Acasă Interviu „Tinerii pot face o schimbare la nivel de ţară doar dacă sunt...

„Tinerii pot face o schimbare la nivel de ţară doar dacă sunt uniţi şi să privească toţi în aceeaşi direcţie”

394

Interviu cu scriitoarea FLORINA DINU

          Nu oricine are darul scrierii. Darul scrierii nu constă în formularea unor clişee, ci a transmite sentimente, o poftă. Pofta aceea de a citi. Florina Dinu este o tânără care are darul scrierii. Scrie mult: poezii, proză, recenzii. Este fondatoarea unei reviste pentru copii, are în administrare, alături de o prietenă, un site dedicat cărţilor. Este o tânără aplecată către frumos, către cuvânt. Interviul de faţă este precum o briză a mării sau precum un fulg de nea, care ascunde o poveste ce trebuie descoperită. Despre ea, despre tineri, despre carte, despre sistemul de educaţie, despre frumos, în interviul ce urmează…

 

– Începem cu o scurtă prezentare: cine este tânăra Florina Dinu?
– Florina Dinu este o mică scriitoare cu aspiraţii mari, visătoare şi mare iubitoare de animale. Îmi place să citesc, să merg la pescuit şi să călătoresc, într-un cuvânt să mă bucur de natură şi de frumuseţile din jur. De curând, am terminat Masterul: „Paradigme ale comunicării organizaţionale”, Facultatea de Litere, Craiova, iar în paralel mă ocup de blogul „Cărţile Tinerilor” împreună cu buna mea prietenă Anca Spiridon. Pe lângă acestea, avem în curs, eu şi Anca, o antologie de versuri cu şi despre tineri poeţi. Cu aceste realizări mărunte mă pot bucura la cei 24 de ani de viaţă.

– Scrii foarte mult. De unde a pornit pasiunea ta pentru litere?
– Pasiunea mea pentru litere îşi are rădăcinile în copilărie. Pe la vârsta de 8-9 ani aşezam pe hârtie cuvinte, versuri fără cap şi fără coadă, doar de dragul de a scrie. Pe parcurs, chiar mi-am făcut un carneţel unde îmi notam rime, preluate din poezii celebre, cu ajutorul cărora încercam să pun bazele primelor strofe. Stângace, fără formă sau culoare, aşa pot descrie, acum, primele mele încercări literare.

– Ești fondatoarea unei frumoase reviste pentru copii: „Rici Arici”. Vorbește-ne despre acest proiect!
– Revista „Rici Arici” este dovada vie că în sufletul oricărui adult există un copil. Am pus bazele acestei publicaţii din dorinţa de a veni în sprijinul copiilor cu vârsta cuprinsă între 3-8 ani, de a le prezenta lumea din jur, de a-i introduce în labirintul cunoaşterii prin joc. Acest proiect are drept erou un arici, animal iubit şi îndrăgit de prichindei care ne-a şi scos din anonimat într-un timp foarte scurt.

– Pe site-ul „Cărțile tinerilor” ești autoarea unor recenzii foarte interesante. Ultima: „Metode de a învinge plictiseala la şcoală” – Pete Johnson. Care este scopul acestor recenzii?
– Scopul blogului „Cărţile Tinerilor” este acela de a promova cititul în rândul tinerilor şi chiar de a susţine tinerele talente pe lungul drum al scrisului. Această platforma online ne ajută pe noi, fondatorii, eu şi Anca Spiridon, să ne exprimăm liber, să ne prezentăm părerile chiar dacă uneori nu sunt pozitive; într-un cuvânt, blogul „Cărţile Tinerilor” este cea mai accesibilă metodă de „spovedanie” literară în cazul nostru.

– În România anului 2017 se vorbește tot mai mult despre rolul tinerilor în societate. Cum pot schimba ei lumea în care trăiesc?
– Tinerii pot face o schimbare la nivel de ţară doar dacă sunt uniţi şi să privească toţi în aceeaşi direcţie.

– Copiii de astăzi au uitat să se mai joace. Din păcate, telefonul mobil, tableta sau laptopul au învins jocurile copilăriei. Ce-i de făcut pentru a readuce la viață jocuri precum: „Rațele și vânătorii”, „Pitulatea”, „Țară, țară, vrem ostași!”, „Fete, filme și băieți” ș.a.m.d?
– O întrebare grea. Aceste jocuri, mai sus menţionate, depindeau de timpul petrecut în aer liber şi în mijlocul prietenilor. Atât timp cât noua tehnologie ne acaparează în totalitate nu văd nicio rezolvare, doar dacă dăm timpul înapoi şi renunţăm la tot ce ţine de internet.

– Mulți tineri, dornici de afirmare, se implică în viața politică… Pe tine te-ar tenta o astfel de provocare? De ce ai face și de ce nu ai face lucrul acesta?
– Sinceră să fiu, acum vreo doi ani m-am gândit să mă înscriu într-un partid politic, însă nu am reuşit nici până în ziua de azi să fac acest pas. În cazul în care aş păşi în viaţa politică, aş face-o nu pentru afirmare, ci pentru a încerca să aduc un plus oraşului şi ţării în care trăiesc, aş lupta pentru binele bătrâneilor şi de asemenea pentru susţinerea copiilor olimpici deoarece ei reprezintă viitorul nostru.

– Dacă ai fi unul din consilierii actualului ministru al Educației, ce schimbare majoră i-ai propune acestuia, pentru îmbunătățirea actului educațional?
– Dacă aş fi unul din consilierii ministrului Educaţiei l-aș ruga să reflecteze de două ori asupra conţinutului manualelor zilelor noastre, înainte de a le aproba. Un bun elev trebuie, mai întâi, să-şi cunoască literatura ţării lui, să ştie cine au fost marii clasici ai României şi ce opere au scris aceştia, apoi să fie introdus în literatura universală, acolo unde scrisul este puţin mai dificil şi notele despre autor sau operă mai greu de găsit.

– Anul acesta, procentul de promovare al examenului de Bacalaureat a fost mai bun decât în anii precedenți. Totuși, cine se face vinovat pentru eșecul celor care nu reușesc să treacă mai departe?
– În acest caz, nu există un vinovat, ci ambele părţi sunt de vină. Un elev care a trecut prin cei patru ani de liceu nu are cum să nu ia un amărât de 6 ca să treacă examenul maturităţii.

– Avem tineri olimpici, genii care aleg să părăsească România pentru o carieră bine plătită în altă țară. Ce crezi că îi determină să facă asta? Pe tine nu te-a tentat să faci lucrul acesta?
– Degeaba eşti geniu dacă nu-ţi asigură nimeni un loc de muncă de pe urma căruia să-ţi iei pâinea zilei. Aceste „păsări călătoare” nu sunt de condamnat pentru că aleg calea străinătăţii, ci sistemul este de condamnat pentru că nu ştie să-i aprecieze şi să-i determine să rămână în ţara lor.

– Unde se vede Florina Dinu în următorii ani?
– Îmi doresc foarte mult să încep o carieră în presă sau în televiziune, ambele domenii mă atrag în aceeaşi măsură, însă ştii cum e, niciodată nu ştii ce-ţi rezervă viitorul şi ce are pus de-o parte pentru fiecare dintre noi.

– Ce sfat ai pentru tinerii care astăzi se află în băncile învățământului preuniversitar?
– Nu cred că sunt în măsură să le dau sfaturi, însă le spun doar atât: să se bucure de fiecare clipă a vieţii şi să lupte pentru visele lor!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.