptată în mod tacit a acestui dușman și încercarea de a-l combate în mod public prin instrumentarea fenomenului de „spirală a tăcerii” vor să creeze o opinie publică care să se identifice cu a lor?
Tocmai la această componentă psihosociologică se referă teoria „spiralei tăcerii”. Oamenii sunt preocupaţi permanent de opiniile celorlalţi. Receptarea unui anumit climat al opiniilor depinde de „semnele” (opiniile şi comportamentele exprimate în public) pe care indivizii le percep la cei din jur sau în presă ori la cei ce sunt considerați și au la îndemnă mijloacele specifice unor formatori de opinie. Atunci când nu sunt de acord cu majoritatea, oamenii preferă să tacă (inhibându-şi unele comportamente şi renunţând la convingerile proprii), în timp ce tabăra adversă îşi manifestă fără reţineri convingerile. Se creează în acest fel o „spirală a tăcerii”: cei din tabăra mai puternică tind să se exprime tot mai curajos, în timp ce tabăra aflată în minoritate se exilează tot mai mult în tăcere, astfel rezultând învingători şi învinşi. Asemenea partidului și oamenii, membrii societății civile, se pot scinda în două entități diferite după cum ne relatează și Rousseau, una care relevă adevarata lor natură și cealtaltă formată și modelată sub imperiul opiniei publice.
„Stop abuzurilor!” scrie cu litere de o șchiaopă pe un afiș care anunță cu sule și trâmbițe unul din mitingurile de pe 9 decembrie care va avea loc în Craiova, unul din laitmotive fiind „incriminarea abuzurilor făcute de instituții asupra cetățenilor”. Deși știm că instituțiile sunt mecanismele prin care orice stat funcționează. Aceste instituții nu mai intră sub autoritatea statului? Dar a cui? Adică în interiorul statului român o altă entitate comite abuzuri?! În acest caz avem o Curte Europeană pentru Drepturile Omului, unde se sesizează dacă autoritățile competente din țara noastră comit erori. Dar dacă tot instituțiile statului comit abuzuri, să ne întrebăm cine se afla la conducerea acestor instuții în aceste vremuri? Acest „stat paralel” nu funcționează tot prin intermediul instituțiilor? Sau avem o conducere paralelă cu nevoile cetățenilor? Seamănă puțin cu „politica pumnului în gură”, prin reducerea la tăcere, crearea unor digresiuni de la problemele fundamentale și de la adevăratele derapaje politice, juridice și sociale. Din fericire pentru unii, oamenii nu suferă de luciditate. Nu raţiunea îi îndrumă îi va îndruma la un astfel de miting, ci mecanisme mult mai rafinate, care ţin de domeniul psihosociologiei: relaţiile acestora cu restul societăţii, cu semenii săi sau cu colegii de partid, cu șefii filialelor. Ne exprimăm convingerile în mijlocul oamenilor, ne alăturăm unor tabere, ca cele expuse mai sus, suntem ţinta influenţelor, părerile noastre politice sunt supuse aprobării sau criticii celorlalţi.
Întrebarea cu adevărat importantă este dacă reușesc aceste mitinguri să ne rezolve nebuloasa în care ne-am ancorat cu toții, de la mass-media, la cetățeni, politicieni, simplii diletanți, ori formatori de opinie, sau poate discursul despre „statul paralel” poate fi considerat chiar un abuz la ceea ce se numește moralitate publică, respect față de conștiința cetățeanului, pe care nu-l poți convinge de orice, oricând, oricum.

    Regele a murit, să sperăm că nu și conștiința noastră națională… Nihil sine Deo!

IOANA ANDREEA DOGEANU

1 COMENTARIU

  1. Majestatea Sa Regele Mihai a fost un Suveran care si-a iubit Tara si neamul romanesc.Dumnezeu sa-L odihneasca in pacea,lumina si puterea Preasfintei Treimi,pomenindu-L in ceata celor Drepti.Amin

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.