Acasă Actualitate Sărbătorile de iarnă au început. De Moş Nicolae, David a aprins beculeţele...

Sărbătorile de iarnă au început. De Moş Nicolae, David a aprins beculeţele festive, la Slatina

206

Moş Nicolae a venit la copii, în noaptea de 5 spre 6 decembrie. În ghetuţe a lăsat jucării, dulciuri sau nueluşe… pentru cei năzdrăvani. Slătinenii, au primit în dar, , pe 6 decembrie a.c., de la Primăria Slatina, un iluminat de sărbători. Unul specific sărbătorilor de iarnă, care au menirea să aducă mai aproape de slătineni spiritul Crăciunului.
Iluminatul de sărbători nu s-a aprins de la sine, ci de primul puşti al oraşului, David, fiul primarului Emil Moţ. Momentul a fost atât de aşteptat de slătineni, încât nu a mai contat deloc frigul care îşi făcea loc printre oameni.
Ca Slatina să fie frumos luminată de sărbători, primăria a achiziționat: un brad natural, înalt de zece metri, bannere cu led-uri, figurine care se regăsesc pe stâlpi, șiruri luminoase cu leduri, arcade luminoase 3D, cu efect curgător, cercuri suspendate 2D cu efect dinamic și baghete luminoase, țurțuri luminoși, fântână arteziană 3D statică şi fântâni arteziene 3D cu efect curgător. Noile ornamente pot fi văzute pe esplanada din centrul Slatinei, bulevardul Alexandru Ioan Cuza, precum și pe străzile Libertății, Primăverii, Cornișei, Ecaterina Teodoroiu. Nici celălalte artere ale Slatinei nu au fost uitate, ele fiind decorate cu alt iluminat festiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.