Acasă Politic Gigel Ştirbu, mesaje importante!

Gigel Ştirbu, mesaje importante!

313

La sediul PNL Olt, vineri, 8 septembrie 2017, deputatul liberal Gigel Ştirbu a susţinut o conferinţă de presă care a avut trei teme majore. Conferinţa a debutat cu urări de „la mulţi ani” sărbătoriţilor de Sfânta Maria Mică.

Prima temă a făcut referire la afirmaţiile premierului Tudose, care nu a pomenit de drumul expres sau autostrada Piteşti-Craiova. Deputatul crede că proiectul ce vizează şi judeţul nostru se va transforma dintr-un vis într-un coşmar:
„L-am văzut pe simpaticul premier Tudose spunând că nu mai există alte priorităţi în România, pentru drumuri, decât Sibiu-Piteşti” şi „Bucureşti-Braşov. Acum, adresez o întrebare colegilor de la PSD: când, Dumnezeu, sunteţi serioşi?”

O altă temă a fost despre noul proiect legislativ pe care deputatul Ştirbu vrea să îl depună în Parlament. Acesta poartă titlul „Legea Mecenatului”. Proiect care a fost adoptat de forurile centrale ale PNL, ca prioritate absolută.
„Legea Mecenatului face referire la faptul că orice persoană, fizică sau juridică, poate, în limita a 10%, din impozitul datorat statului, să ofere o bursă sau mai multe burse către tineri ce n-au împlinit încă 18 ani, tineri care fac performanţă în domeniul lor de activitate”, a spus deputatul.
Deputatul mai propune o altă iniţiativă prin care firmele private pot să ofere angajaţilor al 13-lea salariu în cuantum de maxim 20% din impozitul pe care îl datorează statului.

Ultima temă a făcut referire la referenduml de redenumire a judeţului Olt în Olt-Romanaţi. Acesta va propune Biroului Judeţean al partidului ca membrii şi simpatizanţii să boicoteze referendumul. Deputatul a spus că a stat de vorbă cu foarte multe persoane şi că nu a identificat un motiv real, credibil, care să justifice referendumul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.