Acasă Actualitate PSD Olt, susţinere necondiţionată. Pentru guvernul Grindeanu şi Liviu Dragnea

PSD Olt, susţinere necondiţionată. Pentru guvernul Grindeanu şi Liviu Dragnea

358

După o şedinţă a Comitetului Executiv Judeţean al PSD Olt, preşedintele social-democraţilor olteni, senatorul Paul Stănescu, preşedintele Consiliului Judeţean şi preşedinte executiv al PSD Olt, Marius Oprescu, şi deputatul Florin Iordache, fostul ministru al Justiţiei, au susţinut o conferinţă de presă la sediul Organizaţiei Judeţene a PSD Olt. În urma declaraţiilor celor trei, concluzia finală, prezentată de reprezentanţii principalului partid de guvernământ în judeţul Olt, este unitate, în vederea asumării îndeplinirii programului de guvernare, pe care PSD l-a propus românilor, votat covârşitor, în consecinţă, pe 11 decembrie 2016. Paul Stănescu consideră că „cineva a citit programul nostru de guvernare şi l-a înţeles”.  În opinia sa, este ideea că cineva nu vrea binele României şi, în consecinţă, aplicarea programului de guvernare al PSD.
Se mai desprinde din cele declarate de Stănescu că PSD respectă toate angajamentele asumate cu Uniunea Europeană, NATO şi ceilalţi parteneri externi.
Fostul ministru al Justiţiei, deputat de Olt, Florin Iordache, spune că demisia sa nu înseamnă o recunoaştere a unei vinovăţii, ci a fost un gest pentru a detensiona situaţia existentă în ţară, unde protestele de stradă au generat o opinie antiguvernamentală. În replică, preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu, a spus că, în cadrul Comitetului Executiv Judeţean al PSD Olt, a fost adoptată o rezoluţie, care cuprinde trei puncte, toate susţinute de PSD Olt. În conţinutul acesteia se arată că organizaţia PSD Olt susţine guvernul Grindeanu şi mandatul de preşedinte PSD al lui Liviu Dragnea. De asemenea, se propune, de către PSD Olt organizarea unui miting de susţinere a cauzei partidului la Bucureşti. Un alt punct atins în forul de dezbatere a fost legat de ieşirile publice ale primarului de la Iaşi vicepreşedintele PSD, Mihai Chirica, faţă de care PSD Olt susţinere excluderea sa din partid.

Ştire în curs de actualizare

1 COMENTARIU

  1. La alegerile din Decembrie ” Șoricelul Roșu” a primit crerea în căsătorie din partea ”MOTĂNELULUI ÎNDRĂGOSTIT ”. Șoricelul a acceptat-o bucurându-se nespus . Însă, la puțin timp după ” căsătorie”acesta a încercat să-și bată joc de ”MOTĂNEL”. Dar, GHINION ! . ” MONĂNELUL” și-a adus brusc aminte care este VIRTUTEA sa .
    ” Șoricelul Roșu” este o ” metaforă” : Mai precis o ” metaphtonymie” . Nu are legătură cu posibila lectură ȘORIC ( elul) Roșu. „ Metaphor is for most people a device of the poetic imagination and the rhetorical flourish—a matter of extraordinary rather than ordinary language. Moreover, metaphor is typieully viewed as characteristic of language alone, a matter of words rather than thought or action. For this reason, most people think they can get along perfectly well without metaphor. We have found, on the contrary, that metaphor is pervasive in everyday life, not just in language but in thought and action. Our ordinary conceptual system, in terms of which we both think and act, is fundamentally metaphorical in nature. ” (George Lakoff and Mark Johnsen , Metaphors we live by, 2003, University of Chicago Press )

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here