Acasă Actualitate STIMATE DOMNULE PRIM-MINISTRU

STIMATE DOMNULE PRIM-MINISTRU

174

Am urmărit cu atenție „discuția” de la TVR 1 cu privire la problematica ROMÂNIEI în contextul unor evenimente ce ne „afectează”, atât pe plan intern, cât și extern.
Deși le-ați abordat cu multă „grijă” pentru a nu deranja, adevărul este, domnule prim-ministru, că acum, la mai bine de 25 de ani de la „revoluție” așteptatul capitalism, în țara noastră, a fost un mare EȘEC.
Trecerea de la SOCIALISM la CAPITALISM a generat, din păcate, doar probleme extrem de grave, care au adus ROMÂNIA „reală” în „sapă de lemn”. Deși nu dumneavoastră vă faceți vinovat, ci toate guvernele postdecembriste, trebuie să admiteți că urmare a unor politici nefaste, uneori dramatice, interesele poporului român, prezentul și chiar viitorul său au fost cumplit afectate.

Începutul și conținutul acestui dramatic proces al „existenței românești” de AZI s-au axat pe măsuri ticăloase adoptate în interesul unei „caste politice” fără simțăminte românești și enumerăm doar câteva:
privatizarea frauduloasă, închiderea și lichidarea a peste 1000 de stabilimente economice aruncând pe drumuri milioane de români…
restituirile dubioase de proprietăți (păduri, terenuri agricole, imobile etc)
o legislație, în mare măsură „la comandă”, care permite aplicarea ei abuzivă ce a distrus economia națională, agricultura românească, astfel că 70% din produsele agro-alimentare provin din import prin mari magazine aflate sub control străin.
evaziunea fiscală de proporții și CORUPȚIA au „păgubit” poporul român de zeci de miliarde care trebuiau să intre la bugetul de stat.
deturnările de fonduri europene sau licitațiile trucate au „îngrășat” multe grupuri mafiote.
flagelul dării și luării de mită este scăpat de sub control.
Și tot așa, domnule prim-ministru astfel că SĂRĂCIA este caracteristica „europeană” a poporului român.

Ca urmare, domnule prim-ministru, este necesar să căutați înlăuntrul acestei stări de lucruri, răspunsuri pentru a se trece la niște „acțiuni”, astfel ca România să devină „locuibilă” în condiții decente.
Învățând din „instalarea” din 2015, când, poate, sub presiunea timpului nu ați găsit cei mai buni miniștri și colaboratori (mulți au și „plecat” în timp) se impune să „reparați” prin „remedieri” curajoase în aceste ultime trei luni de mandat sau dacă va fi cazul într-un viitor mandat cum se zvonește (fie cu dumneavoastră, fie cu altcineva).
De pildă, domnule prim-ministru, cu deosebit respect, vă sugerez ca în prima „noapte liniștită” să reflectați asupra a „două lucruri”:
1. Un inventar al „NEREGULARITĂȚILOR” (pe domenii) care reclamă „MĂSURI” stringente pentru soluționare.
2. Cu „CINE” veți lucra – ca miniștri și colaboratori apropiați, pornind de la experiența acumulată ca premier.

În acest scop, domnule prim-ministru, pentru că viața și activitatea dumneavoastră au demonstrat și capacitate și bună intenție, v-aș propune următorul scenariu: Cu fiecare candidat propus spre a fi MINISTRU, înainte de a vă aduce un program sectorial de guvernare, să aveți o foarte scurtă discuție (prealabilă) prin care să-i sugerați concentrat, dar „SEMNIFICATIV și REPREZENTATIV” care ar fi COROLARUL NAȚIONAL al programului său.
În acest scop, ar fi suficientă chiar o singură propoziție sau frază, dar cu o uriașă arie de reprezentare și care v-ar permite să le testați prezența de spirit, calitatea, capacitatea, competența și voința de a acționa în interesul țării și al poporului.

Concret, domnule prim-ministru:
1. AGRICULTURA – „Putem asigura hrană pentru 80 de milioane de oameni”.
2. ECONOMIE și ENERGIE – „Capacitățile mari de producție presupun INVESTITORI de multe miliarde de la buget și din afară”.
3. TRANSPORTURI – „Românii au fost capabili să construiască singuri și repede, în anii ’70, o autostradă, iar C.F.R.-ul era armata a II-a a țării”.
4. FINANȚE – „Bugetul național nu crește doar prin majorări de taxe și impozite, ci, în principal, prin pârghii economice și comerciale.
5. FONDURI EUROPENE – „Nu atragem bani pentur că «nu știm» cum să-i cheltuim”.
6. COMERȚ – „Cu excedent, nu cu deficit”.
7. MUNCĂ – „Când raportul în «salarizare» era 1 la 5, se trăia decent, iar pensiile erau «suficiente», căci tuturor li se calculau în funcție de «contribuție».
8. JUSTIȚIE – „Cifra 18 îți spune ceva?”
9. APĂRARE – „Articolul 5 din statutul NATO este insuficient”.
10. MEDIU – „Să studiezi cu atenție legile silvice (fie ele și britanice) și pe cele «hidrografice»”.

11. EDUCAȚIE – Noi am început «învățătura» cu ABECEDAR și «ARITMETICĂ» funcționale, și niciun copil nu era în afara școlii”.
12. SĂNĂTATE – „Cândva eradicasem TBC-ul și asistența medicală era ieftină, accesibilă pentru TOȚI. Natalitatea crește populația, nu o scade!”.
13. CULTURĂ – „CÂNTAREA ROMÂNIEI” nu mai este de actualitate, dar…”.
14. SPORT – „DACIADA” este un concept vechi, și totuși…”.
15. TURISM – „Pe vremuri era ușor și accesibil pentru orice român”.
16. ROMÂNII din AFARĂ – „Chiar s-ar putea întoarce dacă…”.
17. DEZVOLTARE REGIONALĂ și ADMINISTRAȚIE – „Un aparat birocratic supradimensionat”.
18. INTERNE – „O singură «comandă» pentru toate structurile de siguranță națională ar fi necesară, benefică și pentru țară și pentru cetățean”.
19. EXTERNE – „Doar «soluțiile globale» asigură pacea, independența și suveranitatea”
20. RELAȚIA cu PARLAMENTUL – „Democrația presupune, în primul rând, RESPECT între puterile în stat, lucrând numai și numai în beneficiul poporului”.

Și tot așa, domnule prim-ministru, și poate că în acest fel speranțele puse de câte ori un guvern „se întoarce” din vacanță și se pune pe treabă, sau de câte ori se remaniază sau se „numește” un nou guvern se vor transforma în fapte.
În acest sens, cereți celor care sunt sau vor fi miniștri să acorde o atenție uriașă FAPTELOR și foarte puțină atenție vorbelor și poate, poate veți reuși „să puneți ȚARA PE ȘINE”, într-o direcție BUNĂ!

patrascu_televiziuniCu deosebit respect,
Prof. ION PĂTRAȘCU
Slatina – Olt

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.