Acasă Cultură „Precum în cer aşa şi pe pământ…”

„Precum în cer aşa şi pe pământ…”

516

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh Amin!

Fraţi creştini,
De curând am avut o discuţie, cu o doamnă, care m-a marcat şi cred că este timpul ca să lămuresc pe cât de simplist şi direct posibil, aşa cum v-am obişnuit, unele aspecte legate de Dumnezeu şi de răul din lume.

Pentru început aş vrea să rostiţi fiecare în mintea dumneavoastră rugăciunea domnească Tatăl nostru dar, momentan, până la cuvintele „precum în cer aşa şi pe pământ”.
„Tatăl nostru care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ…”.
Sunt sigur că mulţi dintre dumneavoastră rostiţi sau ar trebui să rostiţi această rugăciune zilnic dar din păcate, la fel ca mine, nimeni nu dă importanţă textului.
Vă spuneam cu ceva vreme în urmă că mulţi dintre noi atunci când ne rugăm rostim vorbe şi nu rugăciuni. Îmi susţin ideea aceasta deoarece sunt mulţi oameni cu care vorbesc şi care îmi spun că sunt „supăraţi pe Dumnezeu” pentru (fiţi atenţi la ordinea în care enumăr): neajunsurile proprii, lipsa unui viitor sigur şi răul din lume.
Într-adevăr dacă ieşim pe stradă şi ne uităm stânga şi dreapta, vedem atât de multă răutate că te şi întrebi unde merge lumea aceasta.

Haideţi ca, împreună, astăzi, să încercăm să găsim un motiv şi, cel mai important, să găsim un vinovat pentru „neajunsurile proprii” şi „răul din lume”!
În rugăciunea Domnească, dacă suntem atenţi, cerem ca Dumnezeu să ne ofere pe pământ o reflecţie a cerului, „precum în cer aşa şi pe pământ”. DAR, se pare că noi înşine punem nişte condiţii: să se sfinţească numele Său, să vie (să vină, să se adeverească, să se arate) împărăţia Sa şi mai ales să se facă voia Sa…
Sunt sigur că deja aţi înţeles unde am dus gândurile dumneavoastră.
Dacă vrem ca aici pe pământ să avem la fel ca în cer, atunci avem nişte condiţii de îndeplinit pe care noi singuri le-am pus.

În primul rând să îl mărturisim pe Dumnezeu ca Tată, adică să îl recunoaştem ca Dumnezeu atotputernic, să vedem în El dragostea şi autoritatea de Tată, nu pe Cineva care este „obligat” să ne facă nouă năravurile de câte ori vrem noi şi mai ales să ne amintim de El doar atunci când vrem noi.
„Să se sfinţească numele Tău” sau „Să se slăvească numele Tău” – Uite o altă condiţie care nu este astăzi îndeplinită deoarece Mântuitorul Hristos ne spune: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri” (Matei 5, 16). Astfel vedem că Dumnezeu se slăveşte înaintea oamenilor prin propriile noastre fapte.
Aici pot pune un no comment, dar sunt oltean pur sânge şi bineînţeles că nu mă pot abţine.
Cum oare vrem noi o reflecţie a cerului pe pământ când termenul „iubire de aproapele” a dispărut cu desăvârşire pentru fiecare dintre noi? Vrem bine în lume…, dar într-o lume în care Îl „suspendăm” pe Dumnezeu.

Următoarea condiţie este: „vie împărăţia Ta”. Ar trebui să fie cuvintele unui copil recunoscător care nu doreşte o limitare la lucrurile materiale, ci doreşte cu ardoare sosirea Împărăţiei Lui Dumnezeu, doreşte o viaţă fără sfârşit alături de El. Dar noi dorim altceva. Dorim tot ce nu se regăseşte în Dumnezeu. Viaţă lungă aici lipsită de El, bani pentru interesul nostru material, nu necesarul zilnic, confort pentru trupul nostru în case cât mai luxoase, nu confortul sufletului nostru în Biserică ş.a.m.d.
Ultima condiţie pe care o punem este „facă-se voia Ta” – probabil cea mai neînsemnată pentru noi, astăzi. Vă amintiţi marea poruncă pe care Mântuitorul a lăsat-o oamenilor? Să iubeşti pe Dumnezeul tău şi pe aproapele Tău ca pe tine însuţi!
Voia lui Dumnezeu aceasta este dragii mei, să existe o dragoste profundă pentru El, o dragoste provenită din cinstea cuvenită Lui Dumnezeu şi pentru aproapele nostru, o dragoste care să se concretizeze prin faptele noastre.
Omul însă, astăzi are doar drepturi şi nu obligaţii. El are dreptul de a alege între Dumnezeu şi nimic, de a alege propria lui orientare în viaţă şi nu ascultă de sfaturile celor din jur. Omul astăzi cere multe dar nu oferă nimic în schimb. Copiii cer bani, maşini şi case de la părinţii lor dar nu oferă pentru toate acestea dragoste, pregătire în viaţă şi respect. Părinţii cer de la Dumnezeu totul pentru copiii lor, dar lipsesc cu desăvârşire, nesacrificând din timpul lor în Biserici.

Toate acestea fiind spuse vă întreb, oare cum se poate să fie pe pământ asemenea cerului dacă noi nu ne respectăm nici propriile condiţii? Cum vrem un tratat de pace cu Dumnezeu dacă noi declarăm zilnic război cu faptele noastre?
Aici, însă mai este un alt aspect, unul deosebit de important, pe care foarte puţini îl sesizează.
Dacă reluăm rugăciunea vedem că aici lăsăm totuşi o rezervă.
Îl acceptăm sau mai bine zis ar trebui să îl acceptăm pe Dumnezeu ca Tată, Îi slăvim numele, Îi aşteptăm împărăţia dar lăsăm ca toate acestea să se îndeplinească atunci când voieşte El!
Exemplul îl vedem în momentul profundei rugăciuni a Mântuitorului Hristos din Grădina Ghetsimani când se ruga cu lacrimi de sânge: „Doamne, de este cu putinţă treacă paharul acesta de la Mine” dar tot Mântuitorul Hristos continuă „Fie însă nu după cum voiesc Eu, ci după cum voieşti Tu”. Acesta ar trebui să fie finalul tuturor rugăciunilor noastre sincere către Dumnezeu, lăsându-ne „rezerva” ca tot ceea ce noi cerem de la El să se îndeplinească atunci când este voia Lui.
Eu cred că am văzut cine este vinovat pentru răul din lume. Nu mi se pare corect să ne uităm în Sus când vedem o lume debusolată. Privirea trebuie îndreptată spre sufletul nostru şi spre oamenii de lângă noi.

În loc de încheiere am ales să vă las să meditaţi la cuvintele vrednicului de pomenirea Mitropolitul Ardealului Antonie Plămădeala:
„Tatăl nostru este o rugăciune care mângâie. Când suntem trişti, când suntem năpădiţi de eşecuri, când ne copleşeşte nereuşita, rostim Tatăl nostru. Cerem pe creştetul nostru mângâierea mâinii Tatălui.
Când suntem supăraţi pe alţii care ne fac rău pe nedrept şi pe noi înşine pentru că facem greşeli, când mintea nu ne-a ajutat îndeajuns să elaborăm şi să săvârşim ceva care să placă, să ne placă şi nouă şi să placă şi altora, rostim Tatăl nostru.”
Amin!

Prof. Teolog – Alin Bolboașă Șofaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here