Acasă Cultură Biblioteca Judeţeană „Ion Minulescu”, gazdă a unei duble lansări de carte

Biblioteca Judeţeană „Ion Minulescu”, gazdă a unei duble lansări de carte

295

Cultura este o permanentă primăvară, pentru că din trunchiul său răsar mereu ramuri tinere, care îşi continuă înălţarea către culmile unei forme culturale. De data aceasta, a poeziei. Ziua de vineri, 10 martie, va fi o zi specială la Biblioteca Judeţeană Olt, când, cu începere de la ora 17:00, se vor lansa două volume de poezii. Primul volum care se va lansa este prima antologie a grupului literar ,,Tu – carte deschisă”, după patru ani jumate de la înfiinţarea grupului, intitulată sugestiv: ,, Tu – carte deschisă volumul I”. Şi, tot atunci, va fi lansat şi volumul „Sărutări pe suflet”, semnat de Natalia Micalona.

,,Tu – carte deschisă”
Antologia ,,Tu – carte deschisă” este semnată de 18 autori din cinci oraşe diferite, uniţi de un singur lucru: iubirea pentru literatură. Tânărul Mihai Bărbulescu a făcut posibilă lansarea volumului la Slatina şi care a spus despre grupul literar următoarele:
,,Rareori, viaţă îţi oferă ocazia de a întâlni persoane pe care le admiri, eu nu numai că am avut ocazia de a întâlni nişte oameni pe care îi admir, dar am avut şi şansă de a creea cu ei o carte. Pentru mine e o adevărată plăcere să spun că prima antologie a grupului va fi lansată mai întâi la Slatina, iar apoi şi în alte oraşe”.
Mihai Bărbulescu s-a născut pe dată de 20 ianuarie 1986, la Scorniceşti şi a debutat în anul 2010 cu volumul de poezii ,, Rămăşiţe din trecut”, carte care includea şi poezia ,,Iubire cerească ”, de 124 de strofe. La numai doi ani după prima lansare, apare al doilea volum de poezii intitulat ,,Istoria unei clipe”, iar în acelaşi an începe o colaborare cu presa locală. În anul 2014, devine membru al grupului literar „Tu-carte deschisă”, iar în 2015 şi 2016 a realizat prefaţă la patru cărţi scrise de către scriitoarea Elena Tănase.

,,Sărutările pe suflet” ale Nataliei Micalona
A două carte care se va lansa în cadrul evenimentului de la Biblioteca Judeţeană „Ion Minulescu” este ,,Sărutări pe suflet”, al autoarei Natalia Micalona, volum de poezie ce se deschide în faţă slătinenilor prin cele 117 pagini ale sale, prefaţa fiind realizată de profesorul universitar Anton Ilica, iar coperta concepută de artista Aneta Beatrice Filip. Volumul de poezie are 172 de poezii, scrise în 22 de luni. Muza autoarei are culoare, gust, miros, iar numele ei este: VIAŢA. La sfârşitul fiecărei cărţi se pune punct, dar gustul ce rămâne după lectură face din punct o continuitate a ideii de frumos, plăcut, curat.
Natalia Micalona, al cărei nume real este Ianto Lia Teaodora, este cea care a dat fiinţă grupului literar „Tu-carte deschisă” şi ceea care a pus bazele realizării antologiei prezentate anterior:
,,Antologia este un proiect original ce doreşte a aduce un suflu nou mediului cultural artistic. Acest grup este deschis tuturor, deoarece artă şi cultură pot îmbracă mai multe forme care toate converg spre frumos şi armonie, prin culoare, imagine, cuvânt, muzică, mişcare, sentiment, trăire. Suntem alături unii de alţii în fiecare moment important din viaţă fiecăruia. Nu am renunţat niciodată la felul nostru de a fi, minunaţi pentru că suntem la noi acasă oriunde ne-am află! Felicitări tuturor!”
Natalia Micalona, născută la 10 martie 1988, a început să scrie în anul 2000, la vârstă de 12 ani, şi a debutat cu volumul de versuri „Glasul inimii”, în anul 2005. După o pauză de doi ani, Natalia descoperă versul alb, ce îl prezintă în volumul „Suflete pereche”, în anul 2011. Sfârşitul anului următor lansează două volume de poezie în vers alb: „Cuvinte simple” şi „Eternul între file”. În 2013, în luna noiembrie vine „Înger albastru”, iar în anul 2014 se lansează „Iluzie”, volum de poezie plin de esenţă, culoare, soare, albastru. Natalia şi-a lansat, la Arad, volumul ,,Sărutările pe suflet”.
„7 a fost cifra care m-a făcut să mă împlinesc, iar acum simt că pot să va dăruiesc noul meu volum. Deja sunt cu gândul la cifra 9. Sigur, nu mă refer la pisica cu cele 9 vieţi, eu vreau să va dăruiesc mai mult.” a spus autoarea cărţii.

La acest eveniment vor participa mai multe persoane ale vieţi culturale din Slatina precum: Florian Cârstea, directorul Bibliotecii Judeţene „Ion Minulescu” din Slatina, dr. Victor Tiţa, lector universitar, dr Gheorghe Stan, conferenţiar universitar, tânăra scriitoare Ioana Andreea Dogeanu şi actriţa Alla Cebotari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.