Acasă Cultură Slatina, capitala muzicii, dansului şi culturii populare. Şcoala Populară de Arte şi...

Slatina, capitala muzicii, dansului şi culturii populare. Şcoala Populară de Arte şi Meserii, organizează cea de-a III-a ediţie a festivalului „Arte şi Tradiții Românești”

337

O instituţie activă şi mereu implicată în dezvoltarea talentelor elevilor săi, Şcoala Populară de Arte şi Meserii Slatina (ŞPAM), care a dat scenelor ţării artişti, organizează, la Slatina, a treia ediţie a festivalului-concurs „Arte şi Tradiții Românești”, în perioada 25-27 septembrie 2016. Anul acesta, sunt invitate să participe şcoli populare din 21 de judeţe, printre care: Olt, Teleorman, Argeş, Gorj, Vâlcea, Sibiu, Ialomiţa şi municipiul Bucureşti. În cele trei zile de festival, organizatorul, Şcoala Populară de Arte şi Meserii Slatina, instituţie condusă de Viorel Pintea, promit multe suprize şi momente spectaculoase. În cadrul acestei ediţii, elevii şcolilor populare de arte invitate îşi vor arăta măiestria în cadrul categoriilor din concurs, printre care se numără: pictură, artă fotografică, canto, dans, muzică şi dans popular şi nu numai.

Trei zile spectaculoase
Organizatorii au realizat o agendă a evenimentelor din cadrul festivalului-concurs „Arte şi Tradiții Românești”, întocmită, astfel încât publicul să poată fi prezent la momentele din cadrul zilelor dedicate acestui festival.

Prima zi a festivalului, 25 septembrie 2016, va debuta la orele 10:00, cu parada concurenţilor, care va ave ca punct de plecare Școala Populară de Arte şi Meserii, iar ca punct de destinaţie Casa de Cultură a Sindicatelor. La această paradă vor participa clase Ș.P.A.M, clase ale concurenților invitaţi, formaţia de estradă Lira Band şi corul Milenium. La ora 13:00, va avea loc deschiderea oficială a festivalului. La Centrul Cultural „Eugen Ionescu” va avea loc prima probă din festival: teatru, de la ora 15:00. De la aceeaşi oră, dar la altă locaţie, în sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor, va avea loc proba de dans folcloric.
În afara concursului, pe esplanada din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor, grupul vocal „Vocess Primavaera”, va susţine un recital muzical, cu începere de la orele 17:00. De la ora 18:30, Ozana Barabancea va oferi spectacolul muzical „Noaptea divelor soliste”.

Cea de-a doua zi a festivalului-concurs va începe în acordurile grupului vocal „Vocess Primavaera”, de la ora 10:00, în foaierul Casei de Cultură a Sindicatelor, în acelaşi timp şi în aceeaşi locaţie, se vor desfăşura şi probele de pictură, artă foto meșteșuguri. Ansamblul Folcloric „Doina Oltului” şi dorectorul acestui ansamblu, Ion Creţeanu, vor prezenta un scurt moment folcloric în acelaşi foaier. Această a doua zi este rezervată şi probelor de balet, clasic canto/instrumente, dans modern şi muzică ușoară.
Ziua se va închide cu un recital al grupului vocal „Vocess Primavaera”, cu începere de la orele 20:00, iar de la ora 21:00, cu un recital susţinut de Taraful Morunglav. Ambele momente vor avea loc pe esplanada din centrul Slatinei.

Cea de-a treia zi, şi ultima, se va deschide cu un recital susţinut de Ion Creţeanu, la ora 10:00, pe esplanadă, şi va continua cu probele de canto popular şi instrumentişti populari/soliști, tarafuri, continuând până în seară, când va avea loc ultima secţiune: grup vocal/instrumental. Festivalul se va încheia cu două recitaluri de excepţie, susţinute de Anuța Cernat şi Boban Jonovic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.