Acasă Actualitate RADU DIACONESCU – șeful promoției 1965 a Colegiului Național „Radu Greceanu” Slatina...

RADU DIACONESCU – șeful promoției 1965 a Colegiului Național „Radu Greceanu” Slatina – IN MEMORIAM

469
DISTRIBUIȚI

        Elev al liceului în 1961-1965, RADU DIACONESCU era înalt, frumos, manierat, premiant – an de an – de familie oarecum aristocratică, aspect foarte apreciat în societatea slătineană, chit că ne aflam în plin comunism, Radu era un coleg foarte popular și sociabil, așa că pe unde trecea el se făcea lumină…

Fiind dat la școală la șase ani… și mai totdeauna tuns „zero” de părinți, se înfiripase în mine un amestec de admirație, dar și oleacă de invidie, în privința lui Radu. Timid și retras, mă tot întrebam de ce prin loteria sorții, nu primisem și eu un fizic plăcut, înalt, să știu să dansez ca el etc.
În 1965 absolventul Radu Diaconescu a fost admis la prestigioasa facultate de electronică și telecomunicații, din cadrul Institutului Politehnic București. La acea vreme, erau în țară cam șapte centre universitare, cu facultăți de cinci ani – la zi – și deci exigența la examenele de admitere era foarte mare.
L-am mai întâlnit pe Radu pe la Polizu – sediul vechi al Politehnicii București – împreună cu prietena lui din liceu. Criveanu, căci așa se numea ca fată, era foarte frumoasă și extrem de copilăroasă, ba chiar un pic naivă, ea fiind studentă la medicină, tot în București.
În timp, această prietenie s-a transformat – logic – într-o căsătorie extrem de solidă și fericită, din care au rezultat copii și mai târziu nepoți.
În 1970 inginerul electronist Radu Diaconescu a primit repartiție guvernamentală – căci pe atunci absolvenții primeau, obligatoriu, loc de muncă, conform pregătirii – undeva prin Banat, unde a lucrat până la „revoluție” sau ce a fost ea. Nu se știe nici azi din ale cui interese – oculte – s-a inoculat ideea că industria românească a ajuns un morman de fiare vechi și în consecință, fie a fost vândută pe nimic, fie a fost tăiată și dată la export ca fier vechi, iar acei specialiști pregătiți cu mari eforturi în școlile și universitățile românești, disponibilizați. Norocul inginerului Radu Diaconescu a fost că o firmă din S.U.A l-a contactat și angajat ca electronist în telecomunicații feroviare.
La 50 de ani de la absolvirea liceului îmi spunea fericit că și la 70 de ani lucrează la aceeași firmă în America, deși se putea pensiona de mult. Povestea cu dragoste despre fetele lui și mai ales despre cei patru nepoți. Venea periodic în orașul natal să-și mai vadă locurile de baștină, rudele și mai ales colegii.
Prin aceeași loterie a sorții i s-a descoperit o boală nemiloasă – cancer – astfel că miercuri, 25.X.2017 a fost îngropat în cimitirul orașului, alături de părinții săi.
Dumnezeu să te odihnească în pace, bunul meu coleg și prieten Radu Diaconescu!

N.A.
În numărul 622 din 6-12.X.2017 al ziarului, în articolul „Nostalgie”, scriam de întâlnirea promoției 1965 – de acum din doi în doi ani. Am luat hotărârea ca în ultima sâmbătă a lunii septembrie, a anului 2019, să fiu sigur prezent la apel. Hotărârea este 50% rezolvată. Eu vreau…

VICTOR CONSTANTIN
SLATINA – 26.X.2017

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here