Acasă Politic L-au spart pe Bălașa! Gest suspect!

L-au spart pe Bălașa! Gest suspect!

322
 
 
Marți, 16 ianuarie 2016, dis de dimineață. Orașul ar fi luat foc dacă ar fi avut ce să ardă… în spațiul public. Până la marele incendiu… un geam spart. Incidentul a avut loc la sediul de campanie al candidatului validat de liberalii din PNL la Primăria Slatina.
 
Acolo, în centrul orașului, la spațiul închiriat cu sume amețitoare, chirie plătită anticipat, s-a spart un geam. Nimic mai mult. Imediat, paginile de socializare ale unor domni și… pulifrici au luat foc. Sugestii ieftine, cum că în spatele acestui act de vandalism, săvârșit fără prea multă intenție, s-ar afla adversarii politici ai chiriașului. De parcă acesta ar fi devenit inamicul public al spațiului politic de la Olt.
Postări cât cuprinde, insinuări pe măsură, de parcă strategiile lectorale pe care le-ar deține Bălașa ar trebui atacate cu piatra. Niște hoți deștepți știu și ei că acolo, în sediu, nu e nimic interesant. Nici pentru ei și nici pentru slătineni. Doar un birou împrumutat, la care săptămâna trecută Bălașa n-a avut loc pentru musafiri. Unul dintre ei stătea atunci pe colțul mesei, mai stingher decât la PSD. Până la proba prin care să se dovedească intențiile atacatorului, o pistă de luat în seamă poate fi și cea a autoflagelării. În politica olteană, păcatul e vechi. În urmă cu un deceniu și mai bine, un lider local insinua că a fost atacat de un candidat la primărie. Între timp, anchetatorii au inclus toate ipotezele. Autorul nu a fost prins niciodată. Pe atunci, Marius Bălașa nu aspira nici la gradul de… locotenent.
Poliția anchetează. Dosar complex privind săvârșirea infracțiunii de distrugere. Bănuiții vor trebui să fie amprentați!
 
N.A. Pentru aflarea adevărului, ar trebui interogați și vecinii lui Bălașa din blocul respectiv! Daniel Bărbulescu, care locuiește acolo, are un alibi perfect: era la Parlament în momentul atacului. Dar restul, restul ce are de zis?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.