Acasă Actualitate DE CE atâta URĂ și ÎNVERȘUNARE?

DE CE atâta URĂ și ÎNVERȘUNARE?

55
DISTRIBUIȚI

CHIAR, DE CE?
Este, cred, întrebarea pe care și-o pun miliardele de locuitori ai planetei, care la „debutul” acestui mileniu sperau într-un singur lucru: O VIAȚĂ DECENTĂ, ÎN LINIȘTE ȘI PACE.

Dar, începutul de mileniu înseamnă, din păcate, o „criză cumplită” ce ne-a adus în situația de a înfrunta probleme aparent insurmontabile.
DE CE, AZI, „BANII și PUTEREA CÂTORVA” schimbă ordinea firească, ce trebuie să caracterizeze LUMEA? DE CE s-a instalat o stare de ură, înverșunare, de spirit negativ, atât de dăunătoare, în care „FALSUL este la putere și se simte perfect în largul său, fiind fericit..”, cum nota, magistral, cândva, demult, parcă previzionar, genialul gânditor GOETHE?! DE CE, când încă de la sfârșitul mileniului al II-lea LUMEA, TOTUȘI, „înregistra”:
– PACE între marile puteri după 1945;
– SĂRĂCIA globală a scăzut la nivel istoric minim;
– SPERANȚA de viață este în permanentă ascensiune;
– CONFORTUL a crescut sub impulsul PROGRESULUI TEHNOLOGIC;
– ȘOMAJUL scăzuse la cote mici;
– P.I.B-ul per-capita a crescut în fostele zone sărace ale lumii, iar în EUROPA și AMERICA DE NORD s-a dublat;
– PRODUCTIVITATEA, după anii 50 a crescut spectaculos;
– NIVELUL DE VIAȚĂ a crescut peste tot în lume;
– VALORILE și DREPTURILE OMULUI s-au consolidat pe toate continentele;
Și atunci, de ce toate ASTEA sunt „înfrânte” AZI (?) dându-ne semne de maximă îngrijorare prin URA și ÎNVERȘUNAREA ce se țin lanț începând din EUROPA și AMERICA?
LUMEA SIMPLĂ și CINSTITĂ se întreabă: DE CE SE ÎNTÂMPLĂ toate ACESTEA ca un curent ANTISISTEM? Se apropie un NOU CONFLICT MAJOR? Ne GLOBALIZĂM și e o EVOLUȚIE?
Ce RĂSPUNSURI s-ar „CUVENI”?
Poate următoarele, pentru toți LIDERII LUMII, pe baza cărora să adopte la O.N.U – REZOLUȚIA DREPTULUI LA EXISTENȚĂ a generației actuale și a celor viitoare:
1. GENERAȚIA de după RĂZBOI a trăit penuria reconstrucția EUROPEI și ASIEI, dar A REUȘIT;
2. GENERAȚIA de după RĂZBOI n-a avut nici calculator, nici telefon mobil, nici tele-fax până după anii 80, dar A REUȘIT;
3. GENERAȚIA de după RĂZBOI a doborât CORTINA DE FIER și A REUȘIT;
4. PREOCUPAȚI-VĂ pentru VIITORUL COPIILOR și NEPOȚILOR NOȘTRI, gândiți la SĂNĂTATEA, EDUCAȚIEA și EVOLUȚIA generațiilor viitoare;
5. DE CE PRIBEGIA este pentru mulți, milioane de oameni, singura soluție pentru VIAȚĂ?
6. OCUPAȚI-VĂ infinit mai mult de BUNĂSTAREA CETĂȚENILOR sporindu-le totodată și încrederea în ordinea și viabilitatea PLANETEI, cea mai minunată din acest UNIVERS „INFINIT”.
7. VENIȚI cu soluții politice, economice și sociale care să dea satisfacții tuturor popoarelor;
8. DECLANȘAȚI un PROCES de ACȚIUNE POLITICĂ, STRATEGICĂ și INTELECTUALĂ, care să asigure că LUMEA se îndreaptă către PROSPERITATE și PACE, căci OEMENII AȘTEAPTĂ;
9. NU UITAȚI(!) gândiți-vă la generația pensionarilor care întoarce BANUL de pe o parte pe alta, ca să apuce ziua de mâine, cât mai demn posibil;
10. Renunțați la URĂ, ÎNVERȘUNARE, IMAGINE AGRESIVĂ pentru ca NICIODATĂ să nu se mai repete „EXPERIENȚELE” și EXPERIMENTELE NEFERICITE din ISTORIA LUMII.
ÎNCERCAȚI să instaurați un „ÎNCEPUT DE EPOCĂ” pe TERRA și veți rămâne în ISTORIA EI cu „PLUS”!

Profesor,
ION PĂTRAȘCU
Slatina – Olt

LĂSAȚI UN MESAJ