Acasă 7 zile 7 zile în subsidiar

7 zile în subsidiar

280

ISJ Olt. Şcolile vor avea directori cu sau fără examen
Şefele Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt, Felicia Man, inspector şcolar general, Arina Georgescu şi Dalia Cârstea, inspectori şcolari generali adjuncţi, au susţinut o conferinţă de presă, la sediul proaspăt renovat al instituţiei. La începutul conferinţei, Felicia Man a spus că instituţia pe care o conduce se află printre instituţiile cu cea mai mare transparenţă, întrecând chiar şi Ministerul Educaţiei. Site-ul instituţiei este permanent actualizat, iar compartimentul de comunicare are o relaţie foarte bună cu presa, şi nu numai. În cadrul conferinţei, s-a declarat că va mai avea lor un nou concurs pentru ocuparea funcţiilor de directori şi directori adjuncţi, iar dacă nici după acest concurs posturile nu se vor ocupa, consiliile de administraţie ale şcolilor îşi vor desemna directorul.

#Colectiv64 – 1 an. Colectivul politic a rămas acelaşi
30 octombrie 2015, ora 22:30, clubul Colectiv, Bucureşti, România. A trecut un an de la tragicul eveniment de la Clubul Colectiv. Oficialii anunţă 64 de morţi şi peste 100 de răniţi, care-şi amintesc, cu groază, de minutul şi jumătate în care a ars clubul. Rănile fizice încă mai dor, dar rănile din inima poporului român nu s-au vindecat în ultimul an şi nici nu par a se vindeca în următorii ani. Mitingurile din ţară, intitulate „Strada”, au dat guvernul Ponta jos. Aşa s-a spus. A venit un guvern tehnocrat, cu ceva stângăcii, însă deschis. Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă s-au pus pe treabă şi au intensificat controalele. Care trebuiau făcute – cu acelaşi mare interes – şi înainte de tragedie. Clasa politică, cea pe care „Strada” a vrut-o nouă, este aceeaşi, cu aceiaşi oameni. Colectivul de vinovaţi e greu de găsit de anchetatori. România, după un an de la tragedie, rămâne un „Colectiv”, care, din cauza corupţiei, va putea să „ardă” în orice moment. Şi, pe pariu, nu vor exista vinovaţi!

Gest necugetat
La Podul Olt din Slatina, sâmbătă, 29 octombrie a.c., nişte cetăţeni au observat un om plutind pe apă. Aceştia au sunat la 112, iar la faţa locului s-au prezentat pompierii slătineni cu o autospecială pentru primă intervenţie şi comandă şi remorcă peridoc cu o barcă pneumatică. Cadavrul bărbatului în vârstă de 63 de ani a fost găsit la circa 4-5 metri de mal, sub pod şi a fost scos la mal cu ajutorul accesoriilor din dotarea pompierilor. Bărbatul din Slatina era dispărut de mai bine de o zi, iar la plecarea de acasă a lăsat un bilet de adio prin care îşi motiva gestul.

Pixelul albastru în „simularea de bătaie” de la Colegiul Tehnic „Alexe Marin” din Slatina
Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt comunică în cazul tinerilor elevi, care, pe 27 septembrie a.c., la ora 08.59, într-o clasă de la Colegiul Tehnic „Alexe Marin” Slatina, „au simulat o bătaie, în timp ce al cincilea filma”, conform comunicatului de presă remis de ISJ Olt. Astfel, consiliul profesoral al Colegiului Tehnic „Alexe Marin” a decis următoarele: trei elevi cu nota la purtare scăzută la 3 (trei); doi elevi cu nota la purtare scăzută la 4 (patru); şase elevi cu nota la purtare scăzută la 9 (nouă); monitorizarea permanentă a elevilor implicaţi în incident. Cadrele didactice de la „Alexe Marin”, care nu au luat nicio măsură împotriva profesorului sau profesorilor de serviciu, consideră că „informaţia a fost prezentată tendenţios, fără a se ţine seama de informarea din minimum 3(trei) surse de informare şi există suspiciuni de trucare a sunetului”.

Lupte cu flăcările. La Osica de Sus
Duminică, 30 octombrie a.c., pompierii din cadrul Gărzii Osica de Sus s-au deplasat în comună cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, pentru a se lupta cu flăcările la un ansamblu de anexe gospodăreşti. Aceştia au solicitat, în sprijin, încă o autospecială de la Detaşamentul Caracal. Ansamblul de clădiri, care ardea, era format din garaj, cămară şi bucătărie şi acoperişul acestora. Acţiunea de stingere a incendiului a durat aproximativ o oră şi jumătate pentru stingerea incendiului, reuşind să-l lichideze. Au ars bunurile din cele trei încăperi (electrocasnice, mobilier, scule electrice, materiale textile şi mase plastice) şi acoperişul ansamblului pe circa 80 metri pătraţi. Cauza incendiului este un scurtcircuit electric provocat de un cablu electric defect sau neizolat corespunzător.

Parlamentar de Olt, la Înalta Curte
Marţi, 1 noiembrie a.c., la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a a vut loc un nou termen în dosarul „Turceni – Rovinari”, în care Victor Ponta şi Dan Şova – fost ministru al Transporturilor sunt judecaţi pentru fapte de corupţie. Victor Ponta este acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracţiuni), , complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, şi spălarea banilor. Fapte pe care le-a săvârşit în calitate de avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel“. În rechizitoriu se arată că, în perioada octombrie 2007- decembrie 2008, Victor Ponta, prin cabinetul de avocatură al lui Dan Şova, senator de Olt, a obţinut suma de peste 181.000 lei, pentru presupuse activităţi efectuate în conlucrare, dar care, în realitate, nu s-au efectuat. Speţa este judecată în dosarul „Rovinari – Turceni”.

Jandarmii olteni, la raport
Cum se încheie o lună calendaristică, Jandarmeria Olt face un bilanţ al activităţii depuse. În luna octombrie a anului curent, jandarmii olteni au acţionat pe raza judeţului Olt pentru asigurarea şi menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică. Astfel, aceştia au participat la 19 manifestări culturale şi sportive şi au executat 30 misiuni în cooperare cu alte instituţii. Pe lângă activitatea proprie, au participat la menţinerea ordinii publice prin organizarea împreună cu poliţia a peste 300 patrule mixte şi executarea a peste 200 misiuni de patrulare cu efective de jandarmi, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural. Pe timpul misiunilor de ordine publică, executate în luna octombrie a.c., jandarmii olteni au aplicat 108 sancţiuni contravenţionale (24 avertismente şi 84 amenzi). Valoarea amenzilor este în cuantum de 32.050 lei. Jandarmii au constatat şi 42 de infracţiuni, dintre care opt în misiuni proprii şi 34 în cooperare cu poliţia, cu 44 de autori identificaţi.

ISU Olt. La vânătoare de fantome
Pe 1 noiembrie a.c., a debutat Exerciţiul „SEISM 2016”, la care au participat toate structurile Ministerului Afacerilor Interne: Inspectoratele de Situaţii de Urgenţă+SMURD, Poliţia, Jandarmaria, dar şi Serviciul de Ambulanţă. Prăpăd mare: cutremul de peste 7 grade pe scara Richter, urmat de o replică de 5,2 clădiri la pâmânt, mii de morţi, mii de răniţi. O catastrofă. Pompierii olteni au plecat în ziua amintită, în jurul orei 11.00, spre Bucureşti, cu patru autospeciale pentru primă intervenţie şi comandă, două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială pentru descarcerări grele, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple, punctul de comandă mobil, două ambulanţe SMURD, două autocare şi o autoutilitară. În total, peste 150 de pompieri din cadrul ISU Olt au fost mobilizaţi spre „zonele afectate“. La Bucureşti, după Halloween, au rămas fantome prin clădiri părăsite, iar simularea e binevenită. Simularea de intervenţie post-seism reprezintă un proiect ambiţios, dar şi unul în care s-a cheltuit foarte mult.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.