Acasă Interviu Interviu cu Daniel Ionuț Bărbulescu, deputatul Colegiului 2 – Scornicești-Potcoava

Interviu cu Daniel Ionuț Bărbulescu, deputatul Colegiului 2 – Scornicești-Potcoava

315

„Aş invita la o comparaţie între perioada guvernării Ponta şi perioada guvernului tehnocrat susţinut de PNL. Când s-a trăit mai bine?”

După aproape două mandate de parlamentar, deputatul Daniel Bărbulescu poate privi, din punctul de vedere al expertizei obținute, detașat și implicat în același timp.
Are capacitatea de a vedea fenomenul politic altfel decât o fac aspitanții de pe margine, în prezent, cât și observatorii din afara sistemului. Recunoaște că perfecțiunea e un ideal, de aceea acceptă să vorbească despre imperfecțiunile sistemului. Știe că niciodată nu a existat p relație armonioasă pe termen lung, între veșnicie și omul public, beneficiarul unei demnități trecătoare.
De aceea, domiei-sale, reporterul îi poate adresa întrebări incomode. Deputatul Daniel Ionuț Bărbulescu nu a refuzat niciodată dialogul…

– A început o nouă sesiune parlamentară. Mai e cineva interesat de activitatea curentă a Parlamentului, în condiţiile în care intrăm în linie dreapta pentru alegeri?
– Într-adevăr, este ultima sesiune parlamentară din actualul mandat, şi o mare parte din energia politică este canalizată spre campania electorală care bate la uşă. Cu toate astea, vă asigur că Parlamentul României îşi va face datoria, şi va dezbate toate iniţiativele legislative cu care va fi sesizat.

– Nu e tratat drept „dl. Goe”, Victor Ponta în PSD? Toate declaraţiile sale publice sunt, de fapt, înţepături la adresa partidului care i-a dat totul…
– Cred că a fost o problemă de comunicare între liderii partidului şi Victor Ponta, care este bine că s-a rezolvat, înainte de a degenera într-un conflict. Victor Ponta va candida din partea PSD şi va lucra alături de Liviu Dragnea la partea economică a programului de guvernare, un program de guvernare pentru o Românie mai bună şi mai dreapta în 2020.

– Ce şanse are astăzi deputatul Daniel Bărbulescu pentru a prinde un loc eligibil pe listele PSD, la alegerile din decembrie a.c.?
– Nu eu sunt cel în măsură să evalueze acest lucru. Ceea ce ştiu însă, este că mi-am făcut datoria faţă de PSD şi judeţul Olt în Parlamentul României!

– Trageţi o linie imaginară sub mandatul dumneavoastră! Ce ne puteţi spune despre proiectele de suflet ale lui Daniel Bărbulescu?
– În opinia mea, una dintre cele mai importante îndatoriri a unui parlamentar este să reprezinte o interfaţă, o punte de legătură, între comunităţile locale şi structurile administraţiei centrale. În acest mandat, am avut privilegiul să lucrez alături de nişte primari minunaţi, oameni care se bat pentru că localităţile lor să se dezvolte şi să se modernizeze. Ca parte legislativă, mă simt legat sufleteşte de proicetul legii insolvenţei persoanelor fizice, legea voluntariatului sau înfiinţarea Academiei de Ştiinţe Juridice.

– Care e principala aşteptare a dumneavoastră de la primarul Slatinei, Emil Moţ?
– Este foarte simplu: să nu facă compromisuri şi să se ţină de cuvânt cu tot ceea ce a promis în campania electorală. Am mare încredere în Emil, şi sunt sigur că va reuşi acest lucru!

– De ce nu vom avea, după alegeri, 300 de parlamentari, aşa cum s-a votat în 2009?
– Vom avea cu mult mai puţini parlamentari decât în actuală legislatură, ceea ce este un lucru bun. Ceea ce nu este un lucru bun, în opinia mea, este că ne întoarcem la votul pe listă, şi renunţăm la sistemul uninominal, care asigura o legătură mai stransă între parlamentari şi colegiile pe care le reprezentau.

– PSD şi PNL, o ordine firească după parlamentare, aici, la OLT. Au şanse cei de la ALDE şi PMP să obţină parlamentari în nouă legislatura?
– Consider că matematica electorală, în cazul votului proporţional de listă, va redistribui un mandat de deputat partidului care va ieşi pe locul trei în judeţul Olt. Cred că cele mai mari şanse le are ALDE să trimită un deputat în Parlamentul României la toamnă!

– De „România lucrului bine făcut” s-a ales praful. Totuşi, PSD nu oferă o alternativă reală la acest proiect care a emoţionat o ţară întreagă în decembrie 2014.
– În cel mai scurt timp, PSD va face public programul de guvernare, la care specialiştii partidului lucrează intens în această perioadă. Principiile susţinute de PSD nu au fost abandonate, şi ne vom bate ca să punem în aplicare acest proiect de ţară, obţinând 51% alături de aliaţii noştri la alegerile parlamentare!

– Un exerciţiu de imaginaţie, domnule deputat: aveţi în faţă un nehotărât. Convingeţi-l să voteze PSD şi nu PNL la parlamentare!
– Este foarte uşor. Aş invita la o comparaţie între perioada guvernării Ponta şi perioada guvernului tehnocrat susţinut de PNL. Când s-a trăit mai bine? Eu cred că alegerea este extrem de natural de făcut …

– Proiectele „Oltului puternic” – centuri ocolitoare la Slatina şi la Balş, autostrada între Piteşti şi Craiova, cu trecere pe la Slatina. Nu s-a făcut nimic. Cine le decontează?
– Nu fugim de răspundere, şi din păcate, sunt două minusuri ale PSD-ului în acest mandat. Dar, asta nu înseamnă că abandonăm lupta, ci ne ambiţionează să luptăm şi mai tare pentru ele, deoarece sunt proiecte extrem de necesare judeţului nostru.

– Unde va vedeţi, profesional, în cazul în care nu veţi mai merge în parlament?
– Nu m-am gândit serios la acest lucru, dar mă simt foarte legat de profesia de avocat, pe care am practicat-o cu mare plăcere.

– Există vreo şansă că în viitoarea legislatură să se întâmple ceva în bine şi în ceea ce este acum făcut praf: imaginea Parlamentului României?
– Asta depinde, în mare măsură, de cei care vor face parte din Parlamentul României! Eu cred că românii nu mai sunt aşa uşor de păcălit cu etichetări şi fumigene politice, şi îi vor judecă pe fiecare în funcţie de adevărata valoare!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.