În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh Amin!
Dragii mei,
Am ales acest titlu deoarece mi l-am imaginat pe Sfântul Apostol Andrei, numit și cel întâi chemat, cu un copil în brațe, gata scos din apă.
Acest copil cu un viitor zbuciumat, care înainte de „botezul” Sfântului Andrei avea asupra sa „păcatul strămoșesc” al păgânismului, a devenit mai târziu, poporul român.
Am să încerc, în câteva rânduri, să spun despre cel care botează acest copil, ca spre final să vorbesc și despre cel acum ajuns matur în ale vârstei, poporul român.
Sfântul Apostol Andrei era fratele lui Simon, viitorul Apostol Petru și asemenea tatălui lor erau pescari. S-a născut în Betsaida Galileia, localitate situată pe țărmul Lacului Ghenizaret, în nordul Țării Sfinte.
Din Sfânta Scriptură aflăm că înainte de a deveni ucenic al lui Hristos, a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul.
Dorința de a-L urma pe Hristos probabil se naște în el, în momentul în care Sfântul Ioan rostește cuvintele: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29). Însă, chemarea sa la apostolie se face mai târziu și este relatată de Sfântul Evanghelist Matei: „Pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi frați, pe Simon ce se numește Petru și pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Și le-a zis: «Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni». Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El” (Matei 4, 18-20).
Potrivit tradiției, teologilor și istoricilor, Sfântul Apostol Andrei a fost primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci.
În Istoria bisericească, Eusebiu de Cezareea afirma: „Sfinții Apostoli ai Mântuitorului, precum și ucenicii lor, s-au împrăștiat în toată lumea locuită pe atunci. După tradiție, lui Toma i-au căzut sorții să meargă în Partia, lui Andrei în Sciția, lui Ioan în Asia”. Calendarul gotic (sec. al IV-lea) și Martirologiile istorice occidentale (sec. VIII-IX) susțin și ele ipoteza misiunii Sf. Andrei în Sciția. Tradiția că Sfântul Apostol Andrei a predicat la sciți a fost reluată și de scriitori bisericești. De exemplu, călugărul Epifanie (sec. VIII), în „Viața Sfântului Apostol Andrei”, afirma că între popoarele evanghelizate de el se numărau și sciții. Sinaxarul Bisericii constantinopolitane menționează că Andrei „a predicat în Pont, Tracia și Sciția”.
După un alt izvor, păstrat în același Sinaxar, Sfântul Apostol Andrei ar fi hirotonit ca episcop la Odyssos sau Odessos (Varna de azi), pe ucenicul său Amplias, pe care Biserica Ortodoxă îl prăznuiește în fiecare an la 30 octombrie.
Cred că sunt suficiente informații să susțină imaginea vizuală de am descris-o la început despre cel care a creștinat poporul român.
Îmi rămâne acum să vă descriu în câteva rânduri cum acest copil a crescut, în el a rodit sămânța Evangheliei lui Hristos, pusă în suflet de Sfântul Apostol Andrei și cum întoarce spatele lui Dumnezeu din ce în ce mai mult în ultimul timp.
Cât a fost adolescent, a păstrat cu sfințenie credința și Crucea asupra sa, cu sabia în mână de fiecare dată când a fost nevoie. Chiar dacă avea posibilitatea de a accepta Semiluna și să nu mai sufere atât de mult, a rămas fidel celui care l-a botezat și mai ales ascultător față de Dumnezeu. A reușit cu mare greutate, prin statornicie în credință, să își unească inima sub un singur steag. În perioada comunistă, a răbdat amarul zilelor sale față de o politică ce îl scosese pe Hristos afară din viața lui.
Acum însă, când are libertate absolută, uită pe Cel care și-a revărsat mila asupra sa. Uită că Biserica i-a fost mamă și l-a ținut în brațe atunci când pământul țării sale s-a vrut trecut prin sabie la Semilună sau catolicizat și trecut sub un alt drapel. Uită că munții au rodit pustnici sfinți și refuză să mai audă clopotele bisericilor construite de înaintașii săi.
Sfântul Apostol Andrei a oferit poporului român posibilitatea vieții veșnice în Împărăția lui Dumnezeu, iar poporul român îl uită în zilele libere pe Sfântul Andrei și pe Dumnezeu.
Poporul român s-a născut ca popor creștin iar creștinul prin definiție este cel care mărturisește credința în Iisus Hristos. Deci poporul român trebuie să mărturisească credința în Hristos pentru a dobândi Împărăția lui Dumnezeu.
Adevărații români sunt cei creștini, dragii mei, cei care mărturisesc credința în Mântuitorul Hristos, nu în dorințele lumii de astăzi.
Acest Dumnezeu pe care Îl uităm astăzi, a dat acelui copil care acum a crescut și a devenit popor român în toată regula, un păr bălai din holde bogate, brâu de munți bogați și falnici, poale de Dunăre, ochi de Marea Neagră și glas de doine și balade.
Fiți mândri că sunteți români, credeți într-o Românie binecuvântată de Dumnezeu, creșteți copiii în biserici și ascultaţi glasul clopotelor care îi mulțumesc Sfântului Apostol Andrei că ne-a botezat pentru Hristos acum și pururea și în vecii vecilor Amin!
Prof. Teolog Drd. Alin Bolboașă – Șofaru
Colegiul Național „Ion Minulescu” – Slatina
