Acasă Actualitate Referendumul, în linie dreaptă. Faza pe comisii

Referendumul, în linie dreaptă. Faza pe comisii

92

Pe 23 ianuarie 2017, la un eveniment de comemorare a Micii Uniri, care a avut loc la Palatul Cotroceni, preşedintele Klaus Iohannis, în discursul său, a anunţat organizarea unui referendum pe tema modificării legilor justiţiei, declarând că există un larg interes pentru modificarea codurilor penale şi graţierii, iar poporul trebuie să se pronunţe asupra acestor teme. A doua zi, acesta a trimis preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor o scrisoare de intenţie privind organizarea referendumului. Marţi, 7 februarie a.c., comisiile de specialitate au dat aviz favorabil acţiunii preşedintelui, lucru promis şi de preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea. Astfel, următorul pas este supunerea la vot a rapoartelor comisiilor în plenul reunit al camerelor parlamentului. Prin acest referendum, Klaus Iohannis doreşte să afle punctul de vedere al cetăţenilor cu privire la temele ridicate de acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.