Acasă Actualitate Poliţiştii olteni, în activitate: un bărbat violent, un jandarm care a accidentat...

Poliţiştii olteni, în activitate: un bărbat violent, un jandarm care a accidentat un bărbat şi o fată dispărută

385
Un bărbat de 58 de ani este cercetat de polițiști pentru comiterea infracțiunilor de amenințare și distrugere
Polițiștii Postului de Poliție Fărcașele l-au identificat pe bărbat ca fiind din municipiul Caracal. „Acesta este bănuit că, la data de 07.02.2016, fără motiv, a ameninţat cu acte de violenţă două persoane, aflate într-un autoturism, oprit la trecerea cu calea ferată, din satul Fărcaşu de Jos, comuna Fărcaşele, după care a lovit cu o bâtă parbrizul şi oglinda stângă a autoturismului. Prejudiciul, în valoare de 1000 lei, a fost recuperat. În cauză, s-au întocmit acte procedurale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ameninţare şi distrugere”, conform buletinului de presă.
 
Un jandarm a accidentat mortal un bărbat de 65 de ani
În seara zilei de 10.02.2016, în jurul orei 22: 25, pe D.J. 546, pe raza comunei Brebeni, un bărbat, de 35 ani, jandarm în cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Olt, din comuna Brebeni, aflat în timpul liber, a accidentat un bărbat din aceeaşi comună, în vârstă de 65 de ani, care a murit după accident. Jandarmul nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi i-au fost recoltate probe biologice de sânge. Poliţiştii au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.
 
Polițiștii caută o minoră declarată dispărută de la domiciliu
Miercuri, 10.02.2016, Ene Oraţiu Tudorel, de 39 ani, din comuna Deveselu, a sesizat faptul că, în ziua de 19.01.2016, fiica sa, Ene Georgiana Loredana, de 15 ani, a plecat de la domiciliu și nu s-a mai întors. „Din cercetările efectuate s-a stabilit că, de la data plecării şi până în prezent, minora a vorbit la telefon cu părinții, transmiţându-le că este în Italia şi nu doreşte să revină acasă. Semnalmente: înălțime 1,65 metri, ochi căprui, păr lung de culoare neagră. La data dispariţiei, aceasta era îmbrăcată în pantalonii tip blue jeans, palton de culoare neagră, iar în picioare purta ghete de culoare neagră.”, conform comunicatului de presă al IPJ Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.