Acasă Actualitate Banii pensionarilor din Olt sunt pe mâini sigure! La CARP!

Banii pensionarilor din Olt sunt pe mâini sigure! La CARP!

154

Urmare a articolului „Banii pensionarilor din Olt la cheremul conducerii CARP”, apărut în Ziarul de Olt, în ediția din 7 septembrie, Nr. 617, în care a fost prezentat punctul de vedere al unui fost angajat din instituție, Gabriela-Viorica Vișan, cu domiciliul în Slatina, în contradictoriu cu cei care gestionează destinele acestei structuri ce sprijină pensionarii, membrii, cu diverse împrumuturi pe care aceștia le solicită, conducerea Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP), prin președintele Toma Baicon, cât și prin contabilul-șef Virginica Dumitru, au ținut să facă unele precizări față de acuzațiile formulate la începutul lunii septembrie de fostul salariat.
Pentru o corectă prezentare a adevărului, iată cum susține echipa de conducere din CARP Olt poziția față de starea de fapt din instituție, de modul cum se gestionează activitatea curentă, cât și relația cu instituțiile statului, respectiv beneficiarii seriviciilor sale…

Desfacerea contractului de muncă al Gabrielei Viorica Vișan s-a făcut urmare a unei situații incompatibile…
Potrivit celor relatate de Toma Baicon, președinte CARP Olt, susținute de contabilul șef, Virginica Dumitru, Gabriela-Viorica Vișan a fost angajată, în 2008, în cadrul instituției, la ghișeul de relații cu clienții.
Ulterior, potrivit acelorași surse, pe fondul unei situații tensionate, a unor măsuri de sancționare acordate acesteia din urmă, în 2010, în 2011 se dispunea desfacerea contractului de muncă. Contabilul-șef Virginica Dumitru a pus la dispoziție unele fișe de evidență, în care salariatul ar fi efectuat, în mod eronat, calcule specifice din sumele cuvenite titularilor acestor forme de evidență a fondurilor derulate între CARP Olt și persoanele solicitante de împrumuturi.
În consecință, urmare a unui dosar, litigiu de muncă, o primă instanță a dat câștig de cauză CARP, dar la următoarea cale de atac s-a dispus reîncadrarea și acordarea drepturilor restante.
Cele astfel prezentate sunt o parte a litigiilor existente în decursul timpului între cele două părți: CARP Olt versus Gabriela-Viorica Vișan.

Dosar de personal incomplet
În ceea ce privește dosarul personal al salariatului, Virginica Dumitru susține că acolo nu a existat decât cerere de angajare. O parte din documentele necesare nu au fost niciodată conformate în aceeași linie cu legislația de muncă. Mai mult, ar fi existat o sesizare la ITM, făcută chiar de petentă, dar chiar și așa, în decursul timpului, aceasta a refuzat actualizarea dosarului medical, cât și însușirea fișei postului.
Mai mult decât atât, disputa în această materie a continuat și în ceea ce privește însușirea regulamentului de ordine interioară, instructajul de protecție a muncii, cât și celelalte acțiuni continue de formare și perfecționare a cunoștințelor.
În aceste condiții, pe fondul stării tensionate, practic, relația profesională dintre părți a fost întotdeauna în contradictoriu, iar această criză nu a putut genera, la un moment dat, liniștea necesară pentru a produce o relație corectă între angajat și angajator. Astfel sunt explicate litigiile continue existente la nivelul instanțelor de judecată între părțile implicate.

Fiul contabilei-șef, angajat în instituție, are pregătirea necesară!
În articolul publicat la începutul lunii septembrie, în Ziarul de Olt, Gabriela-Viorica Vișan a adus în discuție faptul că fiul contabilei-șef Virginica Dumitru, ar fi angajat al CARP Olt, fără studii de specialitate, conform cerințelor date de fișa postului.
În aceste condiții, față de cele relatate mai sus, contabilul-șef a prezentat documente din care reiese faptul că fiul domniei-sale este angajat la CARP Olt, conform dosarului personal, acesta îndeplinind condițiile legale, ultima instituție absolvită, o facultate de drept. Dosarul personal este corespunzător, iar documentele sunt conforme cu normele legale în vigoare.

CARP Olt, o insituție solidă care deservește peste cinci mii de membri
În contradictoriu cu Gabriela-Viorica Vișan, conducerea CARP Olt susține că soliditatea instituției nu este, în nicio clipă, pusă la îndoială. În prezent, aici sunt peste 5.300 de membri, dobânda acordată este între 4 și 8,5% față de suma solicitată nu se percep alte comisioane, iar atunci când situația este limită și se ajunge la dispunerea popririlor, acestea se fac după minim un an de la prima neonorare a ratei scadente.
În prezent, aici, la CARP, ființează numai șapte acțiuni de popriri, un număr destul de mic, consideră Toma Baicon, la un volum atât de mare al partenerilor ce se adresează aici pentru împrumuturi. Mai mult, se consideră că creditarea efectuată prin intermediul CARP a fost și este în continuare mult mai avantajoasă decât cea oferită de sistemul bancar, acolo unde se percep comisioane diverse, iar dobânzile sunt mult mai mari.
De asemeni, salariile celor care lucrează în structura executivă a CARP Olt sunt mai mici decât valoarea de cinci mii de lei, așa cum a invocat petenta Gabriela-Viorica Vișan. De precizat că cuantumul cotizației lunare este de 1% din valoarea pensiei deponentului care devine membru titular al CARP Olt.

CARP Olt își va căuta dreptatea la CEDO
Având în vedere acțiunile din instanță, cele prin care, în nenumărate cazuri, împotriva realității evidente susținută de CARP, câștigul de cauză a fost acordat reclamantei Gabriela-Viorica Vișan, conducerea instituției intenționează, potrivit celor declarate de Toma Baicon, să depună o plângere la CEDO pentru a îndrepta nedreptatea care s-ar fi făcut la nivelul instanțelor de fond și recurs din România.
Mai mult decât atât, pe toată perioada litigiului, niciodată, CARP Olt nu a nesocotit sentințele definitive, irevocabile și executorii. Ca un semn de respect pentru sistemul public din statul român, acolo unde guvernează principiul potrivit căruia legea se respectă indiferent cine ai fi și oricât ai crede că ai dreptate, dar acest lucru nu a fost luat în seamă…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.