Acasă Cultură Ion Anuţa şi cronica realităţii

Ion Anuţa şi cronica realităţii

723
 
Aşa cum v-a obişnuit, Ion Anuţa, un român de profesie, un om cu un spirit patriotic profund, oferă o nouă poezie. O poezie despre realitate.
 
Ion Anuţa nu lansează zeci de cărţi pe an, precum maneliştii CD-urile, nu participă la concursuri de poezie besmetice, nu are pretenţia unui mare poet autohton şi contemporan, care emană versuri delirante, cu ură şi fără mesaj. Ion Anuţa nu scrie poezii pentru omul care nu a înţeles nimic din versurile alambicate, dar care spune: „E foarte bună poezia asta, m-a impresionat! Sunteţi un mare poet!”. Şi în poezie există limbajul de lemn. Şi e brutal folosit. Şi aceşti poeţi sunt cei mari… Poeziile lor pier după ce condeiul a format literele…
 
Ion Anuţa ne arată poezia românească, poezia sufletului, poezia realului. Cu un realism, care-l caracterizează, Ion Anuţa ne invită să savurăm o porţie de poezie, care deranjează scaunele de putere… O cronică a realităţii patriei noastre. 
 
DREPTATEA, MARFĂ DE VÂNZARE!
 
I
În năzuinţa celor mulţi a fost dorinţa de dreptate,
Zăgăzuită şi sfidată de capete încoronate.
S-au făcut legi în lumea asta, menite spre a fi-ncălcate.
De l-anceput gândite-aşa de capete încoronate.
 
II
S-au înfiinţat şi tribunale, procuraturi, curţi cu juraţi,
Să judece, să ancheteze, pe presupuşii vinăvaţi.
O mascaradă la vedere…  soluţiile-s de mult date,
În cabinetele luxoase, de capete încoronate.
 
III
Aceste-ateliere sobre, unde se contruiesc dosare,
La semnul dat de-un cap cu stemă, de rang mai mic sau rang mai mare,
În cârpăceala de dreptate, pe care vor să ne-o arate,
Ne joacă la ruletă soarta, conduşi de minţi întunecate.
 
IV
De mii de ani, în lumea asta, nimica nou nu s-a-ntâmplat.
De-i vorba despre judecată, cel obidit e vinovat.
Prin tribunale, adevărul „umblă mereu cu capul spart!”
 
V
Deşi dreptatea e virtute, în ale lumilor virtuţi,
Dintre virtuţile morale, aparând dreptul celor mulţi,
Pungaşii, hoţii, impostorii, o marfă au facut din ea
Şi-o vând mereu, ca la tarabă, şi nu-i opreşte nimenea.
 
VI
Cei mulți trudesc, dar munca lor nu capătă nicicând răsplată,
De-aceea, în trecut şi-acuma, dreptatea este blestemată.
Nu-i de găsit, o au aceia, ce noi prin vot le-am dat putere,
Au imparţit-o între ei şi şi-au facut din ea avere.
 
VII
Au creat raiul si cu iadul, pe popi să predice i-au pus,
Că după moarte, fericirea pentru cei mulţi e-acolo Sus.
Că cei săraci vor merge-n rai… în raiul cel creat de ei…!
Şi se vor pune pe ospăţ… ce farsă joac-aceşti mişei!
A strânge bogaţii în lume, ne spune clerul că-i păcat,
Dar popa sau predicatorul, a fost vreodată om sărac?
 
VIII
lar ei, toţi potentaţii vremii, trăit-au și trăiesc şi-acum
Din munca şi sudoarea noastră, în Iux, cheolhanuri şi desfrâu.
Suntem încorsetaţi de reguli, de dogme şi de legi obscure,
Ne ţin în frâu şi-n ignoranţă, să poată cât mai mult să fure.
 
IX
La noi, în ţara cu Carpaţii, ce poartă nestemate-n ei,
S-au strâns în sferele puterii doar hairmanale şi mişei.
Toţi impostorii şi piraţii au devenit parlamentari,
Bolnavi de setea-mbogăţirii, nişte corupţi, nişte şpăgări.
 
X
Au jefuit avutul tării, în goana după bogăţie,
Au ruinat fabrici şi-uzine, ne-au condamnat la sărăcie.
Prin forţă ce le-o dă puterea, aceste găşti din Parlament
Îşi apară, prin vot, penalii, de lege n-au nici un respect.
 
XI
Şi-au votat, cu neruşinare şi nesimţire, pensii mari,
Pentru cât dorm în Parlament…. Adunătură de golani.
Chiar legea votată de ei este călcată în picioare,
În jurul hoţilor de ţară, fac, zilnic, zid de apărare.
 
XII
Putregaiul astei naţii, a ajuns să ne conducă,
Toţi şi-au construit palate, cu piscine, fără muncă!
Toţi se plimbă-n limuzine şi pierd nopţi prin cafenele,
Pe vapoarele luxoase, cu amante-n croaziere.
 
XIII
Toţi au conturile pline de dolari şi euroi,
Şi-au tras diplome de doctori, agramaţii de ciocoi,
Pe când, cei bătuţi de soartă, de necazuri şi nevoi,
Zac în mlaştina durerii… domnilor… băgaţi de voi!
 
XIV
Unde e spiritul rebel, ce țara-n lacrirni azi ni-l cere?
Să-i infruntăm pe acesti bolnavi de-mbogăţire şi avere!
Ne este tearnă să-i lovim, suntem cuprinşi de laşitate?
De nu-i dăm jos pe-aceşti mişei, nu vom avea nicicând dreptate!
 
XV
E început de secol sumbru, la fel cu cel care-a trecut.
Repetitivă soart-a lumii, se pare că a şi-nceput.
lar pe cupola omenirii, nori grei şi plumburii se-arată,
E lumea prinsă-n-tr-un vârtej de suferinţă-nvolburată.
 
XVI
Se fac şi se defac, într-una, noi alianţe militare,
Şi miliarde de dolari, se cheltuiesc pentru-narmare.
Savanţii scormonesc nucleul îngrozitorului atom,
Dorind să-l facă mai macabru şi mai sinistru pentru om.
 
XVII
De submarine e brazdat tot fundul marilor oceane,
lar bolta cerului e plină de sateliţi şi avioane,
Ce poartă-n ele spaima lumii – sfarşitul vieţii planetare.
 
XVIII
Trăim sub semnul dat de rangul ce-I poartă-n lume un nebun,
Ales de noi prin legi perverse, ce poate face Terra scrum.
Aceste minţi de schizofrenici fac legi în lume pentru ei,
Se cred atlanţi toţi impostorii, iar pe cei mici îi cred pigmei.
E rătăcită lumea-n haos, de nu-i dă jos pe farisei!
 
Ion Anuţa
Slatina, 18.02.2016”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.