Acasă Politic Florin Iordache merge cu Ponta…!

Florin Iordache merge cu Ponta…!

432

În aceste zile, se negociază tot. Fiecare cu fiecare, pentru a stabili dacă Guvernul Grindeanu rămâne în funcţie sau dacă preşedintele PSD, Liviu Dragnea, reuşeşte să îl trimită acasă, de la Victoria, pe cel pe care l-a susţinut acum şase luni, pentru a fi prim-ministru. Fiecare vot contează! Orice parlamentar mutat dintr-o parte în alta poate reprezenta omul cu lovitura decisivă. Din rândul aleşilor cu drept de vot, pentru miercuri, se remarcă fostul ministru al Justiţiei, Florin Iordache. Deşi, oficial, acesta este poziţionat lângă Dragnea şi ceilalţi, totuşi, există o sensibilitate în derptul acestuia şi faţă de Victor Ponta, aliatul principal al premierului Grindeanu. Un simplu exerciţiu de memorie: în 2012, înaintea alegerilor parlamentare, Oltul pesedist îl trimitea la plimbare pe Florin Iordache. În locul său, pe colegiu, aşa cum erau listele atunci, se pregătea Dragoş Drăghicescu. Când lucrurile erau pierdute pentru Iordache, Victor Ponta a intervenit tranşant pe lângă organizaţia PSD de la Olt şi Iordache a obţinut un loc sigur, pentru a intra din nou în Parlament. Un astfel de lucru nu ar trebui să se uite, iar un telefon de reamintire de la Victor Ponta îl poate lua pe Iordache de lângă Dragnea şi să îl mute lângă Grindeanu (Ponta).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.