Acasă Cultură Lui Crețeanu i-or plăcea dansurile turcești?

Lui Crețeanu i-or plăcea dansurile turcești?

484

E cu acte, adică cu concurs, director la Ansdamblul Profesionist „Doina Oltului”. Ion Crețeanu a candidat de unul singur și a câștigat.

E acceptat de toată lumea și asta înseamnă foarte mult. Are însă de lucru! În primul rând, trebuie să spargă bisericuțele care funcționează și acum. Și, nu este de ajuns. Trebuie să scoată politica din ansamblu, chiar dacă pentru asta îi va supăra inclusiv pe cei ce l-au propus și susținut la concurs. Drumul este anevoios și nu se va opri aici, dar dacă vrea poate! Să facă reparațiile necesare! Adică, să scoată din repertoriul artiștilor care reprezintă folclorul oltean dansurile turcești, kazaciocul promovat intens până mai ieri. Cam trei lucruri, toate la fel de importante. Iar dacă nu va reuși unul dintre ele, victoria bătăliilor din celelalte două confruntări se va șterge de la sine. Cu sau fără voia sa, și este o bilă albă, „Doina Oltului” nu a făcut, la alegerile locale, campanie electorală. Atât de vizibil. Cine ar fi crezut asta acum vreo patru ani? Oricum, Ion Crețeanu nu pare un om al compromisului. Dar… timpul este în față, iar dacă se va îndrăgosti de funcție va fi greu. Foarte greu…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.