Ziua Femeii a fost sărbătorită, în avans, pe 7 martie a.c., la Muzeul Judeţean Olt, printr-o expoziţie inedită de veşminte populare şi podoabe folosite la zile de sărbătoare. Cu această ocazie, cei prezenţi au admirat, pe lângă costume populare şi podoabe, arhitectura restaurată din holul de onoare, unde s-a fotografiat şi Regina Maria, şi sala de festivităţi, de la etajul unu. Seara de 7 martie a fost una de neuitat. Chiar dacă până la deschiderea tuturor secţiilor ale muzeului mai trebuie aşteptat, clădirea este o casă primitoare pentru iubitorii de cultură.

Expoziţia, la care au participat directorul Muzeului Judeţean, Laurenţiu Guţică, directorul Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Olt, Florian Dumitrecu, directorul Casei Corpului Didactic, Victor Tiţa şi mulţi iubitori de artă etnografică, a debutat la ora 17:00, în holul de onoare, unde au fost expuse costume populare şi podoabe folosite de oltence în zilele de sărbătoare. Claudia Balaş coordonatorul Secţiei de Etnografie a muzeului a prezentat obiectele expuse, printre care, brăţări, ace de păr, paftale sau salbe de monede:

„În cadrul acestei expoziţii, Secţia de Etnografie a venit cu costume populare de sărbătoare, care sunt completate de podoabe specifice portului tradiţional, adică salbe din argint, alamă sau aramă, cercei, brăţări şi inele. Piesele de podoabă, respectiv unele inele şi brăţările au capetele modelate în formă de şarpe şi sunt lucrate din argint de către meşteri populari. Motivul şarpelui este un motiv care a fost redat încă din perioada Evului Mediu”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.