Acasă Editorial Liviu Voiculescu. În sfârșit, un primar pentru Cungrea!

Liviu Voiculescu. În sfârșit, un primar pentru Cungrea!

1694

Oltul și-a ales, pe 5 iunie, cei 112 primari, în fruntea localităților care formează acest județ. Unii vechi, alții noi, toți la început de drum, puși pe fapte mari, cel puțin declarativ, oameni capabili să schimbe, în bine, comunitățile e care le vor conduce, locuri unde primesc salarii din banii publici plătiți de cetățeni sub formă de impozite și taxe locale. Unul dintre aceștia, validat de voința majorității, este și Liviu Voiculescu, cel pe care Cungrea l-a ales primar pentru mandatul 2016-2020…

Candidatura lui Liviu Voiculescu reprezintă o candidatură a normalității, atunci când un om caută altceva decât un loc de muncă bine plătit (peste media salariilor din România) și respectul care vine direct la purtător.
Liviu Voiculescu ar fi putut să stea departe și nu și-ar fi schimbat existența dacă nu ar fi fost ales pe 5 iunie. E profilul unui primar altfel, e omul care privește administrația ca pe o provocare, considerând că, la un moment dat, trebuie să dai înapoi comunității din care faci parte, ceva din priceperea ta și din bunele intenții. Oameni de genul ăsta se întâlnesc mai rar, chiar dacă toți spun că urmăresc acest lucru.
Cungrea este în fața unei șanse: ca după 26 de ani de promiscuitate, de bătaie de joc, de incompetență, de furt la drumul mare din banii publici, să intre în normalitate! Liviu Voiculescu nu va trata, de omida păroasă, palmierii de plastic plantați besmetic prin comune, nu va înființa un serviciu de supraveghere pentru gâștele localnicilor care pasc în parcuri de miliarde de lei, făcute în dispreț de pulifricii altor vremuri, ci va aduce Cungrea exact acolo unde trebuie să-i fie locul: în rândul localităților administrate corect, în interesul cetățeanului.
Pariez pe Liviu Voiculescu, pe ce va face, pe modul cum va înțelege să se exprime ca primar. Nu văd în el portretul unui edil care se leagănă în fotoliu și așteaptă pentru creșterea gradului de satisfacție să-i bată cineva la ușă, savurând, mai ceva ca pe o prăjitură, apelativul: „Să trăiți, domnu’ primar. Știți, am și eu…” (de semnat, de rezolvat etc).
Și dacă va reuși, o va face ca într-un pariu cu sine, nicidecum în spiritul tradițiilor de până acum. Cungrea se va schimba! E imposibil să nu se întâmple asta. Față de alte comune ale Oltului beneficiază de un buget corect, venit din alocații cuvenite dinspre Petrol. Iar când ai un buget care nu depinde de decidentul subiectiv de la guvern sau consiliul județean, așteptarea chiar e corectă. Și mult îndreptățită!
E liberal și e așa nu pentru că nu l-au vrut alții și trebuia să candideze și el de undeva. Nu! Liviu Voiculescu e liberal pentru că așa crede, așa i se pare normal să existe ca om politic, chiar într-un județ unde a vedea roșu în fața ochilor și a vota în consecință e o virtute.
Văd în modelul de administrație pe care o va practica Liviu Voiculescu la Cungrea un șablon, model de urmat și de alții. Începutul unei mișcări de rezistență care să dea roade și să producă repere și pentru alții, pentru cei care vor să fie, la rândul lor, exact tipul de primar care poate, știe și face.

Pariez, dezinteresat, pe Liviu Voiculescu! Ca pe omul capabil să schimbe și să facă. Știe și poate! Restul, depinde, poate, și de Dumnezeu! Dar, până acolo, de echipa pe care și-o va forma în preajma sa, una în care e nevoie de oameni corecți. Iar la Primăria Cungrea chiar e nevoie de puțină curățenie!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.