Acasă Actualitate Sabia are două tăișuri

Sabia are două tăișuri

292

Dragii mei,

Într-o societate tot mai cu spatele spre Dumnezeu, unde omul modern este bolnav de un TBC netratabil (tehnologie, bani, confort) și încearcă să Îl raționalizeze până și pe Cel de necuprins cu mintea, Biserica este sau ar trebui să fie farul, care ghidează această coroană a întregii creații a lui Dumnezeu.
Hs. Andrutuos spune că : „Biserica este Instituția Sfântă întemeiată de Cuvântul cel întrupat al lui Dumnezeu, care posedă puterea și autoritatea Sa dumnezeiască, cuprinde oameni de aceeași credință și care se împărtășesc de aceleași Sfinte Taine,  oameni care se împart în credincioși și clerul conducător, cler care își derivă puterea de la Apostoli și Apostolii de la Domnul„.  Deși este oarecum scolastica, afirmaţia reușește să atingă punctele necesare pentru a fi încadrată ca definiție.
Eu, ca teolog, mărturisesc sincer că sunt sătul de preoții care spun: „Lasă, că vine lumea la Biserică”. Vă spun că oamenii nu mai vin la Biserică. Avem în Biserici o generaţie care, în curând, unul câte unul işi dau întâlnire cu Dumnezeu. Mă refer la generaţia bunicilor mei. Cea a părinţilor este oarecum pierdută deoarece au fost crescuţi într- un regim care îi ţinea departe de Biserică şi de Dumnezeu, fiindu-le extrem de greu să se integreze în grupul credincioşilor practicanţi, ei făcând parte din grupul credincioşilor de ocazie. Generaţia mea, şi cele ce îmi urmează, arată totală indiferenţă de Biserică, motivând plictiseala şi neînţelegerea slujbelor, durata şi exemplele de „uscături” din interiorul Bisericii. Dacă noi nu ieșim pe stradă, să îi luăm de mână, să le prezentăm un Dumnezeu simplu, nu complicat prin predicile savante ținute din amvon neînțelese de multe ori nici de „deșteptul ” specialist în teologie, atunci construim Biserici care vor deveni hale goale.
Avem nevoie ca Biserica să caute metode de pastoraţie modernă care să fie interesante pentru generaţia părinţilor mei şi mai ales să stârnească curiozitatea celor de vârsta mea şi mai mici.
Eu văd o necesitate imediată ca Biserica să își deschidă larg ochii, să vadă schimbările majore prin care societatea actuală trece, dar să își dechidă ochii, să vadă, să îşi adapteze mesajul pentru oamenii de astăzi şi să se roage . Atât.  NU SĂ SE SCHIMBE!

Într-adevăr Liturghia primară se rezuma la frângerea pâinii şi citirea textelor din Scriptură. Dar să nu credeţi că era ceva făcut pe fugă. Creștinii din vechime ştiau clar că oricând puteau să fie prinşi şi ucişi pentru credinţa lor dar se adunau în locuri ascunse pentru a la Liturghie.
După Edictul de la Mediolanum (Milano de astăzi) dat de Sfântul Împărat Constantin cel Mare în anul 313 prin care se oficializa creştinismul în Imperiul Roman, slujbele Bisericii se dezvoltă şi fiecare gest capătă un simbolism. Să nu credeţi că în Biserică ceva este făcut fără o logică anume.
Fiecare gest al preotului, fiecare ectenie şi fiecare cântare au rolul de a îl apropia mai mult pe credincios de Dumnezeu şi pentru a îl face pe acesta, pe cât posibil, chiar şi pentru câteva clipe, să guste din Împărăţia lui Dumnezeu. De exemplu la cântarea Heruvicului, cupola Bisericii se deschide în chip nevăzut, îngerii coboară şi coliturghisesc împreună cu preotul – „ Noi care pe Heruvimi cu taină închipuim şi făcătoarei de viaţă Treimi, cântare aducem…”. Cum am putea noi să simplificăm acest moment, pe motiv că durează slujba mult ?
Am să folosesc un exemplu care nu este tocmai ortodox. Vă imaginaţi un om în viaţa reală şi eu să încep a scoate organe din el pe motiv că trebuie să fie mai slab. Îi scot ficatul, îi scot un plămân şi încep să „simplific”, ajungând până la momentul în care omul moare. Adică vrem să simplificăm Biserica până la nivelul în care să îşi piardă sensul.

Biserica este chemată să mântuiască lumea, s-o sfinţească şi s-o transfigureze prin mărturia ei despre o altă viaţă, care nu se închide în orizontul lumii acesteia, ci se deschide spre veşnicie. Adică Biserica aduce lumii viaţa cealaltă, în prezentul în care trăim, printr-o actualizare continuă a procesului mântuirii.
Dacă musulmanii îşi lasă încălţămintea la usă când intră în moschei, eu aş pune fiecare credincios să îşi las ceasul afară atunci când intră în Biserică. Cum poţi intra să măsori pe ceas veşnicia? Cum să cronometrezi pe Cel care este Veşnic ? Cum poţi măsura timpul când eşti atât de aproape de Dumnezeu ?
Când mărturia Bisericii în lume slăbeşte, deoarece se încearcă reducerea ei la tăcere, lumea se secularizează şi se înstrăinează de Biserică. Astăzi, din păcate,  trăim un proces de secularizare nemaiîntâlnit în istoria Bisericii doarece creştinismul şi-a pierdut în mare parte forţa mărturiei şi se confundă aproape cu lumea. În ce măsură Biserica Ortodoxă face faţă procesului de secularizare este greu de spus.
De pildă, în România, ţară cu 87% ortodocşi, cu toate că la ultimele două recensăminte (1992 şi 2002) numai 0,1 % din populaţie s-a declarat atee, totuşi frecvenţa duminicală la Liturghie nu depăşeşte 5% la oraşe şi 15 – 20 % la sate. Nu cred că lucrurile stau altfel în celelalte ţări majoritar ortodoxe. Aşadar majoritatea ortodocşilor sunt doar creştini nominali, chiar dacă toţi, în virtutea tradiţiei, îşi botează copii, se cunună sau îşi îngroapă morţii religios.

IPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului ne spunea că dacă toţi credincioşii s-ar hotarî ca într-o duminică să vină la Biserică, în Sibiu, bisericile ar putea să cuprindă doar 2% dintre ei.
Un mare duhovnic român spunea : „cei mai mulţi oameni trăiesc social în religie, nu religios în societate ” (Arhim. Teofil, Mânăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus).
Problema eu nu o văd la Biserică, de aceea nu sunt de acord cu cei care susţin schimbarea. Problema este la omul de astăzi.

Vă dau un exemplu : un cuplu tânăr hotărăşte să se căsătorească şi bineînţeles că încep să alerge după inele, rochie de mireasă, costum, invitaţi, restaurant, fotograf, etc ,  iar ultima lor grijă după ce au totul pregătit este Biserica. “L-a Biserică a vorbit cineva?” ei au planificat clar că au sedinţa foto la ora 17 si vor cununia religioasă la 16. Dar nu întreabă nimeni dacă se poate sau nu, dacă mai sunt alţii sau nu, ora trebuie să rămână cea stabilită şi gata. Transformă Biserica într-o instituţie prestatoare de servicii religioase. ( extrem de urât termenul acesta)

Creştinul de ocazie de astăzi vrea ca Biserica să se muleze după dorinţele sale proprii şi nu acceptă că el trebuie să se adapteze Bisericii.
Există însă un mare risc:  Dacă rămânem neschimbați riscăm să slujim singuri iar dacă ne schimbăm riscăm ca Biserica să își piardă sensul.
Sfântul Vasile cel Mare spunea că din două rele să îl alegem pe cel mai mic. Mai bine credincioşi puţini, practicanţi şi trăitori care simt veşnicia în timpul slujbei şi trăiesc cu Hristos alături, decât credincioşi mulţi şi de ocazie care vin la Biserică “ pentru că aşa e bine” şi cronometrează cu ceasul pe Dumnezeu pentru că e Veşnic şi “durează prea mult”.

Depinde de fiecare dintre noi din ce categorie vrem să facem parte. Credincioşi de ocazie sau credincioşi practicanţi.

Amin!

Prof. Teolog Drd. Alin Bolboașă Șofaru

Articolul precedentNu e politician! Un slătinean, de 1 Decembrie la Iohannis!
Articolul următorNicuşor Dan, la Slatina!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here