Acasă Editorial Andrei Iordache, duşmanul poporului!

Andrei Iordache, duşmanul poporului!

273
 
Văd, de două zile, războiul declaraţiilor dintre Moscova şi Ankara, pe seama avionului prăbuşit de racehta sol-aer comandată din Turcia, după ce s-ar fi produs o încălcare a spaţiului aerian. În pofida poziţiilor de luptă, cred, însă, că cele două ţări au o comunicare mai bună decât are astăzi Andrei Iordache cu oameni, colegi şi prieteni din PSD Olt. E o problemă între cele două structuri, care, dacă s-ar exprima prin încărcătură explozivă, ar rade Dealul Grădişte de pe faţa pământului, cu tot cu cortul lui Cristi Ghenciu şi, în bonus, Casa Căsătoriilor…
Ceva nu merge! Şi e clar asta! Am văzut încă de la alegerile Organizaţiei Judeţene a PSD Olt, atunci când, destul de discret, Andrei Iordache a rămas undeva în spatele sălii, privind absent spre un prezidiu încropit, parcă, din repezeală. Lipseau mulţi de acolo…
Astăzi, pentru unii din combatanţii social-democraţi de la Olt care cred că deţin adevărul absolut (e cea mai cumplită greşeală pe care o poate face un om politic), managerul de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, omul care nu i-a făcut de râs acolo, ba, chiar, din contră, e privit cu ostilitate. Ca un fel de duşman al poporului. Pentru că refuză să vină în echipă (un termen pretenţios, împrumutat din sport) şi să susţină proiectul politic pe care îl propune slătinenilor candidatul oficial al PSD, deputatul Emil Moţ.
Ce-l reţine pe Iordache să se alăture acestei construcţii e, totuşi, treaba lui. În mare parte, acesta nu se regăseşte în proiectul lui Moţ. Simte că poate mai mult, poate e o iluzie, dar insist pe acest lucru: pentru o structură atât de bine organizată, cum este cea a pesediştilor slătineni, refuzul lui Andrei Iordache de a solidariza cu ea n-ar trebui să conteze. Modul cum este privit managerul Spitalului de Urgenţă Slatina astăzi, ostil, iar asta vede toată lumea, nu-i face rău acestuia. Mai degrabă, problema trebuie căutată în altă parte! Să reprezinte o motivaţie pentru echipa PSD de la Slatina ca, într-o bună-zi, să-l convingă şi pe Iordache să-l voteze pe al lor: pe Emil Moţ!
Nu! Pentru pesediştii slătineni pericolul nu vine de la Andrei Iordache. E chiar în interior acea problemă de comunicare. Cu slătinenii liberi, cu oameni care nu fac parte din activul de partid, cei fără de care, indiferent de ce ar spune cei mai buni experţi în matematică electorală, nu câştigi o primărie. Cu o abordare de genul: „Nu eşti cu noi, eşti împotriva noastră” nu pleci deloc pe un drum al victoriei, darămite să ajungi la capul lui!
Slatina este o comunitate mică. Foarte mică. Oamenii sunt sensibili la emoţie, la presiuni de fel de fel. Iar reacţia, în acest caz, nu va mai putea fi controlată. Pe principiul dominaţiei absolute, al binelui făcut cu… forţa, al constituirii unui grup de invincibili, care să domine totul, masele văd altceva şi acţionează ostil. Ne sunt la îndemână, ca model, alegerile pierdute de Ponta în faţa lui Iohannis. Şi ce umilitor a pierdut! Tocmai că blândul şi inofensivul primar de la Sibiu fusese transformat în răul absolut, în vampirul care se presupune că explota organe de copii, în deţinătorul a nu ştiu câtor case.
Într-un alt context, într-un alt timp, la Slatina, parcă, este la fel. Vorbim de ostilitate şi nu de patrimoniu (Iordache stă în apartamentul părinţilor). Dar, fiecare îşi abordează filozofia şi strategia politică după cum crede! Însă, a-l transforma astăzi pe Andrei Iordache în duşmanul poporului nu e, totuşi, cea mai potrivită soluţie. S-ar putea ca trecerea timpului să producă în piaţa colectivă, dincolo de activul de partid, nişte efecte necontrolabile şi ireversibile!

5 COMENTARII

  1. PSD nu are proiect. Singurul lor „proiect ” este risipirea bugetului in speranta obtinerii de voturi.
    Pentru a avea PROIECT trebuie sa fii competent si performant.
    Invitati PSD-isti cu functii in administratie la o dezbatere despre terminologia UE in domeniu ( e.g. : 3 E’s effectiveness, efficacy
    and efficiency ) . Sa dea un exemplu din domeniul lor .
    Iordache Andrei este singurul care se pricepe si teoretic si practic.

  2. Este surprinzator ca nu apar ” dezvaluiri ” precum :
    Iordache este iudeo-mason.
    Iordache face parte din organizatii finantate de Soros.
    Iordache va instaura monarhia.
    Etc…
    Dimpotriva, tot mai multa lume il apreciaza.

  3. Pai si cu spitalul cum ramane? Il mai tin Lupii acolo, sau ii fac branci? La puterea lor de gandire il vor izgoni cu siguranta… cunoastem modul de lucru al PSD: Nu gandesti si nu actionezi ca noi, esti impotriva noastra!

  4. Andrei Iordache datorita faptului ca a trecut prin toate partidele nu are o imagine foarte buna. Trebuie sa știe ca fără un partid puternic in spate nu poți face nimic, altfel este doar o păcăleala.

  5. Are alaturi un partid FOARTE PUTERNIC ( deocamdata informal) ; sunt cetatenii care doresc in administratie persoane cunoscatoare si dovedite performante in domeniu .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here