Acasă Actualitate BANII PENSIONARILOR DIN OLT, LA CHEREMUL CONDUCERII CARP

BANII PENSIONARILOR DIN OLT, LA CHEREMUL CONDUCERII CARP

819

La începutul anului 2014, Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Olt (CARP) număra în jur de cinci mii de membri. O structură creată cu mult înainte de 1989, adaptată vremurilor noastre, care sprijină prin surse financiare, cu dobândă redusă, nevoile curente ale membrilor pensionari aflați în dificultate…

E posibil ca astăzi numărul de membri să fie cu mult mai mic. Asta pentru că în 2014, la alegerile interne din cadrul CARP Olt, modul cum a fost aleasă conducerea a provocat o stare de iritare în rândul delegaților la ședința din 4 mai. Atunci, modul democratic de organizare a fost transformat într-un circ, iar în acest fel s-a instituit o nouă conducere. Mai contează, astăzi, că atunci s-a încălcat dreptul Adunării Generale de a-și exprima votul?
Practic, președintele ales atunci, Toma Baicon, întâmpinat cu un zgomot de fond potrivnic, produs de delegați, a părăsit discret amfiteatrul de la „Titulescu”, nereușind să convingă majoritatea că poate să facă ordine în această structură.

Acest lucru, al puterii de decizie aflată în altă parte trenează și astăzi. Practic, o întrebare corectă este: Cine conduce CARP Olt? Președintele, Adunarea Generală sau contabilul-șef Virginica Dumitru?
Situata prezentată de un fost angajat, Gabriela Viorica Vișan, fost referent cu studii de specialitate, în perioada 2008-2011, este o dovadă că pensionarii olteni investesc bani și încrederea de rigoare într-o instituție în care încălcarea legii este o practică curentă.
Scrisoarea de mai jos, asumată, semnată de Gabriela Viorica Vișan arată că aici avem de a face cu un nepotism cronic, greu de tratat, susținut de cei care au decizia și libertatea de a crede că pot să facă orice. Mai mult, încercările doamnei Vișan de a-și obține dreptatea în instanță au fost încununate, de fiecare dată, de succes. Magistrați de la Judecătoria Slatina, Tribunalul Olt, Curtea de Apel Craiova, au considerat drepte pozițiile celei neîndreptățite, fie atunci când a avut calitatea de reclamant, fie când a fost pârât în cauzele contradictorii cu CARP Olt.
Pensionarii olteni trebuie să știe că aproape un miliard de lei vechi s-a cheltuit pe avocați, iar banii respectivi vin din fondul celor care cred în temeinicia instituției respective! Peste trei sute de pensionari…
Iată ce spune Gabriela Viorica Vișan despre „famiglia” de la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Olt (CARP Olt), cu sediul în Slatina, bulevardul A.I. Cuza. O situație care arată ce poate să facă un om care are putere. Sau care trece de limita bunului simț, îndreptându-se spre totalitarism, prin răutăți bolnave…

„Subsemnata VIŞAN GABRIELA VIORICA, domiciliată în Slatina, Strada Cornișei, Nr. 1, vă aduc la cunoştinţă următoarele:
Am lucrat la CAR Pensionari, din 2008 până în 2011, având funcţia de Referent I, cu studii postliceale în birotică-secretariat, şi studii superioare, cu un salariu de 1321 lei. După ieşirea la pensie a contabilei unităţii (2010), doamna funcţionară Dumitru Virginica, în urma ameninţărilor la adresa fostului preşedinte a fost numită contabil-şef fără să aibă pregătire în domeniul contabil, ea având studii agricole, încălcând astfel statutul societăţii care prevede studii superioare de specialitate pentru acest post.

După ce s-a văzut în această funcţie, continuând cu ameninţări şi şantaj împotriva fostului preşedinte, l-a determinat pe acesta să-i angajeze fiul şi nora şi pe posturile de operator calculator, cu salariul de peste 1.800 lei, fiul având pregătire profesională în construcţii zidărie, iar prietena acesteia pe post de contabil, cu salariu de peste 1.800 lei, neavând pregătire în domeniul contabil (colegă studii agricole cu contabila-şefă Dumitru Virginica), transformând astfel CARP în asociaţie familială.
Vrând să-şi mai angajeze altă noră (pe soţia fiului) în locul meu, am fost şicanată în mod repetat şi supusă unui tratament diferenţiat cu scopul de a crea presiune psihică şi profesională, pentru a mă determina să-mi dau demisia.
În repetate rânduri, contabila-şefă mi s-a adresat necuvincios criticându-mi atât viaţa, cât şi munca, pentru a mă discredita în faţa colegilor, conducerii unităţii şi a oamenilorde la ghişeu.
În 2011, am fost concediată abuziv motivând „situaţie financiară slabă”, acest lucru nefiind real, deoarece ei şi-au triplat salariile după concedierea mea, ajungând la 3.000 şi 5.000 lei, cât şi primele trimestriale, un sfert din salariu, şi nefiind suficiente aceste venituri mai primesc şo plocoane de la pensionarii care vin să solicite un împrumut, CARP devenind astfel CASA DE AJUTOR RECIPROC A ANGAJAŢILOR. Mai mult, au majorat cotizațiile, contribuțiile și dobânda la credit, care este mai mare decât la bancă. Totul pentru a-și mări salariile pe care le au mai mari decât ale unor funcționari cu studii superioare, de la alte instituții (grefieri, inspectori).

De 6 ani sunt hărțuită în instanțe, având peste 25 de dosare, am fost concediată de 3 ori, din motive inventate de ei, fapt pentru care am câștigat reintegrarea și drepturile salariale, dar contabila șefă împreună cu conducerea, abuzând de funcții, nu au respectat nicio hotărâre judecătorească.
Menționez că în prezent sunt concediată pentru a 4-a oară. În această perioadă doamna contabil-șef a scos din fondul CARP, ca din contul personal, suma de peste un miliard lei vechi, ca să plătească avocați cu CONVENȚIE CIVICĂ să mă hărțuiască în instanțe, pe banii pensionarilor, sfidând pensionarii cărora pentru neplata la timp a ratelor la împrumuturi de câțiva lei, pe care le au, li se fac popriri și sunt executați silit, gestionând deficitar fondurile CARP în interes personal.

În această perioadă de 6 ani, deși am anulat în instanțe concedierile lor, iar la DIRECȚIA MUNCII figurez cu activitate neîntreruptă, nu mi-au fost plătite de către conducerea CARP contribuțiile către stat (SĂNĂTATE, PENSII).
Deși în 2016, prin executor judecătoresc mi s-au calculat drepturile salariale câștigate în instanțr, ri au contestat și s-a dispus efectuarea unei expertize contabile. Această expertiză a fost efectuată de doamna expert contabil judiciar BRUTARU ALEXANDRINA LUANA, care împreună cu contabila-șefă de la CARP – DUMITRU VIRGINICA, au măsluit expertiza, calculându-mi după un salariu mai mic (de 1.321 lei) avut la angajare în 2008 și nu după cel pe care l-am avut când am fost concediată în 2011 (de 1.521 lei) care era transmis de CARP la DIRECȚIA MUNCII (a se vedea tabelul) încălcând, prin abuz și fals intelectual, atât prevederile legale cât și hotărârile care spun că drepturile salariale se calculează de la data concedierii până la data reintegrării (2011-2016).
Pentru ca expertiza să aibă o valoare mai mică decât calculul făcut prin executare silită, au adăugat și cheltuielile de judecată (obținute în alte dosare) ca fiind drepturi salariale pentru a mi le scădea din suma calculată de executor.
Prin aceasta demonstrând caracterul și corectitudinea doamnei contabil-șef – UMITRU VIRGINICA, cât și a doamnei expert contabil judiciar BRUTARU ALEXANDRINA LUANA, care și-a încălcat sarcinile ce-i reveneau cu privire la întocmirea RAPORTULUI DE EXPERTIZĂ FINANCIAR CONTABILĂ, respectiv acela de a fi independent de orice intruziune, corect și imparțial.

Deși lucrurile sunt mult mai grave la această instituție, deoarece gestionarea fondurilor CARP este făcută de un contabil-șef fără studii contabile, și care nu este nici de bună credință, autoritățile, deși cunosc această situație, nu s-au implicat în dispunerea urgentă a unui control FINANCIAR CONTABIL, lăsând atât pe mine, cât și pensionarii pe mâna așa-zisei contabil-șef – DUMITRU VIRGINICA să conducă CARP după bunul plac…”

* Faptele prezentate sunt vizibile cu ochiul liber. Au certitudine în modul lor de prezentare. temeinicie cât cuprinde. Justețe prin acțiunile câștigate la instanțele de judecată. În România, o țară în care plătim impozite și taxe, nu trebuie să ai dreptate doar pe hârtie!
Poate în urma aspectelor arătate mai sus, instituții abilitate, care au căderea să se sesizeze din oficiu, vor acționa! Faptele semnalate ridică multe aspecte care țin de legislația penală, iar rezolvarea lor este obligatorie!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.