Acasă Politic Mesaj pentru Marian Vasile din partea popularilor olteni: „Prezidente, nu pleca! MP...

Mesaj pentru Marian Vasile din partea popularilor olteni: „Prezidente, nu pleca! MP Olt e casa ta!”

684
Popularii olteni nu-l vor departe de fotoliul de preşedinte al Mişcării Populare Olt pe Marian Vasile, cel care şi-a prezentat decizia de a demisiona luni, 11 ianuarie a.c., în cadrul unei conferinţe de presă. Membrii MP Olt s-au solidarizat repede cu fostul lor şef. Aceştia au confecţionat un banner pe care este scris mesajul: „Marian Vasile, tu ne-ai unit şi ne-ai făcut să devenim o familie! Acum, familia ta te roagă ceva: «Prezidente, nu pleca! MP Olt e casa ta!»”.
Printre cei care vor ca Marian Vasile să revină la şefia partidului se numără şi profesorul Victor Iacobescu, propunerea Mişcării Populare Olt pentru Primăria Slatina.
 
Decizia care a şocat membrii
Decizia lui Marian Vasile, de a demisiona din toate funcţiile din partid, i-a şocat chair şi pe cei mai apropiaţi prieteni ai edilului de la Studina şi membrii ai conducerii judeţene a MP Olt.
„Astăzi, din păcate am asistat la un moment șocant dar și trist în același timp, pentru mine cel puțin (știu că alții nu-și mai încap în piele de bucurie). Momentul pe care vreau să vi-l descriu se referă la demisia lui Marian Vasile din toate funcțiile deținute în cadrul formațiunii Mișcarea Populară. Și, ca să înțelegem cum stau lucrurile, să vă spun cine este Marian Vasile: Marian Vasile, ex-președinte al Mișcării Populare Olt, este primarul comunei Studina. Este singurul primar al Mișcării Populare în județul Olt și, de asemenea, singurul primar al Mișcării Populare din România. Deci, după ce că doar unul avem în toată țara, nici de ăsta nu suntem în stare să ținem? Credeți că pleacă cineva de bine ce-i este? Nu, pleacă pentru că s-a săturat, pentru că s-a săturat să fie înjunghiat pe la spate… și culmea, de oameni care au stat la aceeași masă cu el. Îmi pare sincer rău, că un om extraordinar ca Marian Vasile, a ajuns să spună STOP unui proiect din cauza faptului că era încontinuu sabotat de unii dintre colegii lui de partid. Știţi ce se întamplă cu o navă în momentul în care își pierde motorul? Vă spun eu: se scufundă nava! Și ca să-l parafrazez pe Tudor Chirilă, care zicea: «Declar pierdută țara», spun așa: «Declar pierdută Organizația Olt a Mișcării Populare». Ultimul rând vi-l dedic, domnule Marian Vasile, și vă spun că orice s-ar întampla, pentru mine veți rămâne tot “Prezidente”, cum îi place domnului Băsescu să vă numească.”, a scris Ionuț Comănescu, vicepreşedinte la Organizația Slatina Seniori a Mişcării Populare, pe pagina sa de socializare, în după-amiaza zilei în care Marian Vasile a făcut anunţul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.