Domnilor vânători, membrii AJVPS Olt…
Vă aduc la cunoștință, faptul că în calitate de proprietar a trei hectare de pădure, în zona satului RECEA, pe marginea Drumului Județean SLATINA-POTCOAVA, nu sunt de acord cu organizarea partidelor de vânătoare, pe proprietatea mea, decât dacă mi se cere acceptul și mi se comunică data…
Cu ceva vreme în urmă, am dorit să ies cu familia la iarbă verde. N-am apucat să punem bagajele jos – mâncare, sticle, pături ș.a.m.d, că din pădure se auziră mai multe voci: „…Uite, bă, în luminișul ăla mișcă ceva. Trage, trage repede până nu fuge!”
Cred că am scos un timp foarte bun până la mașină – și eu și familia – căci mi-a fost teamă să nu mă îmbolnăvesc de pneumonie, că, deh, eu încins, glonțul rece… Și asta, cu atât mai mult cu cât este îndeobște cunoscut faptul că la vânătoare se mai bea câte o țuică mică… la halbă.
La timpul respectiv, m-am adresat – în scris – Asociației Vânătorilor și Pescarilor și am primit, oficial, o adresă – cu semnătură, ștampilă, număr de înregistrare etc – prin care mi se comunica sec: „Nu vă vom cere acceptul și nici vorbă să vă comunicăm data…”.
Personal, aș concentra răspunsul în două cuvinte: „Sictir, proprietarule!” (Oricare ai fi tu). De altfel, m-am întâlnit cu unul dintre vânători – nu spun cine, persoană importantă – (dar nu becher), la aniversarea unui ziar – cotidian – din județul nostru, care mi-a spus: „Am auzit că dumneata, nu numai că vorbești, dar și scrii. În sfârșit, scrii ce vezi, dar vezi ce scrii…!” Privindu-l – zâmbind – mi-am amintit de îndemnul meu, față de unii prieteni mai tineri: „Să nu vorbești! Ei, dacă vorbești, să nu scrii! Dacă vorbești și scrii, să nu semnezi! Dacă vorbești, scrii și semnezi, să nu te miri…!”
Ca mai toți proprietarii de păduri, mă gândesc să scap de această propriatate, care, din 1990, nu mi-a adus decât pagube și necazuri. Deși nu am niciun beneficiu, an de an, am plătit impozitul și paza, deși, de câte ori intru în pădure, mă tot gândesc: cine poate fura mai mult decât paznicul?! Iar eu, proprietarul, dacă-mi trebuie un lemn de foc la cazanul de făcut țuică, îl cumpăr. Altfel, ar exista riscul să fiu anchetat, poate chiar judecat și condamnat, eventual de unii domni vânători – cu funcții înalte – pe baza legii, care spune că eu, proprietarul, pot tăia un pomișor din pădurea mea, numai după aprobarea de către Ocolul Silvic, plata taxei de marcare și câte și mai câte. În cazul că nu s-a parcurs acest întreg hățiș, Legea spune că proprietarul a furat din proprietatea sa, cu consecințele care se impun… Și, mă tot gândesc, dacă eu sunt proprietar, eu beneficiar, de ce naiba să mă dau pe mâna poliției, a Parchetului Judecătoriei, pentru un pomișor? Mai bine îl cumpăr de la alții…
Ca mai toți proprietarii de păduri, abia aștept ziua când voi scăpa de această proprietate (era să zic „de belea”). Mă gândesc, totuși, în viitor, cât mă va costa luxul de a lua masa la iarbă verde? Și în ce monedă: în euro, în dolari, în ieni, sau, mai degrabă în forinți…?
CINE ARE URECHI DE AUZIT, SĂ AUDĂ!
VICTOR CONSTANTIN
Slatina – Olt
21.XI.2016
Domnule VC, autor al randurilor de mai sus ! Citesc cu oarecare surprindere neplacuta, „cumplita” patanie prin care inteleg ca ati trecut. Totusi, fiind una din persoanele cu un hobby identic cu cel infierat de dumneavoastra, imi este foarte greu sa inteleg si sa cred totodata, ceea ce relatati. In primul rand, iesirea la iarba verde s-a petrecut dupa data de 01 octombrie a oricarui an ? Intreb acest lucru, deoarece in unele situatii (destul de rare) sezonul de vanatoare incepe cu data de 01 noiembrie a fiecarui an. Astfel, pot doar sa presupun ca sunteti amator de senzatii tari, daca iesiti cu familia la iarba verde in luna octombrie. In al 2 – lea rand, imi este peste putinta sa inteleg unde este prejudiciul produs prin trecerea unui grup de vanatori prin padurea ce va apartine, tinand cont faptul ca scopul trecerii acestora nu este centrat pe taierea de arbori.