Acasă Cultură ROBERTA BUZURIN, premiata Oltului la numeroase festivaluri naționale și internaționale!

ROBERTA BUZURIN, premiata Oltului la numeroase festivaluri naționale și internaționale!

352

      Joi, 30 noiembrie 2017, în localitatea Pucioasa din județul Dâmbovița, s-a desfășurat cea de-a XV-a ediție a Festivalului Național de Muzică – „Steluțele Pucioasei”, acolo unde tânăra Roberta Buzurin, una din reprezentantele județului Olt și, totodată, elevă a Palatului Copiilor „Adrian Băran” din Slatina a reușit să obțină premiul I la categoria concurenților cu vârsta cuprinsă între 8 și 12 ani… De precizat că juriul a fost format din artiști desăvârșiți, printre care s-au aflat compozitorul Voicu Enăchescu, alături de cântăreațele Silvia Dumitrescu și Ramona Sora (Mona).

Locul I și în Italia!
Performanța Robertei Buzurin nu este deloc întâmplătoare! Deși are doar 12 ani, tânăra interpretă slătineancă a început să se obișnuiască deja cu astfel de succese, ea fiind remarcată de fiecare juriu în parte și recunoscută pentru calitățile vocale de care dispune…
Așa se face că printre numeroasele premii pe care le-a obținut până acum, Roberta are în palmares și locul I la Festivalul Internațional – „Star de 5 stele” – Berceto, Italia, dar și marele premiu al Festivalului Național – „Maria Lătărețu”, desfășurat la Târgu-Jiu. Cu toate acestea, tânăra solistă vorbește cu modestie despre performanțele sale și este conștientă că numai prin muncă și multă seriozitate poate ajunge acolo unde și-a propus: pe marile scene ale țării și nu numai.

„Îmi place să cânt și, totodată, îmi place să compun versuri pentru toate genurile muzicale, iar tatăl meu, Daniel Buzurin mi-a fost și îmi este de fiecare dată aproape. Premiile pe care am reușit să le obțin până acum mă bucură, dar eu încerc să studiez cât pot de mult și îmi propun să rămân cu picioarele pe pământ. Printre altele, pe lângă premiul obțiunut la Pucioasa, în urmă cu aproximativ două săptâmani am câștigat marele premiu la Festivalul Național „Maria Latărețu” din Târgu-Jiu, precedat de locul I la Festivalul Internațional – „Star de 5 stele” – Berceto din Italia, locul I la Festivalul Internațional „Mugurelul” Dorohoi – Botoșani, trofeul la secțiunea «Doina» din cadrul Festivalului Național „Voce de Artist” din Craiova, dar și premiul I la Festivalul Național „Arte si Tradiții Romanești” Slatina”, ne-a spus Roberta Buzurin, un artist despre care, cu siguranță, vom auzi din ce în ce mai multe lucruri frumoase și de acum încolo…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.