Acasă Actualitate 60 DE ANI DE EUROPENIZARE

60 DE ANI DE EUROPENIZARE

84

MARTIE 2017. Se împlinesc 60 de ani de existență a Uniunii Europene, al cărei proces de formare a început în martie 1957, când, la ROMA, 6 state (fondatoare), FRANȚA, GERMANIA (R.F.G), ITALIA, BELGIA, OLANDA, LUXEMBURG.. au semnat TRATATUL DE CONSTITUIRE a COMUNITĂȚII EUROPENE.

La constituirea „EUROPEI UNITE” s-a pornit de la a răspunde unor întrebări aflate, atunci, sub „presiunea” TIMPULUI ISTORIC:
1. Ce trebuie să fie o „EUROPĂ UNITĂ”?
2. De ce?
3. Cum să se constituie?
4. Ce să facă?
5. Care să-i fie competențele?
6. Ce importanță politică să aibă?
7. Care să fie rolul și locul în istoria EUROPEI și a LUMII?
8. Cu trecerea timpului va avea provocări necunoscute?
9. Cum va influența viața cotidiană a cetățenilor?
10. Întrebarea care persistă ca o permanentă actualitate: Cu ce s-ar putea confrunta, în funcție de evoluția istorică?

Încercându-se răspunsuri cât mai clare, unificarea EUROPEI nu s-a dorit a fi o operă artificială, ci ca EFECT al unei DECIZII POLITICE, sprijinită pe tradițiile intelectuale, morale și spirituale, în contextul nou creat după război, prin DECLARAȚIA UNIVERSALĂ a DREPTURILOR OMULUI, din 10 decembrie 1948, adoptată de ADUNAREA GENERALĂ a O.N.U (reluându-se, într-un fel, conținutul din „Declarația drepturilor omului și cetățeanului” – FRANȚA – 1789).
În 1949 se crea CONSILIUL EUROPEI de către 10 state fondatoare, ca o EXPRESIE a aspirației la UNITATEA CONTINENTULUI. Acesta, în 1950, propunea spre semnare CONVENȚIA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI.

Punctul inițial îl „găsim” la 9 mai 1950, când ROBERT SCHUMAN, ministrul AFACERILOR EXTERNE – francez, a anunțat că FRANȚA propune crearea unei COMUNITĂȚI EUROPENE a CĂRBUNELUI și OȚELULUI (CECO), prin DECLARAȚIA SCHUMAN – piatra fundamentală a construcției europene, ce se baza și pe principiile „identificate” de promotorul ideii de UNIUNE EUROPEANĂ, francezul JEAN MONNET (1888-1979).
În APRILIE 1951, FRANȚA, GERMANIA (R.F.G), ITALIA, ȚĂRILE DE JOS iau în considerare planul SCHUMAN pentru a crea CECO prin TRATATUL DE LA PARIS. Urmare, în MARTIE 1957, cele șase țări fondatoare semnează TRATATUL DE LA ROMA, care instituie Comunitatea Economică Europeană – CEE – (actuala Uniune Europeană – nume primit în NOIEMBRIE 1993, când se semnează la Maastricht – TRATATUL privind UNIUNEA EUROPEANĂ), cu intrare în vigoare efectivă la 1 IANUARIE 1958.
Exemplul celor șase și „vigoarea” NOII CREAȚII a dus la „lărgirea” ei începând cu anul 1973 în valori semnificative:
– ianuarie 1973 – primul val de aderare: ANGLIA, DANEMARCA, IRLANDA;
– ianuarie 1981 – al doilea val: GRECIA;
– ianuarie 1986 – al treilea val: SPANIA, PORTUGALIA;
– noiembrie 1990 – reunificarea GERMANIEI , integrarea fostei R.D.G.;
– ianuarie 1995 – al patrulea val: AUSTRIA, SUEDIA, FINLANDA.

A urmat o mare provocare, cu adevărat istorică, pentru UNIUNEA EUROPEANĂ: extinderea înspre țările din CENTRUL și ESTUL EUROPEI, a fostelor state socialiste (provocare, pentru că acestea, cu o populație de peste o sută de milioane de cetățeni, ce vor dubla numărul statelor membre, aveau mari decalaje economice și sociale, ce „reclamau” programe laborioase de ajustare structurală.
În DECEMBRIE 1994, CONSILIUL EUROPEAN de la ESSEN (GERMANIA) a lansat strategia de pre-aderare a acestora, care viza o atentă analiză a fiecărei țări candidate: în 1997 – decembrie, CONSILIUL EUROPEAN de la LUXEMBURG a decis că în APRILIE 1998 să se deschidă negocierile cu UNGARIA, SLOVENIA, CEHIA, POLONIA, ESTONIA și CIPRU. În 1997, același CONSILIU, întrunit la HELSINKI, a decis ca în februarie 2000 să se deschidă negocierile cu LETONIA, LITUANIA, SLOVACIA, BULGARIA, ROMÂNIA și MALTA, stabilind un scenariu ipotetic al aderării.
Astfel, în MAI 2004 au aderat CEHIA, ESTONIA, LETONIA, LITUANIA, UNGARIA, POLONIA, SLOVENIA, SLOVACIA și MALTA, iar în IANUARIE 2007, BULGARIA și ROMÂNIA, pentru ca, recent, să fie primită și CROAȚIA.

ASTĂZI, U.E, după „defectul BREXIT”  cuprinde circa 500 de milioane de cetățeni din cele 27 de state membre, pentru care EUROPA trebuie să vorbească cu „un singur glas”. În acest scop, fiecare țară membră trebuie să îndeplinească:
1. Criteriul politic: existența unor instituții stabile care să garanteze democrația, statul de drept, drepturile omului, respectarea și protejarea minorităților;
2. Criteriul economic: existența unei economii de piață viabile și capacitatea de a face față forțelor pieței și presiunii concurențiale din cadrul UNIUNII;
3. Capaciatea de a-și asuma obligațiile ce decurg din calitatea de membru al Uniunii Europene, respectând obiectivele Uniunii politice, economice și monetare.
Pornind de la aceste trei „CONSIDERENTE”, Uniunea Europeană a asigurat accesul la programe de cooperare și de asistență financiară și tehnologică, la politici comune și de acopaniere în domeniul agricol, comercial, monetar, indusatrial, social, concurențial, drept comunitar etc…
Un rol important și specific a revenit bugetului Uniunii care finanțează politicile menționate și care se calculează la un procent de 1,2 -1,27% din PNB al țărilor Uniunii Europene, așa cum s-a decis prin TRATATUL DE LA MAASTRICHT – 1993.

În principal, bugetul „organizat” pe exerciții financiare 2007-2013; 2014-2020 este utilizat în 5 direcții:
1. Creșterea durabilă: dezvoltare economică regională, acțiuni în favoarea creșterii economice a competitivității și a creării de noi locuri de muncă (44%);
2. Conservarea și gestionarea resurselor naturale, dezvolare durabilă și mediu (43%)
3. Acțiuni externe, politica de dezvoltare, ajutor umanitar (6%);
4. Cetățenie, libertate, securitate și justiție, libera circulație, cooperare polițienească și judiciară, combaterea terorismului (1%);
5. Cheltuieli administrative (6%).

În domeniul politicii externe, Uniunea Europeană are principiul coerenței și eficienței, care să includă o viziune a ordinii și parteneriatului global. În relațiile sale cu restul lumii, UNIUNEA promovează valorile și interersele europene contribuind la protecția cetățenilor săi. Declarațiile liderilor au pus accent pe promovarea păcii, securității, dezvoltării durabile a planetei și solidarității între popoare, combaterea sărăciei și respectarea drepturilor omului și a dreptului internațional.
Acum, la 60 de ani, în bilanțul de la ROMA, ar trebui să se răspundă la cel puțin trei întrebări:
1. Există, AZI, o EUROPĂ a nostră, comună?
2. Au beneficiat toate statele membre de politicile Uniunii Europene?
3. Ce viitor are EUROPA?

Pentru BUCUREȘTI întrebarea este: CE LOC OCUPĂ ROMÂNIA în EUROPA MODERNĂ? (Pornind de la următorii indicatori..):
– VENITURI-CHELTUIELI; creșeterea economică – deficit – mediul macroeconomic; export – import; inovație – sofisticarea afacerilor – dinamismul afacerilor; eficiența pieței – mărirea pieței; pregătirea tehnologică; taxe – impozite – evaziune; împrumuturi – datorie; curs de schimb – inflație – piață financiară; accesare fonduri europene pentru exercițiile financiare 2007-2013 și jumătatea 2014-2020; investiții; infrastructă – căi ferate, poduri, construcția de autostrăzi; sărăcie – raportul între românii săraci și cei bogați; nivelul de trai; corupția; scandalurile politice; partizanatul mass-media; birocrația; justiția și drepturile omului; instituțiile de forță – securitatea persoanei – apărarea și siguranța națională; educația și învățământul; eficiența forței de muncă: sănătatea; exodul și situația românilor plecați și a copiilor rămași; ș.a.m.d…

Personal, le-am analizat și concluzia mea este, deși aș dori să fie greșită:
– ROMÂNIA este un stat destructurat și slăbit, sistemul de securitate și apărare este ca și inexistent, contradicțiile sociale au devenit puternic antagonice pentru a mai putea vorbi despre o unitate românească, conducerea este pe mâna unor diletanți, inconștienți de pericolul ce ne amenință. Impostura domină, ipocrizia și demagogia au devenit, parcă, acte de „normalitate”, scrisul de cărți și „procurearea” de doctorate de către UNII sunt furturi intelectuale la modă: Desemnarea în funcții a unor nulități a erodat domocrația, evaluările se fac în funcție de impresii, nepotism, în timp ce meritocrația este disprețuită, iar nimeni din slujbașii statului nu se ocupă de oameni și tot așa…
Sunt, oare, acestea DOVEZI că ROMÂNIA este cu adevărat membră a UNIUNII EUROPENE? Ori, străinii gestionează ROMÂNIA?!

DAR EUROPA 2017?
Zguduită de criza din 2008, UNIUNEA EUROPEANĂ este șubredă și s-a trezit „asediată”, atât din exterior, cât și din interior. EUROPA a încetat, parcă, să mai fie partener, aviz cuvântului TRUMP, la întâlnirea cu MERKEL, ci pare a fi o pradă pentru cele trei superputeri: S.U.A, RUSIA și CHINA.
TRUMP a spus răspicat că WASHINGTONUL nu va mai fi protectorul UNIUNII EUROPENE, care în ultimii 60 de ani s-a bucurat, orice s-ar spune, de binecuvântarea americană, dacă avem în vedere și numai faptul că 70% din bugetul NATO este asigurat de S.U.A.
De aici nevoia ca EUROPA să-și croiască o nouă politică, mai ales de „apărare”, până nu va fi „prea târziu”. În plus, și pentru că marele vecin de la Răsărit vrea ca EUROPA să slăbească, atât militar, cât și economic, în timp ce marea putere asiatică, în plină ascensiune, urmărește micșorarea influenței europene.
De aici CONCLUZIA firească: „EUROPENI, aveți încredere doar în voi înșivă!” Numai că asta este posibilă doar cu lideri noi, credibili și motivați. Doar în acest fel se poate evita destrămarea și asigura RELANSAREA, căci bătrânul continent dispune de „TOT” ce este necesar pentru a se REDRESA. Așadar, găsiți soluții, idei, scenarii, măsuri pertinente pentru ca „EUROPA să dăinuie etern în fruntea civilizației planetare!”, ca „deviză” a summit-ului din 25 martie 2017, din „CETATEA ETERNĂ”.

Profesor,
ION PĂTRAȘCU
Slatina – OLT

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here