Acasă Actualitate Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Olt, conferinţă de presă despre activitatea instituţiei

Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Olt, conferinţă de presă despre activitatea instituţiei

178

Miercuri, 30 august a.c., la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt, a avut loc conferința de presă, care a avut ca teme generală activitatea de management, resurse umane, și dotarea Jandarmeriei oltene. Alăturat, găsiţi textul complet al comunicatului de presă remis de instituţia amintită:

1. RESURSE UMANE ȘI ORGANIZARE STRUCTURALĂ
Activitățile de resurse umane și organizare structurală, formare profesională, securitate și sănătate în muncă, sunt gestionate de către Serviciul Resurse Umane care este structura specializată a Inspectoratului, condusă de şeful serviciului, subordonată nemijlocit inspectorului şef, destinat desfășurării activităților specifice pe linia recrutării, încadrării, promovării şi trecerii în rezervă a personalului, organizării sistemului de gestiune a resurselor umane, punerii în aplicare a prevederilor legale privind acordarea drepturilor de personal, respectarea disciplinei militare, a regulamentului de ordine interioară, a eticii şi deontologiei profesionale de către toate categoriile de personal, organizarea activităţii de planificare structurală şi management organizatoric, organizarea activităţii de formare profesională iniţială şi continuă, precum şi aplicarea prevederilor legislaţiei în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, a activităţilor de prevenire a riscurilor profesionale şi de protecţie a lucrătorilor la locul de muncă.
Dinamica de personal în anul 2017 s-a concretizat prin sosirea în cadrul inspectoratului (mutarea în interesul serviciului sau mutarea la cerere) de la alte unități ale Jandarmeriei Române a unui număr de 6 ofiţeri și 17 subofiţeri și prin plecarea (mutarea în interesul serviciului) a 4 ofiţeri (2 în cadrul altor unități ale Jandarmeriei Române și 2 în alte unități ale Ministerului Afacerilor Interne), precum și trecerea în rezervă cu drept de pensie a 12 subofițeri.
La data de 15.07.2017, ca urmare a absolvirii, cu diplomă de licență, a programului de formare inițială al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București, forma de învățământ cu frecvență redusă, un subofițer din cadrul inspectoratului a fost trecut în corpul ofițerilor și i s-a acordat gradul de sublocotenent.
Gradul de încadrare cu personal se prezintă astfel:
Ofițeri – 90%
Maiştrii militari – 100%
Subofițeri – 98 %
Personal contractual – 100%
Încadrarea cu personal a inspectoratului este de 97%, ceea ce permite executarea tuturor misiunilor destinate inspectoratului în condiţii bune.

Starea şi practica disciplinară
Disciplina militară constituie unul din factorii determinanți ai capacității operaționale din Jandarmerie și se bazează atât pe acceptarea conștientă a normelor de comportament stabilite, cât și pe acordarea recompenselor și aplicarea sancțiunilor disciplinare.
Starea ordinii şi disciplinei militare, prevenirea şi combaterea faptelor de corupţie în rândul personalului a vizat minimalizarea riscurilor identificate în respectarea normelor de ordine şi de comportament obligatorii pentru menţinerea stării funcţionale, combaterea faptelor de corupţie şi creşterea gradului de responsabilizare a personalului propriu asupra riscurilor asociate corupţiei, eliminarea barierelor administrative şi creşterea transparenţei în sistemul de management al resurselor umane, pentru îndeplinirea misiunilor specifice şi buna desfăşurare a activităţilor.
Pentru  îndeplinirea exemplară a atribuţiilor de serviciu, rezultate foarte bune obţinute în acest an, cadrelor militare din subordine le-au fost acordate un număr de 142 recompense constând în: 7 înaintări în grad înaintea expirării stagiului minim, 68 mulţumiri, 41 felicitări, 26 citarea prin ordin.
La data de 01.08.2017 un număr de 7 ofițeri și 15 subofițeri care au împlinit stagiul minim în grad sau îl vor împlini în anul 2017 și au îndeplinit și celelalte condiții legale au fost înaintați în gradul următor la termen.
În anul 2017, un număr de 8 subofiţeri au fost sancționați disciplinar, ca urmare a săvârșirii de abateri de la disciplina militară, constând în ”neîndeplinirea îndatoririlor, încălcarea normelor de conduită militară şi a regulilor de convieţuire socială”.
Se poate aprecia că, numărul abaterilor disciplinare, evenimentele şi natura acestora, raportate la numărul personalului din inspectorat şi activităţile pe care acesta le desfăşoară, reflectă o situaţie obiectivă care nu a influenţat negativ executarea misiunilor şi nu a avut un impact semnificativ asupra imaginii instituţiei.

Recrutare candidaţi pentru instituţiile de învăţământ care pregătesc personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne
Recrutarea candidaţilor pentru instituţiile de învăţământ care pregătesc personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne are ca obiective principale promovarea ofertei educaţionale către toate instituţiile de învăţământ liceal de pe raza judeţului Olt şi recrutarea unui număr cât mai mare de candidaţi în vederea creşterii concurenţei pe locurile ce urmează a fi încadrate, pe fiecare instituţie de învăţământ în parte şi totodată creşterii calităţii candidaţilor declaraţi „ADMIS”.
Pentru anul de învăţământ 2017, Jandarmeriei Române i–au fost aprobate, în vederea scoaterii la concurs, un număr de 418 locuri în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne şi 109 locuri în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale, astfel:
1. Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti – 60 locuri.
În anul 2017 Inspectoratul de Jandarmi Județean Olt, prin Serviciul Resurse Umane, a recrutat și a întocmit dosarele de candidat pentru un număr de 26 candidaţi care au susținut examenele la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti – Facultatea de Jandarmi.
Au fost declaraţi „ADMIS” 3 candidaţi.
2. Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani – 180 locuri (femei şi bărbaţi), (3 locuri pentru romi şi 2 locuri pentru alte minorităţi). Inspectoratul de Jandarmi Județean Olt a recrutat și a întocmit dosarele de candidat unui număr de 107 candidaţi .
3. Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni – 175 locuri (femei şi bărbaţi) alocate Jandarmeriei Române, din care 3 locuri pentru romi şi 2 locuri pentru alte minorităţi, și au fost recrutați un număr de 2 candidaţi.
4. Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti – 3 locuri de maistru militar auto alocate Jandarmeriei Române, niciun candidat recrutat de unitatea noastră.

2. FORMARE PROFESIONALĂ
Pregătirea profesională este un proces de instruire pe parcursul căruia se dobândesc cunoştinţe teoretice si practice necesare desfăşurării activităţilor prezente. Spre deosebire de pregătire, dezvoltarea profesională este un proces mai complex, având drept obiectiv însuşirea cunoştinţelor utile, atât în raport cu poziţia actuală, cât si cu cea viitoare.
Formarea profesională continuă, pe post, a personalului organizată de către unitate prin programe pe categorii de pregătire se desfăşoară, de regulă, potrivit diagramei relaţiilor de subordonare, astfel încât fiecare şef nemijlocit să coordoneze şi să monitorizeze formarea profesională a subordonaţilor şi se poate realiza atât la nivel individual cât pe structuri funcționale.
Au fost planificate şi desfăşurate activităţi de formare profesională colectivă cu structurile de ordine şi siguranţă publică şi Plutonul 1 Jandarmi Mobil Intervenţie Antiteroristă şi Acţiuni Speciale.
Lunar Plutonul 1 Jandarmi Mobil Intervenţie Antiteroristă şi Acţiuni Speciale execută exerciţii tactice cu diferite teme la obiectivele din competenţa I.J.J. Olt, iar pentru anul 2017 a fost planificat în vederea efectuării unui stagiu de pregătire la Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri.

Activităţi de îndrumare şi tutelă profesională
Tutela profesională, are ca scop sprijinirea integrării socioprofesionale a cadrelor militare, precum şi pentru integrarea în activitatea practică a elevilor şi studenţilor în unităţi militare.
Au fost organizate şi desfăşurate activităţi de îndrumare şi tutelă profesională a 2 ofiţeri şi 5 subofiţeri datorită schimbării profilului de activitate ca urmare a mutării şi 1 ofiţer ca urmare a trecerii în corpul ofiţerilor, precum și pentru 17 studenţi de la Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” şi 48 elevi de la Şcoala Militară de Subofiţeri “ Grigore Alexandru Ghica” şi Şcoala Militară de Subofiţeri “ Petru Rareş”.

Cursuri şi programe formative în cadrul instituţiilor de învăţământ
În perioada analizată un număr de 20 de cadre au participat la cursuri de specializare şi stagii de pregătire în diferite domenii de activitate (lunetist, conducător ambarcaţiune, domeniul pirotehnic, dialog, transport corespondenţă clasificată, logistică, cercetare documentare).

Stagiu de practică
De la începutul anului 2017, în cadrul inspectoratului, şi-au desfăşurat stagiul de practică 17 studenţi de la Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” şi 48 elevi de la Şcoala Militară de Subofiţeri „Grigore Alexandru Ghica” şi Şcoala Militară de Subofiţeri “ Petru Rareş”.

Trageri cu armamentul din dotare
În perioada analizată au fost executate centralizat, şedinţe de tragere specifice cu diferite categorii de armament, în poligonul din incinta Centrului de Formare şi Pregătire a Poliţiştilor “Nicolae Golescu” şi poligonul Redea.
A fost întocmit graficul cu necesarul de formare profesională în context formal, în anul de învăţământ 2017 – 2018, unde am solicitat 36 (7 ofiţeri şi 29) propuneri pentru participarea la cursuri pentru schimbarea specialităţii / profilului de muncă / specializare / stagii de pregătire / cursuri în domeniul limbii franceze/ examene în vederea acordării gradului de plutonier adjutant (20 subofiţeri).

3. SECURITATE ŞI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ
În conformitate cu prevederile legale, personalul desemnat cu activitatea de securitate şi sănătate în muncă, a efectuat pe linia securităţii muncii, instruirea studenţilor şi elevilor aparţinând instituţiilor de învăţământ ale M.A.I. care au efectuat stagiul de practică la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Olt, astfel, la sosirea în unitate, s-a făcut instruirea unui număr total de 17 studenţi şi 48 de elevi. A fost întocmit si aprobat planul de măsuri pentru perioadele cu temperaturi extreme ridicate în sezonului cald. În consecinţă, compartimentul S.S.M. a monitorizat, prin cooperarea cu A.N.M.H., temperatura şi indicele temperatură-umiditate precum şi prognoza acestora pe întreaga perioadă a sezonului cald, în vederea luării măsurilor ce se impun în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Astfel, la nivelul I.J.J. Olt, a fost achiziţionat şi distribuit necesarul de apă minerală în zilele cu temperaturi extreme, personalului aflat în serviciu şi misiuni specifice.

II. SERVICIUL LOGISTIC – RESURSE MATERIALE
Alături de resursa umană, resursele materiale avute la dispoziție constituie baza îndeplinirii
cu succes a misiunilor I.J.J. Olt, asigurarea acestora constituind o prioritate permanentă a echipei manageriale a unității .
Activitățile specifice sunt gestionate de Serviciul logistic , care reprezintă structura specializată a Inspectoratului, subordonată nemijlocit adjunctului inspectorului şef, ce răspunde de organizarea şi coordonarea activităţii de asigurare materială şi tehnică, de administrare a patrimoniului, în sprijinul îndeplinirii misiunilor şi sarcinilor încredinţate unităţii, executării procesului de instruire a personalului, a realizării condiţiilor de muncă necesare îndeplinirii sarcinilor încredinţate unităţii, precum şi de organizarea şi desfăşurarea activităţilor de prevenire şi eliminare a disfuncţionalităţilor pe linie de protecţie a mediului, supraveghere tehnică, prevenirea şi stingerea incendiilor.

DOTAREA CU MIJLOACE AUTO
Mobilitatea efectivelor de jandarmi constituie o prioritate pentru cadrele Serviciului Logistic , care se preocupă permanent pentru creșterea gradului de dotare cu mijloace auto performante și pentru întreținerea celor existente deja la nivelul unității.
Facem precizarea că nu dispunem de atelier propriu pentru reparații , implicit nici de funcții de mecanic sau electrician auto, serviciile de întreținere și reparații fiind externalizate.
În 2016 au intrat în dotarea unităţii 20 de autovehicule din care 18 redistribuiri între unităţi MAI (16 Dacia Logan, 1 VW Transporter. 1 Renaul Trafic), 1 prin preluarea de autovehicule confiscate şi intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului (VW Transporter) și unul achiziţionat cu fonduri bugetare (Renault Trafic).
În 2017 a intrat în dotarea unităţii 1 autovehicul prin redistribuire între unităţi MAI – Mercedes Vario, iar în perioada imediat următoare se vor mai prelua alte 4 mijloace auto( 2 Dacia Logan, 1 Ford Tranzit și 1 VW Transporter).
În prezent, la nivelul Consiliului Județean Olt se întocmește documentația necesară achiziționării unui număr de 3 autovehicule de teren și 3 ATV-uri, destinate unității noastre, prin proiectul cu finanțare europeană ,, Joint investments in the field of emergency situations for olt County Council and Dolna Mitropolia Municipality” , axa prioritară 3, obiectivul specific 1, în cadrul programului INTERREG V-A România Bulgaria .
În conformitate cu prevederile Legii 550 din 29.11.2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române, efectivele unității participă la limitarea şi înlăturarea consecinţelor dezastrelor naturale. Astfel, în vederea executării misiunilor specifice pe această linie , unitatea dispune de un număr de 4 ambarcațiuni gonflabile , având capacitatea de 5 și 10 persoane. În cadrul programului european menționat anterior se fac demersurile necesare achiziționării unei bărci din fibră, cu motor de 30 CP și a 5 veste de salvare.

DOTAREA CU ARMAMENT ȘI MIJLOACE SPECIFICE
Pentru executarea cu succes și în condiții de siguranță a misiunilor specifice, în afară de o bună pregătire individuală și colectivă, personalul Jandarmeriei Române trebuie să dispună de o dotare corespunzătoare cu armament, muniții, tehnică specială și mijloace individuale de protecție.
Dotarea cu armament, muniţii şi tehnică specială specifică pentru îndeplinirea misiunilor a personalului militar, subunităţilor şi unităţilor Jandarmeriei Române, se stabileşte de către comandantul de unitate, prin ordin de zi pe unitate, în funcţie de specificul misiunilor executate , dinamica situaţiei operative și necesarul de materiale pentru îndeplinirea acestora, în conformitate cu normele, cantităţile şi criteriile de repartizare prevăzute prin tabelele de înzestrare.
În vederea evitării escaladării unor forme de protest, la nivelul unității există o categorie de personal special destinat dialogării/negocierii între forțele de ordine și protestatari, personal ce a fost dotat cu veste speciale, foarte vizibile și ușor de identificat, inscripționate cu „DIALOG” sau „NEGOCIATOR”
La obiectivele asigurate cu pază și protecție, pentru protecția și salvarea vieții persoanelor care , sub imboldul unor nemulțumiri , folosesc autoincendierea ca formă de protest, au fost achiziționate un număr de 2 pături antifoc (ignifuge).
O categorie aparte de misiuni o constituie cele specifice de combaterea actelor de terorism, misiune ce implică o dotare specială a forțelor destinate acestui scop. Dacă la înființarea structurii specializate, gradul de dotare era foarte scăzut, prin eforturile depuse, atât la nivelul unității cât și la nivel central, gradul de dotare a crescut prin achiziționarea de mijloace de protecție individuale (căști și veste antiglonț) sau colective (scut antiglonț), dotarea acestor efective precum și stabilirea unor noi criterii de înzestrare constituind o prioritate la nivelul M.A.I.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.