Acasă Actualitate Paul Stănescu a preluat mandatul de la Ministerul Dezvoltării

Paul Stănescu a preluat mandatul de la Ministerul Dezvoltării

239

Viceprim-ministrul Paul Stănescu, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene, a preluat mandatul de la Sevil Shhaideh. Ceremonia de predare-primire s-a desfășurat marţi, 17 octombrie 2017, la sediul instituției.

„Ţinta principală a mandatului meu este implementarea Programului de Guvernare în ansamblul său şi a măsurilor specifice ministerului pe care astăzi l-am preluat. Dintre acestea, menţionez Codul Administrativ – instrument important de dezvoltare a administraţiei publice centrale şi locale şi continuarea Programului Naţional de Dezvoltare Locală, care este o prioritate pentru dezvoltarea regională durabilă”, a declarat ministrul şi viceprim-ministrul Paul Stănescu.

Sevil Shhaideh crede în Paul Stănescu!
„Domnule viceprim-ministru, veniți nu doar într-un minister, ci într-o adevărată echipă. Am mai afirmat și cu altă ocazie că aici, pe lângă realizarea de programe şi atragerea de fonduri europene am construit o echipă. Vă felicit pentru învestitură şi vă doresc succes în noul mandat! Sunt convinsă că veţi face lucruri importante pentru acest minister şi pentru România, vă mulțumesc tuturor pentru modul profesionist în care am colaborat în ultimul an”, a declarat Sevil Shhaideh la predarea mandatului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.