Acasă Politic Mihai Cîrloganu, demisie din PNL Olt!

Mihai Cîrloganu, demisie din PNL Olt!

405

După alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, câţiva membri ai PNL Olt au decis să părăsească formaţiunea politică. Printre aceştia se numără, începând de azi, şi Mihai Cîrloganu, consilier local. Acesta enumeră o serie de motive care l-au determinat să ia decizia demisiei din partid. Demisia atrage, după sine, şi eliberarea locului de consilier local al Slatinei.

Iată textul pe care acesta l-a postat pe pagina sa de socializare:
„Astăzi, am luat decizia de a demisiona din toate funcțiile pe care le dețin în Partidul Național Liberal.
Motivele sunt diverse, începând cu faptul ca acest partid, referindu-ma la filiala Olt , din care am făcut parte, nu funcționează pe principii democratice şi pot veni cu foarte multe argumente în acest sens.
Unul dintre ele este acela ca listele de candidați, atât la alegerile locale cât şi la cele parlamentare, nu au fost stabilite democratic, în cadrul organizației, ci au fost impuse.
Disprețul total pe care conducerea partidului şi-l manifestă vizavi de membrii săi, a făcut ca la alegerile din iarnă, majoritatea organizațiilor, să nu se mai implice în niciun fel, iar rezultatul de 16% vorbește de la sine, nefiind nevoie de explicații suplimentare.
Din păcate, lipsa alegerilor interne a dus la autodistrugerea partidului, momentul de faţă fiind unul în care toţi cei care au avut un cuvânt de spus, au fost marginalizați şi apoi excluși din partid.
Aceasta demisie atrage după sine si renunțarea la mandatul de consilier local pe care l-am câștigat prin vot, însă nu voi renunța sa lupt pentru interesele slătinenilor. Voi răspunde prezent tuturor solicitărilor voastre, ori de câte ori va fi nevoie.
Întrebarea fireasca este cu siguranța «De ce nu am plecat înainte de alegerile parlamentare?»
Ei bine, nu am făcut-o din cauza faptului ca am fost candidat pe listele Partidului Național Liberal şi nu am dorit ca o decizie pripită de-a mea să afecteze partidul şi implicit pe colegii mei, mulţi dintre ei bine-intenţionaţi.
Vreau să fac politică în continuare, însa pe principii sănătoase, meritocratice şi cu speranța că voi putea schimba ceva în județul Olt şi în societatea românească în general, la un moment dat.
Până atunci, vă doresc multă sănătate şi pace în suflet!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.