Acasă Administrație La Olt, parteneriatul dintre Franţa şi România continuă

La Olt, parteneriatul dintre Franţa şi România continuă

414

Marţi, 27 septembrie a.c., în Sala „Europa” a Consiliului Judeţean Olt, a avut loc conferinţa de presă ce a avut ca subiect continuarea parteneriatului între judeţul Olt şi unul dintre cele 101 departamente din Franţa: Loiret. Un departament care s-a aflat în parteneriat cu judeţul Olt în ultimii 10 ani. La conferinţă au participat, din delegaţia franceză, preşedintele Consiliului General Loiret, Hugues Saury, vicepreşedinţii, Christian Bourillon, Nadine Quaix, Frédéric  Néraud, consilierele departamentale, Laurence Bellais şi Anne Gaborit, Fabienne Pignolet, director Consiliul General Loiret şi Sarah Benayad Costys, funcţionar. Din partea judeţului gazdă, au fost prezenţi preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu, vicepreşedinţii Virgil Delureanu şi Ioan Ciugulea, directorul Direcţiei Agricole Olt, Emil Marinescu şi Dana Lungu, şeful departamentului de Detvoltare Regională Olt.

Proiecte pentru viitor
În construirea noilor proiecte din parteneriat, temele cele mai importante, care vor fi exploatate, se numără: agricultura, agroturismul, educaţia, schimbul intercultural şi, la iniţiativa vicepreşedintelui Ioan Ciugulea, şi problemele legate de situaţiile de urgenţă. În cadrul vizitei în România, delegaţia din Loiret a fost invitată la Ambasada Franţei în România, acolo unde a participat şi vicepreşedintele CJ, Virgil Delureanu, a vorbit şi cu membri ai ACOR Olt, iar marţi, în ultima zi a şederii, au mers la Şcoala Gimnazială de la Brebeni, unde, la clasa de franceză, s-au donat cărţi şi calculatoare, la Spitalul Judeţean Olt şi la Biblioteca Judeţeană Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.