Acasă Politic Cronică parlamentară aniversară despre ai noştri. Trei ani. Parlamentarii Oltului, la...

Cronică parlamentară aniversară despre ai noştri. Trei ani. Parlamentarii Oltului, la ora decontului. Cât de bine trăiesc oltenii?

308

Pe 9 decembrie 2012, de Ziua Constituţiei, oltenii îşi votau oamenii care să îi reprezinte în Parlament. Unii i-au reprezentat prin tăcere, alţii prin activitate bogată. Cu sau fără activitatea parlamentarilor, oltenii sunt ca în anul de graţie amintit. Sărăcia e ameninţătoare, somajul e în creştere, legile propuse nu au mişcat pre multe. Parlamentarii noştri au fost solidari cu colegii de breaslă, atunci când anul 2014 a fost un al vacanţei ce părea mai mult permanentă. Parlamentarii noştri au fost buni PR-i ai candidaţilor la europarlamentare sau în campania pentru prezidenţiale. Câtorva parlamentari olteni le-au apărut numele, nu numai pe iniţiativele legislative, ci şi pe undeva pe la o Direcţie. După plecarea preşedintelui Băsescu, DNA a început să funcţioneze ca din cuşcă.

SENATORI

Senatul României este format din 176 senatori, dintre care, ai noştri, de la Olt: Mihai Niţă, Dan Şova şi Teiu Păunescu…

Mihai Niţă – Colegiul 2

Preşedintele ALDE Olt, , vicepreşedinte al Comisiei pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală şi membru în Comisia de validare, Mihai Niţă are la activ: 27 iniţiative legislative propuse, 39 declaraţii politice, trei întrebări adresate, trei interpelări şi 47 luări de cuvânt.

Teiu Păunescu – Colegiul 2

Senatorul Teiu Păunescu este membru în Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală, Teiu Păunescu are 15 iniţiative legislative care îi poartă sămnătura, două declaraţii politice susţinute în Senat, cinci întrebări şi patru interpelări, dintre care două către premierul României şi 12 luări de cuvânt.

Dan Şova – Colegiul 3

Dan Şova, senator al zonei Corabia, obiectul Dosarul Turceni – Rovinari În dosarul în care fostul ministru al Transporturilor şi al Marilor Proiecte, este urmărit penal pentru complicitate la abuz. Acesta nu are o activitate bogată. Ceea ce este interesant, e faptul că acesta este membru în Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii. Dacă ar face parte din ea în acest context, s-ar afla în conflict de interese. Senatorul se laudă cu opt iniţiative legislative la care este cosemnatar şi 11 luări de cuvânt la tribuna Senatului.

Darius Vâlcov, cel care era senatorul Colegiului 1 şi-a depus demisia din Senat pe 7 aprilie, însă abia pe 26 mai cererea sa s-a aflat pe ordinea de zi. Acesta şi-a dat demisia şi din PSD.

DEPUTAŢI

Camera Deputaţilor este formată din 407 deputaţi, nouă dintre ei numai pentru noi. Emil Moţ, Daniel Bărbulescu, Florin Iordache, Virgil Delureanu, Gigel Ştirbu pe câte un colegiu, Dan Ciocan şi Dumitru Niculescu – pe acelaşi colegiu (nr. 5), Alexandru Stănescu şi Luminiţa Adam care împart Colegiul 7 sunt aleşii Oltului.

Constantin-Stelian-Emil Moţ – Colegiul 1

Deputatul Colegiului 1, Emil Moţ, candidatul oficial al PSD la Primăria Slatinei, membru al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, dar şi al Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic, face paşi mici, dar importanţi. Pesedistul a luat cuvântul doar o dată până acum, în ziua depunerii jurământului de credinţă şi este cosemnatar la 27 de iniţiative legislative.

 

Daniel-Ionuţ Bărbulescu – Colegiul 2

Ales în Colegiul 2 Scorniceşti-Potcoava, deputatul Daniel Bărbulescu are o activitate bună în Camera Deputaţilor. Este membru în trei comisii: Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO şi Comisia de validare. Acesta a vorbit de 25 de ori la tribuna Camerei Deputaţilor, a susţinut 20 declaraţii politice, este semnatar la 45 de iniţiative politice şi a adresat două întrebări.

Florin Iordache – Colegiul 3

Este deputatul cu cea mai amplă mapă de activitate parlamentară. Iordache este preşedintele Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi preşedintele Comisiei de validare, membru al Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României, unde are statutul de secretar, membrul al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru avizarea Proiectului de Lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană şi stimularea, şi facilitarea dezvoltării activităţilor miniere în România şi membru al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Acesta a luat cuvântul de 1028 de ori, a susţinut 17 declaraţii politice, este iniţiatorul a 111 de proiecte legislative şi a adresat 14 întrebări şi interpelări.

Virgil Delureanu – Colegiul 4

Deputatul ales în Colegiul 4, Virgil Delureanu, este membru din Comisia pentru muncă şi protecţie socială. Delureanu a vorbit de 18 ori în Camera Deputaţilor, a susţinut 10 declaraţii politice şi este cosemnatar la 36 de iniţiative legislative.

Dan Ciocan – Colegiul 5

Deputatul PSD, Dan Ciocan, membru al Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare, se află printre cosemnatarii a 31 de iniţiative legislative. Acesta a avut doar o cuvântare în Camera Deputaţilor şi două întrebări şi interpelări adresate.

Dumitru Niculescu – Colegiul 5

Deputatul PP-DD are o activitate bogată în Camera Deputaţilor, care constă în: 64 de propuneri legislative, 28 luări de cuvânt, 24 declaraţii politice, 66 întrebări şi interpelări, 8 moţiuni, o luare de cuvânt în Biroul Permanent. Acesta face parte din Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice.

Gigel-Sorinel Ştirbu – Colegiul 6

Gigel Ştirbu, co-preşedinte al PNL Olt, fost ministru al Culturii, este preşedinte al Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, membru al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru aderarea României la spaţiul Schengen, membru al Comisiei speciale comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru avizarea Proiectului de Lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană şi stimularea şi facilitarea dezvoltării activităţilor miniere în România, membru al Delegaţiei Parlamentului României la Iniţiativa Central-Europeană – Dimensiunea Parlamentară. Are are în activitatea sa parlamentară: 85 iniţiative legislative, 85 de luări de cuvânt, 41 de declaraţii politice, 13 întrebări şi 12 moţiuni.

Alexandru Stănescu – Colegiul 7

Alesul Colegiului 7 pe listele PSD, Alexandru Stănescu, membru în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, are o activitate ce se măsoară în următoarele cifre: trei luări de cuvânt, două declaraţii politice, 37 de iniţiative legislative şi o întrebare adresată.

Luminiţa Adam – Colegiul 7

Dar nu cea din urmă. Luminiţa Adam continuă să aibe o activitate parlamentară bogată, însă una care nu mai este concentrată pe actualii guvernanţi, pentru că din opoziţie se vedeau altfel lucrurile. Plimbatul clasic al parlamentarilor de la un partid la altul nu e neapărat un factor disturbator al unui deputat ce îşi vede de treabă. Luminiţa Adam are o activitate de lăudat, şi anume: 41 de luări de cuvânt, 14 declaraţii politice, 80 de iniţiative legislative, 19 îndrebări adresate şi opt moţiuni.

2 COMENTARII

  1. A doua zi, aşa cum cereau statutele,maestrul muzicii pofti la el, ca martori, doi fraţi din Ordin; Knecht primise mai inainte, ca temă a unui exerciţiu de meditaţie, un paragraph din regulile Ordinului. Era paragraful acesta: „Dacă te cheamă autoritatea superioară in vre-o funcţie, atunci să ştii: fiecare urcare a unei trepte in serviciu nu e un pas spre libertate, ci spre incătuşare. Cu cat mai inaltă e funcţia, cu atat mai stransă e incătuşarea. Cu cat e mai mare puterea pe care ti-o dă funcţia, cu atat e mai riguroasă obligaţia de a sluji. Cu cat mai puternică e personalitatea, cu atat mai prohibit arbitrarul.”

Dă-i un răspuns lui Tom Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.