Acasă Actualitate Accident grav, la Corabia

Accident grav, la Corabia

492

Sâmbătă, 10 decembrie a.c., dispeceratul comun ISU-Ambulanță a fost anunțat despre producerea unui accident rutier pe DN 54, pe raza orașului Corabia. În accident a fost implicat un singur  autoturism, în care se aflau trei tineri. Salvatorii s-au deplasat la locul accidentului cu o autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare și un echipaj SMURD și trei echipaje de la Serviciul de Ambulanță.Autoturismul a fost gâsit răsturnat într-un șanț de pe margine șoselei, iar un pasager, în vârstă de 19 de ani, din comuna Grojdibodu, aflat pe bancheta din spate fiind încarcerat, a fost preluat de echipajele medicale, conștient, cu traumatism cranio-cerebral, traumatism cranio-facial și traumatism toracic. Un alt rănit în accident a fost şi şoferul, în vârstă de 22 de ani, din comuna Grojdibodu, cu plagă la membrul superior drept. Primul a fost transportat la Spitalul Corabia și cel de-al doilea la UPU Craiova.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.