Acasă Editorial La Mulți Ani, Darius Vâlcov!

La Mulți Ani, Darius Vâlcov!

2518
DISTRIBUIȚI

Împlinește astăzi 39 de ani. Și, tot astăzi, se adună în calendar exact un an de când, printr-un discurs în plenul Senatului, a cerut colegilor să nu obstrucționeze activitatea justiției și să permită organelor de stat, din zona… statului de drept, să poată acționa exact așa cum vor față de libertatea sa. Nu ca alții, care s-au ascuns pe sub fustele doamnei Jipa sau în dosul unor bile palmate…

Acum un an a surprins multă lume prin gestul său. Aproape nemaîntâlnit. Astăzi, cel mai probabil, e la Slatina, într-o nouă lume, cea în care, de obicei, omul se caută pe sine. Când unii apelează chiar la Dumnezeu pentru regăsire…
Într-o bună-zi legea își va spune cuvântul vizavi de toate acuzațiile făcute la adresa sa. Oricum, contează mai puțin. Pe speța Darius Vâlcov, departamentul de comunicare al DNA nu a mai lăsat prea mult loc pentru prezumția de nevinovăție. Oamenii lucrează impecabil. Dar, dincolo de toate, din istoria Slatinei, cea schimbată peste noapte la față, pe cel care a fost primarul urbei între 2004 și 2012, nu-l pot scoate cei care astăzi se gândesc la un plan în acest sens. Și chiar dacă a stat puțin în Parlamentul României, numele său rămâne acolo, ca un senator, ministru ce a încercat să-i trimită acasă la ei pe cămătarii cu gulere albe de la Fondul Monetar Internațional.
Darius Vâlcov a trăit, până acum, intens. Într-un deceniu a reușit ceea ce altora nu li se întâmplă nici măcar în trei generații. Așa le-o fi dat unora. Iar ei nu știu asta…

Dincolo de toate, cu respect, cu sentimentul pe care îl ai față de un prieten cunoscut înainte de a-l ști cei mulți, de aici, de la Ziarul de Olt, așa, ca un deget arătat în semn de prețuire, și cu o ușoară amărăciune, evident: La Mulți Ani, Darius Vâlcov! Oriunde te vei afla…

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here