Acasă Actualitate UN NOU START PENTRU ROMÂNIA

UN NOU START PENTRU ROMÂNIA

91

          Alegerile 2016 au decis! După atâtea și atâtea intervenții, cuvântări și discursuri, unele mai vocale decât altele, România va avea o NOUĂ GUVERNARE 2017. În timp, ne vom convinge dacă „personajele în cauză” și de vârf au calitate și vor guverna onorabil, înlăturând mediocritatea care ne-a sufocat în acești 27 de ani și punând capăt acestui marș nebunesc și autodistructiv pentru ROMÂNIA.

Alegerile au demonstrat că românii își pun speranțe mari ca toate instituțiile statului să funcționeze, în sfârșit, în interesul lor, al celor mulți folosind toate oportunitățile pe care le au la dispoziție.
Personal, sper ca NOII GUVERNANȚI să aibă și imaginație și intuiție pentru „traducerea” programului de guvernare viitoare, dar asta presupune pe de o parte cunoașterea profundă a modului cum răspund oamenii la „schimbare”, iar pe de alta, ei, să se „trezească”, fără echivoc, la realitatea noastră românească.
În acest scop, punctul 0 (zero) pentru o nouă guvernare trebuie să-l constituie un proces de evaluare reală a societății celor 27 de ani, căci numai în acest mod o poți „purifica” de mizeria ce a dominat-o. Numai în acest mod poți fi sigur că AJUNGI UNDE VREI.
Este o provocare de proporții, dar ea ar demonstra că NOUA GUVERNARE are, de la început, o ATITUDINE NOUĂ și RAȚIONALĂ față de „schimbare” în BINE.
Doar cunoscând „INVENTARUL” negativ de până acum, se poate înlocui „VECHIUL DĂUNĂTOR” cu VIITORUL AȘTEPTAT prefigurat printr-o planificare mai umanizată, mai clarvăzătoare și mai democrată sprijinită de participarea conștientă a tuturor românilor.

Așadar, iată care ar fi acest „INVENTAR VECHI”:
1. LIPSA DE STRATEGIE și IDEI de VIITOR; un climat de încredere ce a avut un impact direct asupra stării de spirit a populației.
2. OAMENII „au văzut” VIITORUL SUMBRU și ÎNTUNECAT; VIITORUL nu-i atrage, îi SPERIE. Oamenii nu mai văd oportunități și mijloace de a schimba, de a influența evenimentele, de a „formula” politici de bine.
3. SOCIETATEA S-A STRATIFICAT între puternicii SUPER-BOGAȚI și TOȚI SĂRACI, în timp ce CLASA MIJLOCIE este doar în teorie.
4. Oamenii obișnuiți și-au PIERDUT ÎNCREDEREA în clasa politică.
5. Oamenii văd PRĂPASTIA între interesele lor și ELITA care dictează și FACE TOTUL doar pentru EA. Dar, în loc să ia act, LIDERII se „LAMENTEAZĂ” că cei MULȚI nu „le înțeleg” intențiile lor pozitive și se manifestă deseori în mod isteric prin propagandă și mass-media.

6. Oamenii sunt ÎNGRIJORAȚI pentru că ei vor lucruri simple, dar nimeni nu-i ascultă: STABILITATE, DEZVOLTAREA ȚĂRII, PERSPECTIVE BUNE pentru viața lor și a copiilor, SIGURANȚĂ pentru ei și copii, SĂNĂTATE și EDUCAȚIE pentru ei și cei dragi lor. Oamenii sunt speriați de VIOLENȚĂ, începând cu „actele cotidiene” până la noua amenințare uriașă a posibilului TERORISM cunoscut deja în EUROPA, mai ales când văd că nimeni nu e capabil să-i pună capăt.
7. NU EXISTĂ CONSENS în problemele care privesc chestiuni legate de NEVOIA de PROGRES pentru ROMÂNIA.
8. NU EXISTĂ nicio DORINȚĂ de a rezolva PROBLEMELE GRAVE ale societății, în ciuda DISCURSURILOR DEMAGOGICE, căci nu se produce nicio schimbare concretă pozitivă, de pildă DATORIA PUBLICĂ   a țării despre care „nu se mai știe”, vorbindu-se însă mereu de fondurile europene, mod în care se distrage atenția publică ș.a.m.d.
9. ACTUALA ORDINE NAȚIONALĂ are multe probleme; N-au fost schimbări în bine, dimpotrivă, totul a mers rău, tensiuni permanente, subdezvoltare, scandaluri politice ce s-au tot amplificat și se pot amplifica în detrimentul poporului.
10. TOTUL a luat-o RAZNA; ECONOMICA nu scapă de criză, principiile economiei de piață sunt distorsionate, ce era IERI normal, AZI e întors pe dos… etc.

11. S-au creat AVANTAJE pentru UNII silindu-i pe cei MULȚI să le accepte prin: norme, reguli, legi care în esență sunt antidemocratice și antinaționale. EGOISMUL a devenit politică prezentă în instituțiile statului pentru ALEȘI și nu pentru POPOR. Au dominat INTERESELE de GAȘCĂ, ce au impus norme și reguli care au „lovit” viața națiunii.
12. DECIZII care în  plan ECONOMIC, FINANCIAR, SOCIAL, POLITIC am „înclinat” mereu balanța în favoarea celor puternici, dar puțini, care au lovit milioanele de români. BENEFICII, fără reguli și fără „bariere” pentru cei care se socotesc privilegiați deasupra națiunii.
13. Deși se invocă ATRIBUTELE DEMOCRAȚIEI: ALEGERI, LIBERTATEA CUVÂNTULUI, ACCES LA INFORMAȚIE, LIBERTATEA DE EXPRIMARE etc, poporul nu are INFLUENȚA REALĂ asupra procesului politic și nu are influență directă  asupra PUTERII. ALEGERILE au încetat, ca urmare a unei participări foarte reduse, să mai fie INSTRUMENT REAL de schimbare, ci au creat SCANDALURI și au „scos” la lumină tot felul de mizerii care au întrecut orice limită (cine pe cine a mai „ciupit”, cu cine s-a mai „încurcat” – îmi cer scuze!). Platformele „candidaților” dau impresia că au fost făcute din același „ALUAT” cu diferențe mici.
14. „CONCEPTE EUROPENE” care au condus la deprecierea identității naționale, culturale, încât unii lideri lovesc în interesele naționale și renunță la SUVERANITATE în schimbul unor „FAVORURI” ce au „favorizat” întărirea unei OLIGARHII și BIROCRAȚII SUPRANAȚIONALE.
15. În PLAN EXTERN – SUVERANITATEA a încetat să mai fie „dimensiunea fundamentală” a întregului sistem de relații internaționale. ROMÂNIA are o istorie milenară, dar nu știe să și-o valorifice în EUROPA pentru a ne impune cu „forța” independența, libertatea și identitatea. Nu avem priorități pe care să le impunem „Acolo sus” pornind de la: SECURITATE EGALĂ și INDIVIZIBILĂ pentru toate statele, fie mari, fie mici și tot așa:

să se pună capăt conflictelor armate, căci numai așa se va asigura dezvoltarea pașnică a tuturor;
să demascăm EXTREMISMUL (atât de prezent și la noi) prin efortul concentrat al tuturor statelor;
să milităm pentru ca TOATE STATELE, absolut toate, să aibă dreptul la progres economic și la rezolvarea problemelor sociale, punând capăt diviziunii LUMII și SĂRĂCIEI;
să militeze pentru a impune pe arena internațională CHESTIUNEA STATALITĂȚII TRAINICE a tuturor statelor.
E destul, cred, dar STIMAȚI NOI GUVERNANȚI, pentru final mai rețineți:
„dezvoltarea” potențiaului uman este ESENȚIAL astfel ca să putem depăși stadiul actual de SUPRAVIEȚUIRE către o VIAȚĂ ÎMPLINITĂ.
EDUCAȚIA, SĂNĂTATEA, PROTECȚIA MEDIULUI, NATALITATEA și tot așa, să devină un SCOP NOBIL  căci TOȚI ROMÂNII au nevoie de o VIAȚĂ SĂNĂTOASĂ, lungă și cu SATISFACȚII.
SINCERITATE, ONESTITATE, DESCHIDERE între TOȚI pentru ca DIALOGUL, ÎNȚELEGEREA, BUNA CREDINȚĂ să aibă SENS și să fie „pline” de INTERES NAȚIONAL.
SCHIMBĂRI POZITIVE pentru un VIITOR ÎN DESFĂȘURARE și o ROMÂNIE DE MÂINE a bunăstării.

DE ASTEA AU ROMÂNII NEVOIE!

PROF.
ION PĂTRAȘCU
SLATINA – OLT

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.