Acasă Cultură NICOLAE TRUȚĂ – IN MEMORIAM

NICOLAE TRUȚĂ – IN MEMORIAM

525
 
 
Lansarea cărții „Amintiri despre Nicolae Truță”, precum și expoziția de pictură organizată la secția de artă plastică a Muzeului Porților de Fier Turnu Severin, dar și faptul că în februarie se împlinesc 67 de ani de la nașterea maestrului, m-au făcut să-mi amintesc, cu nostalgie, de NICOLAE TRUȚĂ – pictorul, NICOLAE TRUȚĂ – sculptorul, dar mai ales de NICOLAE TRUȚĂ – OMUL.
 
Priveam la tabloul pe care regretatul maestru îl făcuse cadou, acum cincisprezece ani, fiului meu cel mic și prietenei sale, cu care urma să se căsătorească. Fără să vreau am privit la tabloul respectiv, undeva în fața mesei de lucru. Era pictat un grup de mesteceni înalți, drepți, cu coaja alburie, de altfel, unul dintre subiectele predilecte în tablourile maestrului. Și, nu știu de ce, nu-mi puteam lua privirea de la el, deși era așezat în același loc de 15 ani. Aveam senzația că îmi transmite ceva, ce, fie nu știusem niciodată, fie uitasem. Contrariat, am luat tabloul și, cu mare atenție, l-am pus pe masa mea de lucru. L-am privit cu atenție și m-am uitat la semnătura maestrului.
Revedeam, cu ochii minții, întâmplarea de acum cincisprezece ani, când colegul meu de inspectorat școlar – vecinul meu – și mai ales prietenul meu – Nicolae Truță, fusese invitat la mine acasă, să discutăm despre o copertă de carte. S-a întâmplat să-i prezint pe fiul meu și pe prietena lui, cu care urma să se căsătorească. La un moment dat, Nae, le-a spus celor doi tineri îmbujorați de onoarea de a-l cunoaște personal pe artistul plastic:
 
„- Haideți cu toții până la mine, la atelier!”
Amuzați și curioși, am mers cu mașina la atelierul de pictură, undeva în orașul de jos, pe lângă piața veche. Se adresă tinerilor:
„- Aveți aici cam o sută de tablouri. Vă alegeți unul, dar nu din cele pe care scrie „Vândut” sau „Reținut”. Este cadoul meu de nuntă pentru voi”.
În timp ce viitorii însurăței se ciondăneau în legătură cu alegerea tabloului, am ieșit să fumez, ceilalți rămânând în atelier…
 
Priveam tabloul, năpădit de duioase amintiri, când intră în cameră soția, un adevărat cerber, care certându-mă că am luat tabloul de la locul lui, îmi spuse:
„- Știi bine că nu-ți aparține, așa că o să-l pun la locul lui”.
Luă tabloul și se întoarse cu el, când fără să vreau, strigai asemenei unui soldat cu mâna pe trăgaci:
„- Stai!”
Biata femeie împietri, căci nu se așteptase la o asemenea reacție. I-am luat tabloul din mână, spunându-i, cu toată blândețea de care am fost în stare:
„- Fata mea, aș vrea să te rog să mă lași singur! Bine, bine, știu că tabloul nu este al meu și o să am mare grijă de el”.
 
Pleacă în liniște din cameră, pe față citindu-i-se un amestec de uimire, îngrijorare și părere de rău.
Așezai tabloul – cu mare grijă – pe masă, dar cu fața în jos. Pe ramă, maestru scrisese un mesaj pentru tinerii însurăței. Cu greu am reușit să deslușesc: „Cameliei și lui Sabin, copiii d-lui Constantin Victor. Îmbrățișări și continuitate. Apărați-vă clipa de fericire, care vă aparține. Credeți cu toată convingerea în mesteacănul drept. Dorul de alb este dorul sufletului meu”.
Am privit semnătura și anul: 1. VII. 2000. Probabil, mesajul a fost scris la atelier, în acea frumoasă seară de vară, când eu ieșisem să fumez, devreme ce eu nu am știut nimic timp de 15 ani.
Poate că acum, de acolo de sus, ne privește zâmbind și ne binecuvântează. Poate că acolo sus, pe pajiști verzi și ape liniștite discută cu maestrul Spiru Vergulescu, cu maestrul Ion Popescu Negreni, sau cu poetul Nicolae Fulga, despre organizarea unei expoziții sau o lansare de carte.
 
Și, dacă mă auzi, maestre, aș vrea să-ți spun că mesajul tău a fost îndeplinit cu sfințenie. Acum tinerii sunt soți și părinți, asigurând continuitatea și admirând albul mestecenilor drepți, din tabloul oferit de tine. Și asta numai atunci când mă vizitează. Căci, deși m-au implorat, ba chiar mi-au propus să-l cumpere, din motive de siguranță, tabloul nu a părăsit casa în care l-am adus amândoi. Cu siguranță, cadoul tău va ajunge la proprietarii săi, dar numai atunci când va veni vremea… Numai atunci când va veni vremea…
 
 
Constantin Victor
Slatina – OLT

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.