Acasă Actualitate MULȚUMESC, CUNGREA!

MULȚUMESC, CUNGREA!

941

5 iunie 2016, este o dată pe care o voi ține minte. Voi face, de acum încolo, tot posibilul ca și dumneavoastră să vedeți în această zi începutul acelei schimbări pe care o așteptăm cu toții în comuna Cungrea de mai bine de 26 de ani.

Plec la drum, în funcția de primar, legitimată de votul majorității dintre dumneavoastră, cu cele mai bune intenții, fără niciun gând ascuns. Am de partea mea pregătirea necesară și multă bună credință. Mult mai multă decât vă închipuiți dumneavoastră.

Cungrea este locul meu de suflet, cu oamenii săi, cu necazurile lor, cu bucuriile deopotrivă. Toate așezate în cele mai frumoase locuri din județul Olt, printre cele mai binecuvântate de Dumnezeu în această țară.

Sunt multe de făcut. Acele lucruri pe care le vedeți dumneavoastră că nu sunt la locul lor, dar și altele care vin peste noi în fiecare zi. Pentru toate trebuie să fie un început, de unde să așezăm, în rostul lor, cele neîndreptate până acum, dar și cele ce urmează să vină.

Nu voi vedea în locuitorii comunei Cungrea oameni care m-au votat, oameni care au susținut pe altcineva, sau cetățeni care nu au vrut să-și exprime opțiunea la alegerile de acum câteva zile. Suntem egali unii în fața altora, dar niciunul nu va fi mai presus de lege, de morala care guvernează o comunitate, și nici de bun simț.

Vreau să vedeți în mine primarul care nu are program de luni până vineri, de la o anumită oră până la altă oră! Voi fi aici, indiferent de situații, cât și de cine îmi va solicita ajutorul.

Cungrea merită o dezvoltare normală, investiții făcute acolo unde este nevoie, în drumuri bune, pentru toată lumea, în rețele de utilitate publică, extinse și accesibile pentru toți cetățenii.

Avem un buget local constituit din surse locale, atrase de la cetățeni, cât și de la companiile care activează aici. Avem, în raport cu veniturile noastre, liste de cheltuieli, priorități ce vor fi date de acum încolo de ce este nevoie și nu de ce va crede cineva că trebuie făcut, nesocotind voința cetățenilor.

Nu m-am schimbat cu nimic, din 5 iunie până astăzi, și nici nu-mi propun să fac asta de acum încolo. Rămân același om, preocupat, însă, de acum încolo, de mult mai multe treburi locale ca până acum.

Am încredere în mine, în echipa administrației locale, în buna credință a cetățenilor din Cungrea, cei care formează, în fapt, comunitatea căreia îi aparținem cu toții.

Votul din 5 iunie mă obligă să fiu primarul de care este nevoie, omul în care ați investit încredere și speranță, deopotrivă! Pentru Cungrea va începe exact ceea ce vrem cu toții: drumul spre dezvoltare, spre o nouă înfățișare, pentru a nu mai putea spune, cândva, ceea ce rostim cu dezamăgire, astăzi: am văzut la alții, e mai frumos ca la noi…

Cu prețuire și respect,
al dumneavoastră primar ales,
LIVIU VOICULESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.