Acasă Politic Cronică parlamentară despre ai noştri. La final de mandat – 2012-2016

Cronică parlamentară despre ai noştri. La final de mandat – 2012-2016

102

Au trecut 4 ani de la acel 9 decembrie 2012, când românii îşi alegeau parlamentarii. 4 ani plini de evenimente politice şi mişcări pe scena politică. Pe 11 decembrie 2016, românii merg iar la urne, pentru a a vota un nou legislativ în care îşi pun mari speranţe.

SENATORI
Senatul României a fost format din 176 senatori, dintre care, ai noştri, de la Olt: Darius Vâlcov, Mihai Niţă, Dan Şova şi Teiu Păunescu.

Darius Vâlcov – Colegiul 1
Fost primar al Slatinei, preşedinte al Comisiei pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului din Senat, fost ministru al Bugetului și al Finanțelor, Darius Vâlcov rămâne senatorul cu cea mai bogată activitate parlamentară, deşi a ajuns ministru şi activitatea acestuia a sistat. Darius Vâlcov este semnatarul a 75 de iniţiative legislative şi a 27 de declaraţii politice. A adresat 34 de întrebări, a făcut 11 interpelări şi a luat cuvântul în plen de 256 de ori. La 25 mai 2015, acesta şi-a dat demisia din calitatea de senator.

Mihai Niţă – Colegiul 2
Preşedinte al Partidului Conservator, regiunea Sud-Vest Oltenia, preşedinte al Partidului Liberal Reformator şi preşedinte, în zilele noastre al Alianţei Liberalilor şi Democraţilor Olt. Mihai Niţă a fost vicepreşedinte al Comisiei pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală şi membru în Comisia de validare, şi are la activ: 39 iniţiative legislative propuse, 61 declaraţii politice, şase întrebări adresate, patru interpelări şi 71 luări de cuvânt.

Teiu Păunescu – Colegiul 2
Senatorul care a făcut parte din celebra Comisie „Nana“, membru şi în Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală, Teiu Păunescu are 31 de iniţiative legislative care îi poartă sămnătura, două declaraţii politice susţinute în Senat, cinci întrebări şi trei interpelări, dintre care două către premierul României şi 15 luări de cuvânt.

Dan Şova – Colegiul 3
Dan Şova, senator şi pe la noi, când ministru la un minister, când la altul, nu a vrut să-şi uzeze prea mult atribuţiile parlamentare: opt iniţiative legislative la care este cosemnatar şi 11 luări de cuvânt la tribuna Senatului. Atât!

DEPUTAŢI
Camera Deputaţilor s-a format din 407 deputaţi, nouă dintre ei numai pentru noi. Emil Moţ, Daniel Bărbulescu, Florin Iordache, Virgil Delureanu, Gigel Ştirbu pe câte un colegiu, Dan Ciocan şi Dumitru Niculescu – pe acelaşi colegiu (nr. 5), Alexandru Stănescu şi Luminiţa Adam care împart Colegiul 7 sunt aleşii Oltului.

Constantin-Stelian-Emil Moţ – Colegiul 1
Deputatul Colegiului 1, Emil Moţ, membru al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, dar şi al Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic, a făcut paşi mici, dar importanţi. Pesedistul a luat cuvântul de câteva ori şi este cosemnatar la 29 de iniţiative legislative. La 23 iunie 2016, acesta demisionează din parlament, deoarece a fost ales primar al Slatinei.

Daniel-Ionuţ Bărbulescu – Colegiul 2
Ales în Colegiul 2 Scorniceşti-Potcoava, deputatul Daniel Bărbulescu are o activitate bună în Camera Deputaţilor. Nembru în trei comisii: Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO şi Comisia de validare. Acesta a vorbit de 25 de ori la tribuna Camerei Deputaţilor, a susţinut 20 declaraţii politice, este semnatar la 50 de iniţiative politice şi a adresat trei întrebări.

Florin Iordache – Colegiul 3
Rămâne deputatul cu cea mai amplă mapă de activitate parlamentară. Iordache este preşedintele Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi preşedintele Comisiei de validare, membru al Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României, unde are statutul de secretar, membrul al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru avizarea Proiectului de Lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană şi stimularea, şi facilitarea dezvoltării activităţilor miniere în România şi membru al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Acesta a luat cuvântul de 2371 de ori, a susţinut 20 de declaraţii politice, este iniţiatorul a 131 de proiecte legislative şi a adresat 14 întrebări şi interpelări. Din septembrie 2016, acesta este preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Virgil Delureanu – Colegiul 4
Deputatul care s-a implicat masiv în salvarea Judecătoriei Balş, ales în Colegiul 4, Virgil Delureanu, membru din Comisia pentru muncă şi protecţie socială. Delureanu a vorbit de 23 de ori în Camera Deputaţilor, a susţinut 11 declaraţii politice şi este cosemnatar la 45 de iniţiative legislative. Din 24 iunie a.c., acesta este vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Olt şi şi-a dat demisia din Camera Deputaţilor.

Dan Ciocan – Colegiul 5
Deputatul PSD, Dan Ciocan, membru al Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare, se află printre cosemnatarii a 36 de iniţiative legislative. Acesta a avut doar două cuvântări în Camera Deputaţilor şi două întrebări şi interpelări adresate şi o declaraţie politică.

Dumitru Niculescu – Colegiul 5
Deputat PP-DD, apoi UNPR şi spre finalul mandatului deputat PMP. Are o activitate bogată în Camera Deputaţilor, care constă în: 75 de propuneri legislative, 28 luări de cuvânt, 24 declaraţii politice, 75 întrebări şi interpelări, 8 moţiuni, o luare de cuvânt în Biroul Permanent. Acesta face parte din Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice.

Gigel-Sorinel Ştirbu – Colegiul 6
Gigel Ştirbu a fost pentru câteva luni ministru al Culturii. Este preşedinte al Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, membru al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru aderarea României la spaţiul Schengen, membru al Comisiei speciale comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru avizarea Proiectului de Lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană şi stimularea şi facilitarea dezvoltării activităţilor miniere în România, membru al Delegaţiei Parlamentului României la Iniţiativa Central-Europeană – Dimensiunea Parlamentară. Are are în activitatea sa parlamentară: 76 de iniţiative legislative, 103 de luări de cuvânt, 41 de declaraţii politice, 20 întrebări şi 12 moţiuni.

Alexandru Stănescu – Colegiul 7
Alesul Colegiului 7 pe listele PSD, Alexandru Stănescu, membru în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, are o activitate ce se măsoară în următoarele cifre: patru luări de cuvânt, trei declaraţii politice, 45 de iniţiative legislative şi o întrebare adresată.

Luminiţa Adam – Colegiul 7
Nu cea din urmă, fostă membru al PP-DD, UNPR şi membru al PMP, Luminiţa Adam are o activitate parlamentară bogată. Luminiţa Adam are o activitate de lăudat, şi anume: 44 de luări de cuvânt, 12 declaraţii politice, 110 de iniţiative legislative, 19 îndrebări adresate şi opt moţiuni. Adam a candidat pentru un fotoliu de deputat al judeţului Braşov la alegerile parlamentare din 2016.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.