Acasă Actualitate Începutul de an şcolar, în siguranţă

Începutul de an şcolar, în siguranţă

84

Poliţiştii olteni vor acţiona, în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din judeţul Olt, pentru ca deschiderea noului an şcolar să se desfăşoare în siguranţă deplină. Scopul efectivelor de pe teren este acela de a menţine ordinea şi siguranţa publică şi fluidizarea traficului rutier, în special în zona unităţilor de învăţământ.

„Echipajele de poliţie vor fi prezente, zilnic, în zona intrărilor în şcoli, în intervalele orare în care se efectuează intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor. De asemenea, a solicitat supravegherea în permanenţă a traseelor de deplasare a elevilor.
Şeful Poliţiei Române a solicitat identificarea şi controlarea tuturor unităţilor economice din zona adiacentă unităţilor de învăţământ cu privire la respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate minorilor. O atenţie deosebită va fi acordată activitățile educativ-preventive și de verificare a gradului de siguranță rutieră, conferit de autovehiculele special destinate transportului de elevi. Totodată, poliţiştii de la rutieră vor fi prezenţi în apropierea şcolilor, pe arterele de circulaţie intens tranzitate, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier la orele de maximă afluire a elevilor. De asemenea, pentru prevenirea evenimentelor negative şi evitarea comportamentelor de risc victimal sau infracţional, poliţiştii vor organiza pentru elevi diferite activităţi preventive-educative.
Reamintim că, în anul de învăţământ 2015-2016, în urma activităţii desfăşurate de Poliţia Română, în zona adiacentă unităţilor de învăţământ, numărul infracţiunilor a scăzut cu 11,5%, faţă de anul şcolar precedent”, se arată într-un comunicat de presă remis de IPJ Olt.

Recomandări de la oamenii legii
Poliţiştii au realizat o listă cu recomandări pe care părinţii să le ia în considerare, astfel încât copiii să se afle în siguranţă:
Ă RECOMANDĂ:
„- Verificaţi de câţi bani de buzunar dispune copilul dumneavoastră şi cum îi cheltuieşte.
– Dacă fiul sau fiica dumneavoastră vine acasă cu obiecte de valoare, verificaţi provenienţa lor.
– Învăţaţi-l să nu primească daruri de la persoane necunoscute şi nici să nu dea relaţii despre programul dumneavoastră de lucru,
– Interesaţi-vă permanent de situaţia şcolară a lui.
– Faceţi cunoştinţă cu prietenii copiilor dumneavoastră şi cu familiile lor.
– Distribuiţi copiilor sarcini clare în desfăşurarea vieţii de familie, care să le dezvolte simţul responsabilităţii şi al utilităţii, fără a exagera însă.
– Atenție părinţi, preveniţi victimizarea copiilor dumneavoastră prin accidente de circulaţie!
– Învăţaţi-i pe cei mici să circule numai pe trotuare, să nu se joace pe partea carosabilă a drumurilor publice, ci doar în locurile special amenajate, în parcuri, grădiniţe, pe terenurile de sport şi întotdeauna sub supravegherea unui adult!
– Învăţându-i pe copii să circule corect, îi puteţi feri de necazuri şi vă puteţi bucura de farmecul zâmbetului lor şi de liniştea familiei!
– Părinţii şi bunicii elevilor trebuie să conştientizeze că au rol major în promovarea valorilor, în formarea personalităţii copiilor, dar şi în protejarea lor de anturaje vulnerabile şi de unele influenţe negative ale Internetului.
Atenţie, copii!
– Evitaţi să urcaţi cu ghiozdanele în spate în mijloacele de transport în comun, deoarece puteţi fi prinşi de uşile acestora!
– Deplasaţi-vă numai pe trotuare, iar în lipsa acestora, numai pe partea stângă a drumului public şi cât mai aproape de marginea carosabilului!
– Traversaţi strada numai pe „zebră” şi semnalizate cu indicatoare!
Acolo unde sunt instalate semafoare, traversaţi numai la culoarea verde a acestora! Evitaţi să traversaţi strada în fugă!
– Aşteptaţi mijloacele de transport în comun numai pe trotuare sau refugiile special amenajate şi nu pe partea carosabilă!
– După coborârea din mijloacele de transport în comun, nu traversaţi strada prin faţa sau prin spatele acestora; Traversarea se realizează numai după plecarea lor din staţie, prin locurile special amenajate!
– Conducerea bicicletei pe drumurile publice este permisă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 14 ani şi cu respectarea prevederilor legale !
– Nu vă deplasaţi cu rolele/skate-board-ul pe partea carosabilă a drumurilor publice!
– Fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele nou cunoscute sau cunoscute întâmplător!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.