Acasă Actualitate Minerii au traversat Slatina. Paşnici şi obosiţi…

Minerii au traversat Slatina. Paşnici şi obosiţi…

542

După câteva zile de mers pe jos, dar şi cu maşinile, făcând cu rândul, un grup de 60 de mieneri, angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia, protestează într-un mod dureros. Mulţi dintre ei acuzau dureri la picioare. Aceştia au intrat în Slatina, joi, 14 aprilie 2016, pe Podul Olt, puţin după ora 8.00, iar prima oprire a fost în faţa Primăriei Slatina, la statuia lui Tudor Vladimirescu. Aceştia au urmat traseul pe bulevardul Nicolae Titulescu, pe strada Crişan, pe strada Primăverii, pe Cornişei, au trecut şi prin faţa ALRO şi au ieşit din oraş – în jurul orei 10:30., pentru a se îndrepta către Bucureşti. Acolo unde vor să ajungă la Guvern, la premierul Dacian Cioloş, şi să-i lase un memoriu. Sloganurile scandate: „Vrem guvern de la români, nu daţi banii la străini” sau „Vrem cinstiţi şi patrioţi, nu mai vrem bandiţi şi hoţi!”, aveau pe fundal melodia „România, trezeşte-te!”. Mesajul minerilor este unul clar: vor ca „băieţii deştepţi” să nu mai distrucă industria românească.

„Scopul acestei mişcări este de atenţionare a populaţiei, în special, de ce se întâmplă în piaţa energiei. Din păcate, populaţia plăteşte energie şi e manipulată referitor la acest preţ. Noi, Complexul Energetic Oltenia, scoatem lignitul din carieră, îl transportăm la termocentrală, transformăm lignitul în energie electrică, apoi îl injectăm în reţea. Pe traseul acesta, producător-consumator, noi primim 17 bani, iar apoi, energia electrică circulă şi ajunge la noi acasă. Noi plătim această energie cu 60 de bani/Kw/h. Gândiţi-vă la diferenţă. Îm memorandumuri spunem unde au ajuns complexele din România, în special Complexul Energetic Oltenia (CEO) . Să nu uităm că, în ianuarie, CEO a 40% din energia ţării. Dacă CEO dispare, ce se va întâmpla?”, a declarat Dumitru Pârvulescu, Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here