Acasă Actualitate Mutu’ pământului – varianta pe banii publici: DSP Olt!

Mutu’ pământului – varianta pe banii publici: DSP Olt!

769

Statul român se predă. În fiecare zi. Dimineața, la prânz și seara. Ca o pastilă de dor de cap, luată pentru o hemoragie internă. Adică, efect zero. Practic, indiferent cât încearcă autoritățile centrale să gestioneze criza, instituțiile din teritoriu lucrează atât cât să se vadă că nu există. Ori de câte ori lucrurile scapă de sub control, sau atunci când, din întâmplare sau prin informații venite pe surse, apare un nou scandal. Așa ceva, într-o țară normală, se pedepsește. Iar dacă nu se pedepsește, se desființează. Sau… așa ar trebui să se întâmple! România a devenit pământul neîncrederii. Nimicul are valoare, iar ce ar trebui să prețuiască e pus la îndoială.

În spitalele Oltului nu e bine. E loc și de mai rău…
De două săptămâni, umare a unor dezvoluiri făcute de un jurnalist cu surse, România se zguduie: peste 50 de spitale au ajuns pe lista neagră. A celor care au cumpărat dezinfectanți produși de compania Hexi-Pharma. Pe lista acestor stabilimente, care prin utilizarea produselor contrafăcute, prin diluare excesivă, se află și două spitale din Olt: cel Județean, de la Slatina, și cel Municipal, de la Caracal. Acolo, și nu numai, căci nimeni nu a inventariat până acum unitățile private care au folosit produsele respective, viețile oamenilor au fost puse în pericol, dacă nu unii pacienți chiar și-au pierdut viața…

Starea generală e cea de stupoare. Într-o lume normală, pentru așa ceva se iese în stradă și cad capete. Nu numai ale unui ministru nătâng și complice, așa cum s-a petrecut, ci mai mult decât atât. Poate și niște șefi de servicii secrete, incapabili dovediți să gestioneze un asemenea genocid. E impardonabil! E crimă, în același timp! Nu e in rem, ci e cu autori. Mulți. De pe diverse paliere ale societății românești, deși România astăzi are probleme în a se exprima ca o societate normală, cu norme, reguli și toate cele, definitorii pentru un stat de drept.

Studiu de caz, propus: Direcția de Sănătate Publică Olt (DSP)
La nivel teritorial, în județe, depistarea focarului de infecție generalizată, morală, a revenit Direcțiilor de Sănătate Publică. Instituții parazitare pe sistem, menite să facă, în aria de acoperire, politicile ministerului de resort.
La Olt, nimic care să justifice existența acestei instituții. Nicio poziție oficială, niciun comunicat către pacienți, aparținători, prin care să se aducă la cunoștință, măcar într-un cadru formal, situația dată. Adică: avem două spitale incluse pe lista beneficiarilor de produse contrafăcute, unde sunt internați oamenii, iar nimeni nu vine fără să ofere informații. Măcar formal, respectând ancheta derulată în prezent de Ministerul Public,  prin instituțiile de parchet care s-au sesizat și acționează cu mijloace specifice de lucru.

Practic, DSP Olt, condus în prezent, interimar, de Talia Cincă, e obligată să relaționeze! Nu la solicitare, ci din inițiativă! În numele celor câteva sute de pacienți din cele două spitale, a aparținătorilor acestora, și a bunului simț (ăsta nu e în fișa postului… e de acasă). În aceste condiții, starea de iritare publică e justificată. Oamenii nu știu, atunci când sunt bolnavi, dacă spitalul mai este locul în care ai șanse să te faci bine, sau primești un bonus spre moarte…
Mai mult decât atât, solidară cu inacțiunea Direcției de Sănătate Publică Olt, e și Prefectura Olt. Tot ca instituție reprezentantă a guvernului în teritoriu. Din păcate, enerigiile lucrative ale prefectului Silviu Neacșu sunt folosite inutil, spre lucruri mărunte care nu acoperă demnitatea funcției (vezi ardoarea sa privind implicarea în destituirea primarului de la Curtișoara!).

Un alt scandal, aceeași sfidare din partea DSP
Oamenii au tot dreptul să fie revoltați. Pe lângă dezinfectanții diluați, țara urlă, iar oamenii vor teste la medicamente. Chiar medicii acuză: „mor oameni din cauza asta!” Practic, cumperi o etichetă cu o substanță activă, iar înăuntru poți primi praf de cretă îmbrăcat în gelatină. Iar cu asta te faci bine doar dacă ai dor de gânduri bune, nicidecum vreo afecțiune…
Declarațiile unor doctori sunt incredibile. Comunicarea la ministerul unde interimar este acum premierul României, un fel de cavaler războinic pe timp de pace (vezi discursul acestuia de la Deveselu – halucinant!) e zero. Nimeni nu spune nimic. Iar în teritoriu este la fel. Și nici nu ar fi putut fi altfel. La DSP-uri, chiar și la Olt, se lucrează de la 9:00 la 13:00. Chiar dacă programul ar fi altul. Cu banii de investiții se vopsesc geamurile mașinilor de serviciu, ori se fac mici găinării cu firme de IT. Peste tot în țară. Iar românii, uciși cu dezinfectanți diluați, tratați cu pastile fără efect, sunt oameni pașnici și stau în casă.

Altfel, România a fost salvată! Are scut antirachetă la Deveselu. Doar că, hardughia făcută de americani în comuna marinarului Ion Aliman nu ne apără de prostie și de incompetență. Nici de nepăsare și nici de sfidarea generalizată…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.