Acasă Editorial În fiecare zi, pentru cineva, e ultima zi! Joi, Costel Moisescu!

În fiecare zi, pentru cineva, e ultima zi! Joi, Costel Moisescu!

854
DISTRIBUIȚI
De 12 octombrie 2017 îmi voi aminti multă vreme de acum încolo. Cu toate că nu a fost nimic extraordinar, niciun astru nu și-a schimbat traiectoria, iar lumea, în dimineața următoare, a părut că e aceeași… Pentru Ziarul de Olt, joia e ziua cea mai aglomerată din săptămână. Se fac ultimele retușuri, se reface macheta, se scoate ceva, se amână altceva, iar la un moment dat, după prânz, toată lumea răsuflă ușurată. Ce a ținut de redacție prinde contur și este aproape gata. Rămâne, mai departe, treaba tipografilor de la Târgu-Jiu.
Pe la prânz, pe fugă, am plecat spre Cungrea. Vorbisem, o zi mai devreme, cu Liviu Voiculescu, primarul de acolo, pentru recepția lucrării de canalizare. Mă simțeam mulțumit în fața unei asemenea invitații. Păstram o legătură aparte după campania din 2016, când acesta câștigase primăria din comuna natală. O mișcare de rezistență liberală într-un ocean roșu.
Am ajuns mai devreme. În primărie, reprezentanți ai constructorului, oameni din echipa primarului. Discuții despre una, despre alta, despre remanierea iminentă (atunci) din PSD, despre cum trebuie liberalii să țină doar lumina aprinsă pentru ziua când poporul chemat să voteze nu va mai înghiți programe extraterestre de guvernare. La un moment dat, m-
Ultima fotografie în viaţă a lui Costel Moisescu
am retras în biroul viceprimarului, unde cu președintele PNL Olt, nașul de cununie al lui Liviu Voiculescu, am depănat amintiri din prezent. Despre primarii liberali, despre câți din cei 17 mai sunt în partid, despre câți sunt definitiv cu sufletul în altă parte, despre câți sunt în cumpănă. Despre viitorul PNL Olt, despre dreapta, în general. Despre oameni sau despre unii care se cred a fi oameni. Ciudată discuție, spun acum… Ce atâta grabă? De ce să încerci să tragi o linie când nimic nu te grăbește spre așa ceva?
După recepție, am plecat spre Jitaru, pe o porțiune de drum județean pietruit de Dumnezeu, care duce în valea de la Albești, unde e biserica din lemn veche de secole, înainte să urci spre intrarea în Scornicești, dinspre Poboru. Pe drum, banalități cu Liviu Voiculescu. Despre drumuri betonate, despre ce simte un primar atunci când face ceva pentru cei care l-au votat sau nu.
La Jitaru, un soare de octombrie, enervant, strălucitor prea tare. Pentru prima oară aș fi vrut să apună mai repede, să se sfârșească ceva. Repede, dinspre Slatina, după ce semnase niște hârtii pentru Autoritatea Electorală Permanentă, a venit și Costel Moisescu. Am luat-o de la capăt! Despre numărul cu maimuțe din cupola circului pesedist. Așa era joi povestea. Aia cu CEX-ul care are grjă de partid, mai puțin de România. La un moment dat, ne-am retras în spate. Am dat o tură prin curte, pe la Donald. Am trecut în România reală, vorbind despre niște hidranți impuși de normative și de cei de la ISU, despre legi exagerate. Am ajuns chiar și lângă un bazin din fibră de sticlă, înălțat pe niște pirostrii, adus acolo de o macara, spunea Costel Moisescu.
Ciudat! I-am zis că sunt obosit, că am zile când mi se pare că alerg, poate, prea mult. Iar răspunsul lui a fost „încurajator”, întrebându-mă de ce nu stau (?) M-am enervat puțin și mi-a trecut toată oboseala. Aș fi băut și un pahar cu vin, dar de data asta am pus șoferul din mine înaintea poftei. Trebuia să ajung și până la Milcov…
Am vorbit despre o emisiune. Marți seara, la Olt Tv. A rămas să ne vedem înaintea ei, să mai schimbăm niște impresii. Era una din puținele dăți când aș fi știut, cu cinci zile înainte, invitatul. La un moment dat, am ales să plec. Primul! M-a condus spre mașină. Pe drum i-am reproșat ceva prietenului Costel Moisescu: că uneori e excesiv de modest. M-a privit zâmbind. Iarăși! Și mi-a promis că mai stăm de vorbă și pe tema modestiei. N-am știut, aproape de întunecate când am plecat de la Donald, că avea să fie ultima oară când mergem, împreună, pe același drum.
Vineri dimineața, am auzit un mesaj pe telefon. N-am vrut să văd de unde vine. La cinci minute a sunat. Și am răspuns. Era Liviu, de la Cungrea. Să-mi spună că a murit nașul… Atunci am văzut și mesajul. Era de la un fin, polițist la Scornicești. Îmi spunea exact același lucru. Două surse într-un timp atât de scurt. Aceeași veste.
Sâmbătă, lumina unei lumânări galbene, despărțirea de cel care a fost Ion Costel Moisescu, a semnatarului și a aproape o mie de oameni. Într-o zi când nu trebuia să se întâmple așa ceva! De acum încolo, va fi greu ca pe orice drum de Slatina, mai departe, spre Pitești sau spre alte părți, să nu înțeleg de ce pe la Jitaru am să întorc pagini în timp amintindu-mi de ultima zi cu omul Costel Moisescu… Căci, din păcate, în fiecare zi, pentru cineva, e ultima zi!

LĂSAȚI UN MESAJ