Sunt tineri, sunt frumoşi şi iubitori de ţară. Echipa Zig-Zag, în frunte cu Ziggy, au luat ţara la pas, pentru a descoperi poveştile, oamenii, traţiţiile şi obiceiurile frumoasei noastre Românii. Tinerii şi-au propus, ca pentru cinci ani, să străbată ţara, în lung şi lat, cu frumosul scop de a promova ceea ce statul, obligat să facă asta, nu are timp: ROMÂNIA. Aceştia au poposit şi în judeţul Olt, al 11-lea judeţ din cadrul proiectului, unde au stat o lună şi au rămas fascinaţi de frumoasele meleaguri oltene.

„Mergem Zig Zag prin România, adică facem o călătorie timp de 5 ani prin România pentru a promova locurile spectaculoase și oamenii cu adevărat valoroși cu care ar trebui să ne mândrim. Scriem cărți educaționale și turistice, și creăm materiale multimedia pentru toate cele 41 de județe din țară. Arătăm tuturor românilor că avem o Românie frumoasă, cu personalități de poveste și locații turistice cu tradiții și meșteșuguri specifice fiecărei zone din țară. Nimic nu este mai puternic decât o idee căreia i-a venit vremea. «Unde-s mulți puterea crește și povestea nu se-oprește!». Această vorbă exprimă profunzimea proiectului Zig Zag prin România: puterea grupului de minți strălucite ce creează idei mărețe, povestea călătoriei de minim cinci ani prin țară și promovarea poveștilor românești cu ajutorul spiritului de echipă. Ne-am spus visurile și-am început să le trăim. Acest fapt a făcut totul posibil și am învățat că nimic nu este întâmplător când faci ceea ce-ți place cel mai mult. Pe data de 16 august 2014 ne-am lăsat locurile de muncă și am pornit în aventura vieții noastre, aceea de a face ce ne place mai mult: să călătorim, să citim și să muncim. În Botoșani, fiind doar primul județ, am rămas fără bani. Echipa a convocat un brainstorming de idei și soluții. Am creat servicii multimedia și web. Oferim pachete de promovare și pachete de marketing, grafică&design și copywriting, pentru ceea ce ne ajută la continuarea periplului prin țară: cazare, mâncare și transport. După 19 luni de călătorie în care am reușit să dăm viață la sute de parteneriate (ne apropiem de o mie) pe plan local, credem în primul parteneriat la nivel național, pentru România. Demersul cel mai important e că povestim, povestim și iar povestim. Fără nici o modestie, avem o echipă de poveste!  În 19 luni de călătorie s-au strâns 17 cărți turismo-educaționale și interviuri la peste 800 de români deosebiți din toate domeniile de activitate. Suntem milionari în fotografii. Am atins 1.000.000 de fotografii dedicate atracțiilor turistice și avem montate 15 clipuri inovative cu o dinamică deosebită gen timelapse&hyperlapse. Dacă știam prin ce urma să trecem, nu făceam pasul curajos, așa că spiritul aventurii și al călătoriei ne-a bătătorit traseul până în Dolj, al 10-lea județ deosebit. Am promovat Botoșani, Suceava, Maramureș, Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj și ne aflăm în Olt pentru aproximativ 30 de zile și vom continua cu cele 30 de județe conform traseului în zig-zag. Am lansat pe site butonul „IMPLICĂ-TE” pentru redirecționare de 2% și alte posibilități de implicare în cadrul asociației Zig Zag prin România. În Olt, am zig-zăg-uit prin Slatina, Caracal, Corabia, Balș, Drăgănești și Dobrosloveni. Ne dorim ca oamenii din domenii ca artă, cultură, business,etc să ne  încânte cu poveștile lor de viață. Am urcat pe Grădişte, am vizitat Pădurea Srehareţi, am fotografiat esplanada la apus, am băut bragă rece şi am ascultat poveşti despre oraşul vechi, am văzut biserici şi multe altele. În Caracal, am descoperit minunile. Ne-am interesat de istoria locului, muzeul dezvăluindu-le tainele înaintaşilor, am vizitat Judecătoria, Foişorul de Foc, Parcul Poroineanu, am poposit pe platoul din faţa primăriei, iar periplul nostru a continuat cu Cetatea Sucidava și orașul Corabia cu Dunărea și țărmul ei istoric. Meșterii din Balș și Drăgănești ne-au dat de veste povești oltene locale iar pe urmele lui Ceaușescu am fost conduși la Dobrosloveni unde fostele sale cabane ne-a prezentat luxul din acele timpuri iar tradițiile și gastronomia locului ne-au înălțat într-un rai românesc. Am revenit în Slatina pentru marele eveniment. La finalul călătoriei din fiecare județ, dăm de veste despre evenimentul nostru Zig Zag prin Olt. Scopul evenimentului este de a promova valorile românești și turismul oltean. Într-un mod dinamic și atractiv, vei primi următoarele informații: exemple de bună practică din turismul și educația județului; proiecte viitoare sau deja în derulare din județ; modele de oameni care te pot inspira sau cu care poți colabora; o perspectivă nouă despre potențialul turistic oltean; povești și întâmplări reale ale echipei Zig Zag prin Romania lansarea oficială a materialelor de promovare marca Zig-Zag prin Romania, create pentru județul Olt.”, spune Ştefăniţă Ciubotaru.

Un eveniment cât un judeţ

Joi, 17 martie 2016, cu începere de la orele 18.00, la Hotel Parc, din Slatina, tinerii de la Zig-Zag vor organiza un eveniment la finalul şederii lor de 30 de zile în judeţul Olt.

Pentru început, zig-zagger-ii se vor prezenta. După acest moment, câteva persoane importante în promovarea tradiţiilor vor vorbi despre Olt şi rolul turismului cultural. Printre aceştia Valeru Cirea, referent în cadrul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Cristina Morar sau Florin Teodorescu. Seara va fi asortată şi cu câteva momente artistice. Spre final, echipa va prezenta o serie de clipuri, realizate în perioada şederii în Olt: un teaser hyperlapse – Hyperlapse Zig Zag prin Olt (varianta I) – (3 min.) şi Realitatea ZZ video – (5 min.)

Proiectul Zig-Zag poate fi monitorizat pe site-ul www.zigzagprinromania.com, clipurile pe www.youtube.com/zigzagprinromania, iar restul pe pagina www.facebook.com/zigzagprinromaniaHYPERLINK „http://www.facebook.com/zigzagprinromania2014″2014

1 COMENTARIU

  1. Mulțumim pentru gândurile frumoase, George. Fie ca acest proiect și sprijinul tuturor românilor să ducă turismul și educația, cel puțin, la următorul nivel 🙂 „Uimește-mă povestind, descoperă-mă călătorind!”
    O zi de poveste!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.