Acasă Interviu „Priorităţile mele se identifică, exclusiv, cu cerinţele cetăţenilor, promovarea oraşului şi a...

„Priorităţile mele se identifică, exclusiv, cu cerinţele cetăţenilor, promovarea oraşului şi a valorilor sale, educarea în privinţa protejării mediului înconjurător şi spirijinirea agriculturii”

1554
Interviu cu ALEXANDRU BERECHET, consilier în Consiliul Local Slatina
          În ultima perioadă, din ce în ce mai numeroase sunt vocile ce militează pentru o nouă clasă politică în România. Numai că, din păcate, majoritatea se sting la fel de repede și se opresc la o simplă… declarație de intenție!
Și, totuși, faptul că tinerii noștri privesc și se gândesc cu reținere la fenomenul politic din țară, nu înseamnă că nu există și oameni care mai au curajul să se implice, să își dorească o carieră de succes în viața politică, oameni gata să spună, cu voce tare: «Când vreau să schimb ceva, nu e de-ajuns să stau pe margine, ci trebuie să mă implic activ, chiar din interior!»
Un astfel de exemplu este tânărul Alexandru Berechet, un social-democrat, consilier local în cadrul Consiliului Local Slatina, aflat, astăzi, la început de drum. În ce crede și ce-și propune, citiți în rândurile care urmează…

 

– Scurtă introducere: câteva cuvinte despre Alex Berechet!
– Sunt Alexandru Mirel Berechet, am 27 de ani și am absolvit Facultatea de Geografia Turismului în cadrul Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir” din Sibiu…

– Dacă mâine vă opreşte un cetăţean pe stradă şi vă întreabă ce aţi făcut până acum pentru el, ca şi consilier local în cadrul Consiliului Local Slatina, ce-i spuneţi?
– Am votat pentru reducerea cheltuielilor lunare ale oraşului (reziliere contract Rupiah, modificare contract Salubris), transport local gratuit, am dus Slatina în Cartea Recordurilor prin numărul impresionant de căluşari, susţinerea participării lui Marius Constantin la campionatul mondial de skate din Canada.

– Care sunt priorităţile dumneavoastră în vederea îmbunătăţirii turismului, a protecţiei mediului şi agriculturii din Slatina?
– Priorităţile mele se identifică, exclusiv, cu cerinţele cetăţenilor, promovarea oraşului şi a valorilor sale, educarea în privinţa protejării mediului înconjurător şi spirijinirea agriculturii.

– Ce puteţi să faceţi pentru tinerii din Slatina pentru ca aceştia să vrea să rămână aici după terminarea şcolii?
– Slatina are atuurile sale pentru tinerii care vor să rămână în oraş după terminarea şcolii: în primul rând avem o platforma industrială funcţională care merge foarte bine, acest lucru fiind acum o raritate în ţară, unde se ştie că industria a avut mult de suferit după privatizările din anii ’90 ce au dus la închiderea majorităţii întreprinderilor industriale din întreaga ţară. În plus, noi unităţi de producţie au apărut în peisajul slătinean în ultimii ani, lucru care a însemnat locuri de muncă şi a dus automat şi la dezvoltarea oraşului pentru că, datorită puterii de cumpărare în creştere a locuitorilor oraşului, au apărut nume mari ale brandurilor internaţionale de magazine. Din acest motiv, autorităţile locale au fost practic împinse, de un resort invizibil, să vină cu idei noi urbanistice şi de petrecere a timpului liber, iar aici amintesc de Clubul Nautic şi Plaja Olt, dar şi de planurile actualei administraţii de a amenaja un parc de agrement la Pădurea Strehareti în următorii doi ani etc. Eu am terminat facultatea la Sibiu şi pot să vă spun că am revenit cu încredere acasă, încapatanandu-mă să cred că voi avea alternative dacă revin în Slatina, şi mă bucur că am făcut-o pentru că acum am posibilitatea de a participa, în mod real, activ, la dezvoltarea oraşului în care m-am născut.

– Se mai face şi când va fi gata skate-park?
– Da, sigur că se va face. În acest moment, Primăria Municipiului Slatina este la stadiul de elaborare a studiului de fezabilitate care va indica exact care este suma necesară pentru realizarea efectivă a acestui proiect îndrăzneţ şi mult-aşteptat de către o parte dintre locuitorii municipiului. Apoi, este de aşteptat ca această lucrare să fie prinsă în bugetul pe anul viitor.

– Unde va juca echipa de handbal, nou-promovata CSM, în condiţiile în care Sala Polivalentă de la Slatina nu va fi gata?
– Actuala administraţie a municipiului Slatina a luat în calcul această posibilitate şi, tocmai de aceea, chiar în această perioada au loc lucrări ample de reabilitare a sălii de sport din cadrul Liceului cu Program Sportiv, lucrări ce vor fi gata înainte de începerea noului sezon competiţional la handbal. Acest lucru va oferi condiţii mult îmbunătăţite pentru reprezentantele C.S.M. – nou promovată în Liga Naţională. Ulterior, dacă Sala Polivalentă va fi gata în acest an, partidele de handbal vor avea loc în această nouă locaţie, dar, până atunci, noi vom fi asigurat condiţiile pentru că echipa C.S.M. să poată avea şi oferi condiţii excelente pentru practicarea unui handbal de calitate.

– Din ce în ce mai puţini sunt tinerii care aleg să între în politică. Tu de ce ai ales să faci acest pas şi de ce în PSD?
– Nu este adevărat! PSD are cel mai mare număr de parlamantari sub 35 de ani, avem un număr de 87 de primari sub 35 de ani, 2.376 de consilieri locali şi judeţeni, iar pe plan judeţean avem un număr de 87 de aleşi locali. Am ales PSD pentru că aici am găsit o echipă puternică, performantă şi care a demonstrat că este aproape de cetăţeni.

– Va place Slatina de astăzi? Ce credeţi că-i lipseşte acestui oraş?
– Personal, îmi place oraşul în care trăiesc şi nu spun asta pentru că sunt consilier local. Vorbesc sincer şi în acest sens am şi păreri ale multor prieteni care vin ocazional la noi în Slatina şi au rămas plăcut surprinşi de modul cum arată. Desigur, mai sunt lucruri de rezolvat, dar, pe ansamblu, Slatina este un oraş curat, frumos, cu o infrastructură rutieră bine pusă la punct după ce, anul trecut, au fost asfaltate străzi extrem de importante din localitate – şi mă refer aici la Cireașov, Artileriei, Primăverii sau Libertăţii. Cred sincer că proiectele cu care actuală administraţie vrea să demonstreze slătinenilor că le-a meritat voturile din urma alegerilor locale din vara trecută vor contribui la îmbunătăţirea imaginii oraşului, dar şi creşterea confortul locuitorilor.

– Care sunt aspiraţiile tale pentru următorii ani?
– Vârful politicii, etapizat! Nu mă grăbesc, sunt tânăr şi mai am de învăţat de la seniorii noştrii, celor cărora, pe această cale, ţin să le mulţumesc pentru încrederea acordată atât mie, cât şi organizaţiei de tineret! Şi normal, îmi doresc să ajung preşedintele partidului!!!

– Ai un model în politică după care te ghidezi?
– Pentru mine nu există un model, există modele. Încerc să iau ce e mai bun de la fiecare!

– Din punctul tău de vedere, este realizabil programul de guvernare al PSD? Ce argumente ai?
– Programul PSD este realizabil şi am arătat că se poate. Şi cel mai important este că dovedim că acesta este obiectivul partidului. Cine nu poate ţine pasul, să facă un pas înapoi. Parcă aşa era în democraţie, nu??!!

– Te-ai simţit confortabil ca pesedist, atunci când colegii tăi au dat jos, în Parlament, propriul guvern?
– Colegii mei au dat jos un premier, nu un Guvern. Aşa cum spuneam mai devreme, în democraţie minoritatea se supune majorităţii.

– Oltul nu se vede pe harta noii puteri dată lui Mihai Tudose. Cine este de vină?
– Păi este cineva de vină? Eu nu am auzit de puterea lui Tudose ci doar de capacitatea de guvernare a partidului.

– Ce mesaj are Alexandru Berechet pentru tinerii din generaţia sa?
– Dragilor, dacă aveţi idei de proiecte, indiferent de natură lor, dacă vă place lucrul în echipă şi vreţi să faceţi parte dintr-o echipă performantă, vă aştept în TSD! Cred în puterea tinerilor, avem şansa să ne facem vocea auzită, hai să profităm de asta şi să construim viitorul împreună!!!

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Anume Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.