Acasă 7 zile 7 zile în subsidiar

7 zile în subsidiar

208

Eufrosina Brătoi, puţin umilită. În Consiliul Local Slatina!
La facerea comisiilor din cadrul Consiliului Local Slatina s-au petrecut câteva numiri, dacă nu ciudate, cel puţin aiuritoare. Cea mai răsunătoare dintre ele, vizibilă de toată lumea, este în cadrul Comisiei pentru Sănătate, Familie şi Protecţia Copilului: un profesor, un psiholog şi-un medic. Victor Iacobescu, Aurelia Tănase şi Renică Diaconescu. Toate lucrurile ar fi normale, dacă în Comisia Juridică şi de Disciplină nu s-ar afla renumitul medic orelist, Eufrosina Brătoi. Care, oricât ar încerca să explice autorii magicieni ai componenţei noului consiliu local, nu are ce să caute acolo. Dacă cineva chiar vrea să folosească experienţa profesională a distinsei doamne doctor în noul Consiliu Local Slatina. Aşa se face că, la un moment dat, ne putem aştepta la orice. Căci, lucrurile, dacă nu sunt amestecate, sunt încurcate din cale afară. Spre exemplu, în Comisia de Urbanism, nici unul dintre cei trei membri nu are treabă cu aşa ceva. Iar la Buget-Finanţe e tot cam la fel. Însă, povestea e la început, iar cine este dispus să o asculte în continuare nu va avea nimic de pierdut. Poate nici de câştigat…

Studina are viceprimar! Nu de la PSD!
În sfârşit! La limită, înainte de a fi dizolvat, Consiliul Local Studina a intrat în normalitate şi în funcţionalitate. Mai mult decât atât, comuna, din rândul consilierilor locali, are şi viceprimar… Încercările adversarilor primarului Marian Vasile, mai mult sau mai puţin locuitori ai comunei, au eşuat. La ultima strigare, la sfârşit de iunie, Florin Pricină, fostul administrator public al localităţii a fost ales viceprimar. Împotriva sa a candidat un oponent plecat de mult din comună, dornic să se aşeze la locul lui şi să trăiască viaţa la ţară, în localitatea unde nici nu e cunoscut şi nici nu prea cunoaşte multă lume. Prin desemnarea viceprimarului, Studina rămâne o zonă administrativă liberă de PSD, aşa cum, în Olt, sunt alte zone administrative, mai multe, libere de Partidul Naţional Liberal. Altfel, în ultimul rând, dar nu la sfârşit, despre Marian Vasile, ca prim-vicepreşedinte al PNL Olt, comparabil cu alţii, trebuie spus că şi-a asumat direct confruntarea cu votul. Direct, fără menajamente, cu un succes incontestabil.

Poliţia feroviară se laudă că i-a crescut. Autoritatea!
433 este numărul foilor de proces-verbal, consumate de poliţiştii de la transporturi feroviare pentru a-i sancţiona pe cei tot atâţia pasageri care circulau fraudulos cu trenul. Şi de data aceasta, „naşul” a avut grijă de „finii” lui. Dar, până la organul de lege. Care se laudă că i-a crescut… autoritatea: „Acţiunea a vizat creşterea autorităţii poliţiei, combaterea călătoriei frauduloase şi a comerţului ilicit, precum şi asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, atât pe trenurile de călători cât şi în staţiile de cale ferată. În urma controalelor efectuate în 6 trenuri de călători, au fost depistate 433 de persoane care circulau fraudulos, cărora li s-au eliberat bilete de taxare în valoare de 4564 lei”, se arată în comunicatul de presă remis de IPJ. Marea captură de călători frauduloşi s-a produs la 4 iulie 2016 şi, acestora, le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 800 lei.

Ieri, în Slatina, a plouat. Azi, mai răsare un chioşc!
Slatina, oraşul surprizelor. Fără „zâna” Andreea de la TVR. Acum câteva zile, la ceas de seară, a dispărut grajdiul aflat în constucţie, pe trotuar, în faţă, la Fântâna Speranţei. Semn că oraşul are primar care face şi ştie ce face… În schimb, constucţia de sub aplecătoarea de la magazinul Oltul e deja funcţională. Se serveşte cafea, suc şi îngheţată. Zona, însă, e sufocată. Iar lucrurile de acest gen nu se opresc aici. După ploaia de luni, 4 iulie, în Slatina între CAM 1 şi CAM 2, pe trotuarul care desparte cele două imobile, printre alte chioşcuri de flori, mai prinde contur unul. Într-o zonă unde totul e sufocat la superlativ: locatari, pietoni, maşini. Constucţie trainică, prea trainică pentru ca, într-un caz de forţă majoră, autospecialele de intervenţie să poată intra în zonă. Cel mai probabil, chioşcul va fi funcţional peste câteva zile. Dacă nu cumva, într-o seară, obiectivul va lua drumul grajdiului care a fost până mai ieri în faţă la Fântâna Speranţei…

În epoca facebook, la BAC, vorbim despre roman!
Luni, 4 iulie 2016, absolvenţii de clasa a XII-a au susţinut prima probă scrisă, şi anume la limba şi literatura română. Participanţii la examen au avut de rezolvat câte trei subiecte, atât la Real, cât şi la Uman. Astfel, la Real: – analiza pe text + cerinţe; – viziunea despre lume şi viaţă într-un roman interbelic; – text argumentativ despre rolul jocurilor pe calculator în viaţa tinerilor; – un text dintr-o piesă de teatru. La Uman: – analiza pe text + cerinţe; – caracterizare roman psihologic şi text dramatic; – text argumentativ despre rolul lecturii. Părerile post-examen sunt împărţite. Unii spun că subiectele au fost grele, alţii, din contră, merg pe pista opusă şi argumentează că mai uşor decât atât nu se putea. Notele vor fi cele care vor arăta nivelul de pregătire, în ansamblu, sau calitatea învăţământului, fără a uita nici inspiraţia de moment, spontaneitatea, pe care au avut-o unii sau le-a lipsit altora…

Moţ s-a ţinut de cuvânt! A dispărut chioşcul de la Fântâna Speranţei
Slătinenii, care s-au aflat cu treabă prin zona Fântânei Speranţei, din centrul Slatinei, au văzut că nu mai văd. Chioşcul, care prinsese contur imediat după 5 iunie. Obiectivul, deşi amplasat legal, nu a fost văzut cu ochi buni de slătineni. Antreprenorul a înţeles situaţia, în urma unei discuţii cu primarul Emil Moţ, şi astfel a decis, voluntar, să ridice construcţia. Un semn de normalitate şi un alt semn ce arată că primarul înţelege ce vor slătinenii. Acum, rămâne de văzut ce va face opoziţia liberală, care programase o întâlnire pentru a protesta faţă de edificiul în cauză. Poate că liberalii se vor muta mai jos, la intersecţia dintre Arcului cu Mănăstirii, acolo unde antreprenoul Gigel Ştirbu deţine o pagodă din care face bani buni, amplasată sufocant lângă blocurile din zonă.

Ei între ei, de 4 iulie. Noi, pe la garduri
Astăzi, americanii îşi serbează ziua naţională, cu prilejul adoptării Declaraţiei de Independenţă de la 4 iulie 1776. Zi mare pentru ei. La scutul antirachetă de la Deveselu se sărbătoreşte discret. Ei între ei. Public nu s-au arătat. Nici pe pagina de socializare, nici pe stradă. Ei apar public doar la zilele naţionale româneşti, acolo unde autorităţile judeţene îi pun în primul rând. Noi suntem doar partenerii lor. Stăm la distanţă. Sau pe la gardurile cu sârmă ghimpată. Aşa e când eşti partener! Mai ales unul dintre cei mai importanţi, aflaţi în punct strategic. Poate, data viitoare, autorităţile judeţului Olt vor înţelege că, la evenimente publice dedicate istoriei neamului românesc, trebuie să renunţe la „maimuţa americană” (acei simandicoşi oficiali militari de peste Ocean, puşi în primul rând, la loc cuvenit veteranilor).

77,63% promovabilitate la Capacitate, în Olt
Absolvenţii clasei a VIII-a au trecut, în perioada 27-29 iunie a.c., prin emoţiile Evaluării Naţioanale. Marţi, 5 iulie a.c., au fost afişate rezultatele şi, tot în aceeaşi zi, s-au putut depune contestaţiile, 188 la număr. Promovabilitatea, înainte de contestaţii era de 77,61, iar după, de 77, 63. În judeţul Olt, numărul absolvenţilor de clasa a VIII-a, care au obţinut medii de 10 este de nouă. Eleva care a ridicat procentul elevilor care au obţinut media 10 a fost Maria Cristina Antonescu, de la Şcoala Gimnazială „Vlaicu Vodă” din Slatina. Anul acesta, aproximativ 3290 de elevi din judeţul Olt au susţinut Capacitatea şi 2.260 de elevi dintre cei 2923 prezenţi la examen au obţinut medii între 5 şi 9,99. 367 dintre elevii înscrişi elevi au ales să nu se prezinte la Evaluarea Naţională.

George Şofaru, o lecţie de comunicare! La OLT TV!
E un om liber. E solidar cu principiile social-democrate şi, implicit, membru al PSD. Are ceea ce multora li se pare o boală de piele: proprietatea cuvintelor. Asta, într-o societate dominată de şabloane şi de modele împrumutate, luate la întâmplare, doar pentru că la un moment dat dau bine. Marţi seara, pe 5 iulie, la OLT TV, la dezbaterea denumită „De la stânga la dreapta”, George Şofaru a vorbit deschis despre ceea ce alţii nu îndrăznesc nici măcar în şoaptă: criza de lideri în toată societatea politică românească, nevoia de schimbare a clasei politice, impactul dintre generaţii, redescoperirea simţului răspunderii şi al măsurii în cuvinte. George Şofaru are şi modele în politică. Vede în oameni, dinoclo de graniţele partidelor. Simte nevoia unei reaşezări a dimensiunii valorilor de la care să reînceapă reconstrucţia societăţii româneşti. Deocamdată, pentru colegii săi din TSD, George Şofaru e un model. Chit că unora le pică greu să accepte şi să recunoască…

Chinezii vor să producă lucernă în judeţul Olt. Pentru început, la Corabia
Duminică, 3 iulie a.c., Corabia a fost gazda unor reprezentanţi ai guvernului chinez. În timp ce românii pleacă prin Europa, cu orişce treabă, chinezii vin în vizită. Poate să vadă cum trăim şi poate să se mute la noi. Şi să producă lucernă pe pământurile judeţului Olt. Delegaţia chineză s-a adăpostit la umbra primăriei din Corabia, acolo unde a fost găzduită de viceprimarul Corabiei, Sorin Gigi Vlad, deputatul Alexandru Stănescu, prefectul de Olt, Silviu Neacşu şi directorul Direcţiei Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt, Veronel Bolborea. La întâlnire s-au discutat probleme de agricultură şi despre detalii tehnice privind aria de interes a chinezilor. Aceştia au mai vizitat şi localităţi din Teleorman, Giurgiu, Brăila. Rămâne de văzut dacă chinezii vor alege judeţul Olt ca loc pentru a face agricultură. Ţinând cont că judeţul are pământuri bune şi roditoare.

Atenţie la scăldat! Cam multe tragedii la începutul lui Cuptor…
A venit vara şi, odată cu ea, s-au redeschis toate ştrandurile, plajele şi piscinele din judeţul Olt. Este căldură mare, iar mulţi aleg să meargă la baie. De multe ori, fără a ţine cont de locul în care o fac, şi asta în ciuda faptului că sunt avertizaţi să nu se scalde în râuri, canale de irigaţii, lacuri sau ape în care curenţii sunt prea puternici. Numai că, din păcate, nu toţi sunt receptivi, iar consecinţele sunt pe măsură. Drept urmare, la începutul acestei luni, în Olt şi pe Olteţ, nu mai puţin de trei persoane – doi bărbaţi (36 şi, respectiv, 75 de ani) şi o fetiţă (9 ani) – şi-au găsit sfârşitul lăsând în urma lor multă tristeţe şi numeroase semne de întrebare. Aşadar, cu toate că pentru unii e prea târziu să se mai poată interveni, cu toţii ar trebui să înţelegem că vara nu-nseamnă numai distracţie şi aventură, ci şi atenţie sporită în tot ceea ce facem şi pe oriunde ne-am afla!

683 de profesori se luptă pentru 14 posturi
Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt a stabilit trei centre pentru desfăşurarea concursului de titularizare din 20 iulie, candidaţii fiind repartizaţi în funcţie de disciplinele la care vor susţine proba scrisă. Pe 20 iulie, dascălii olteni vor susţine un examen important din cariera lor, acela care le va oferi stabilitatea la catedră: Examenul de tiularizare. Anul acesta, Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt a stabilit trei centre unde profesorii îşi pot susţine examenul de ocupare a unei catedre vacante la şcolile din Olt, după cum urmează: 269 de candidaţi înscrişi la 22 de discipline vor susţine examenul la Colegiul Tehnic Metalurgic Slatina, 175 de candidaţi, la şase discipline, vor susţine examenul la Şcoala Gimnazială Nr. 3 Slatina, iar 239 de candidaţi, înscrişi la 11 discipline, vor susţine proba scrisă la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din Slatina. Anul acesta, la examen, sunt aşteptaţi 683 de candidaţi, care se vor duela pentru nu mai mult sau mai puţin de 14 posturi titularizabile, pe o perioadă nederminată. Profesorii trebuie să obţină minim şapte, pentru a putea ocupa un post. Pretenţii de reuşită la examenul de titularizare există şi la profesori, care trebuie să arăte că sunt exemple demne de urmat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.