Acasă Cultură Ioan-Nicolae Popescu spune „Cuvinte de dincolo de zid”

Ioan-Nicolae Popescu spune „Cuvinte de dincolo de zid”

68
DISTRIBUIȚI

Se spune că poezia este sufletul nostru, prin urmare este şi viaţa noastră. O societate cu adevărat superioară scoate la lumină din sufletul său poeţi din cei mai buni, care ajung apoi să cucerească o lume întreagă prin cuvânt. Deşi titlul volumului este „Cuvinte de dincolo de zid”, cuvintele scrise cu mare talent liric de autor, într-o formă inedită şi liberă, sunt foarte puternice, iar zidurile care ne despart de libertatea pe care aşteptăm să ne-o dea statul, deşi ea e din plin în noi, dispar.

Este un volum de versuri frumoase, care ne întâmpină cu o dedicaţie pe pagina a treia : „Tatălui meu, au rămas după el şi cuvintele lui mai frumoase decât lumea”.
Remarcăm că înşuşi titlul este o metaforă. Volumul cuprinde poezii împărţite în trei titluri: „Timpul depărtării de zi”, „Rezemări de copacul fiinţei” şi „Flori ale nimicului!”
În toată ierarhia versurillor, în cele trei capitole, autorul a respectat trecerea peste timp a omului-fiinţă, de la copilarie, viaţa în sine, şi ajungerea până la nefiinţă. Toate poeziile sale sunt nişte metafore, dar să ne oprim la primul volul de stihuri în care amintim câteva titluri: „Vânt peste-ostroavele albe” în care poetul Ioan-Nicolae Popescu îşi dă seama că timpul este ireversibil, nu se întoarce niciodată: „…te voi prinde de umbră în timp ce-ţi scrii numele în vânt.”. Continuăm cu alte titluri de poezii: „Ploaie” , „Ducere”, „Secundă”, „Ce faci?” sau „Ce faci II”, „Rugă”etc.

Titlul al doilea „Rezemări de copacul fiinţei” este tot unul metaforizat, din nou cu un puternic sentiment al trecerii timpului şi continuă cu exprimarea „sunt, prin peisajul albicios al lipsei de stări” (poezia „Cântec”). Mai amintim câteva titluri de poezii: „Timp fugit”, „Sub ancora proximei irealităţi”, o poezie destul de semnificativă despre trecerea timpului…, „Gând”, „Azi”, „Ieri”…
În poezia „Aievea” apare ideea că, în trecerea timpului toţi suntem nişte pieritori, „sau în poezia „Există clipe”, autorul spune: „există clipe când nu mai suntem decât un strigăt”, versuri destul de frumoase, adevărate şi continuăr „Există clipe când soarta e dusă de vânt”. Alte titluri: „Amintire”, „Curge”, Ploaia.

Titlul trei – „Flori ale nimicului!” – tot o metaforă, în care primează sentimentul singurătăţii, al despărţirii de persoana iubită, trecută în nefiinţă, care, în poezia „Dincolo de zid”, îşi anunţă venirea trecând peste ZID, noaptea, folosind repetiţia, „voi veni, voi veni înapoi chiar curând după ce voi merge iar peste zid.”
Sau, în poezia „Spre un nimic mai proaspăt”, singurătatea îşi spune cuvântul. Alte câteva titluri din acst volum amintitm: „Simplu” „Pe dealul din suflet, „Toamnei”, „Despărţire”, „Singurătate etc.. Toate versurile sunt albe, fără rimă şi fără ritm.

Când ajungi la ultima pagină a volumului, constaţi un singur lucru: că trebuie să te întorci la prima pagină şi să retrăieşti fiecare vers pictat cu măiestrie pe pânza mereu doritoare de culoare a inimilor noastre. Pictorul este, Ioan-Nicolae Popescu, poetul libertăţii sufletului.

LĂSAȚI UN MESAJ