Orbit de intensitatea evenimentelor derulate la nivel central, puţini sunt cei care mai sunt atenţi şi la copaci. La elementele care formează pădurea naţională…
2017 este anul în care, la Slatina, este iminentă încetarea activităţii SC ELECTROCARBON SA, fostă ÎNTREPRINDEREA DE PRODUSE CĂRBUNOASE, înfiinţată la începutul anilor ’70, pe fondul nevoii independenţei metalurgiei româneşti, care avea nevoie de electrozi siderurgici asiguraţi din producţia internă. Era acel pariu, câştigat de Ceauşescu cu marile puteri din domeniu. Un pas important spre independenţa economică faţă de Moscova. Chestii naţionale pe care pulifricii de astăzi, aflaţi la butoanele economiei, nu le înţeleg…
Societatea în cauză avea toate premisele ca după 1989 să reziste pe piaţa de profil, în condiţiile în care îşi câştigase, anterior acestei date, un bun renume pe pieţe puternice: JAPONIA, SUA, CANADA, unde standardul de calitate e aproape de Dumnezeu. N-a fost aşa! Legile succesive ale privatizării, făcute şi de stânga, şi de dreapta, au permis, treptat, diminuarea capacităţii productive şi delurarea unor mecanisme economico-financiare, la limita legii şi dincolo de ea, totul pentru a-i căpătui pe licuricii momentului şi a produce plus-valoare pe persoană fizică, şi nu profit dovedit economic.
De la cinci mii salariaţi, de la lefuri bune, cuvenite, însă, în raport cu munca depusă, astăzi, sub o sută de oameni. Sfârşitul e aici, asta contrazicându-l pe Florian Pitiş, cu celebrul său şlagăr optimist, care spune contrariul. Practic, ELECTROCARBON, în ultima perioadă, un pacient bolnav, recuperabil, tratat cu pastile de plămâni pentru o entorsă la gleznă, îndopat cu antibiotice netestate, ca reacţie la o răceală banală, nu avea cum să nu ajungă aici. Efectiv, i s-a vrut şi i se vrea, până la capăt, răul. Asta pentru că răul ei înseamnă binele altora şi bunăstare cât cuprinde: iahturi, maşini de lux, că, doar d’aia se învârt morile hidrocentralelor. Alte mori decât cele despre care scria Slavici acum un secol…
Nu mai e nimic de făcut! Da, pur şi simplu, nu mai este nimic de făcut! Chestiune de luni… Ar mai fi câteva investiţii de făcut în carbid şi electrozi. Materii prime, necesare tăierii ultimelor avamposturi care ar fi putut produce ceea ce România e pe cale să piardă, definitiv, din nomenclatorul de activităţi: producţia de electrozi siderurgici.
Mecanismul economic prin care s-a distrus această societate are nevoie de un întreg jurnal de campanie, de un volum care să poată fi, la un momentdat, chiar şi o teză de doctorat adevărată, în materie de devalizare a industriei româneşti. Nu e loc şi nu e timp! Poate nici cea mai bună expertiză profesională la purtător. Dar, pe tema asta, a devalizării ELECTROCARBONULUI, în valuri succesive, într-un mod banditesc pe alocuri, ar trebui să aibă ceva de spus, şi nu în zona secretului de stat sau a altor formulări pompoase care ascund incompetenţa, SERVICIUL ROMÂN de INFORMAŢII, structura aia, cum s-o chema: sucursală, filială, agenţie sau punct de lucru, de la Slatina. Căci, aici putem vorbi cu adevărat de un atentat la siguranţa naţională. Cu subiect şi predicat, fără niciun fel de menajamente, fără niciun fel de exagerare…
Şi, dacă în următoarele luni, când, efectiv, se va pune lacătul pe poartă, dacă nu vor duce cumva şi poarta la fier vechi, nu se întâmplă ceva care să arate că statul are instituţii corecte, atunci e ca la Ghiţă, doamnelor şi domnilor: „Fugi, iar eu încep să te caut pentru a te prinde la o zi după ce îmi dai tu un telefon şi îmi spui că ai ajuns unde trebuie!” În copilăria celor de până în tuchscreen, jocul ăsta se numea „pitulatea”. Acum, e altfel: Serviciul Român de Informaţii e mai de modă veche şi se piteşte în unele chestiuni, doar când îi spun ceilalţi că sund gata. Speţa numită ELECTROCARBON e de ajuns…
